ICCJ. Decizia nr. 6306/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6306
Dosar nr. 617/116/2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 28 februarie 2008 reclamantele S.A.M. şi I.A.D. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata către reclamante a drepturilor băneşti, inclusiv a dobânzii legale calculate pentru aceste sume la data plăţii efective, reprezentând sporul de 40% din indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data încadrării în muncă (1 septembrie 2005 pentru S.A. şi 7 decembrie 2005 pentru I.A.) şi până la data de 1 aprilie 2006.
Reclamantele au arătat în motivarea acţiunii că OUG nr. 177/2002, privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, modificată şi completată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut prin art. 11, alin. (1) că, "Judecătorii care compun complete specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, primesc un spor de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară", iar alin. (2) din aceeaşi lege a prevăzut acelaşi spor pentru procurorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, precum şi pentru cei care participă la şedinţele de judecată ale completelor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie. Au susţinut reclamantele că acest act normativ nu prevede nici un criteriu pe baza căruia se face o asemenea diferenţă între magistraţii care fac urmărire penală sau judecă unele cauze de corupţie şi celelalte categorii de magistraţi. Totodată au arătat că OUG nr. 24 din 21 aprilie 2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a "funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei a accentuat inechitatea şi discriminarea dintre diferitele categorii de magistraţi, în sensul că art. 28 alin. (4) a prevăzut că procurorii din cadrul PNA şi judecătorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizaţiei de încadrare brută lunară.
Pe cale de consecinţă reclamantele au considerat că astfel de practici adoptate de executiv şi de legiuitor încalcă în mod flagrant egalitatea în drepturi, astfel cum este consacrată de Constituţia României în art. 16 alin. (1) şi (2).
Prin sentinţa civilă nr. 577 din 19 martie 2008 Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantele S.A.M. şi I.A.D., fiind obligaţi pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi să plătească sumele cuvenite cu titlu de despăgubiri, reprezentând spor de 40 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară pe perioada 1 septembrie 2005 - 1 aprilie 2006 pentru reclamanta S.A.M. şi perioada 7 decembrie 2005 - 1 aprilie 2006 pentru reclamanta I.A.D., sume ce s-a dispus a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că în cauză s-a făcut dovada discriminării directe iar dispoziţiile art. 11 din OUG nr. 177/2002 intrată în vigoare începând cu data de 01 martie 2003, OUG nr. 24/2004 aprobată prin Legea nr. 601/2004 [art. 28 alin. (5)] şi art. 24 alin. (4) din Legea nr. 508/2004 "judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie", precum şi procurorii şi judecătorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, beneficiază de un spor de 30% şi respective în prezent de 40% la indemnizaţia de încadrare brută lunară. Sporurile s-au acordat începând cu data de 01 martie 2003 conform art. 11 din OUG nr. 177/2002 şi potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 508/2004, începând cu 01 ianuarie 2005, nu au la bază un criteriu obiectiv între judecătorii ce participă la judecarea cauzelor de corupţie ori a celor în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ceilalţi judecători, fiind în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării, sunt garantate şi în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare. Aliniatul (3) al art. l din actul normativ menţionat prevede că exercitarea drepturilor enunţate în acest articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile şi împrejurarea că prin sporurile de 30% şi 40% s-a creat o discriminare între judecători după criteriul categoriei sociale.
De altfel s-a statuat şi asupra Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Decizia VI din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În termen legal, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Călăraşi a declarat recurs înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 1 iulie 2008, critica vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată de acest pârât, solicitând modificarea în tot a sentinţei civile nr. 577 din 19 martie 2008 a Tribunalului Călăraşi în sensul respingerii acţiunii faţă de Statul Român.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că Statul Român nu poate fi titular de obligaţii în raportul juridic de faţă întrucât potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct.48 din HG nr. 386 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, acesta este reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor în faţa instanţelor de judecată în situaţii în care Statul Român participă nemijlocit iar în situaţia de faţă acesta nu este şi nu poate fi subiect de drepturi şi obligaţii ce izvorăsc dintr-un raport juridic ale cărui subiecte sunt reclamantele.
Verificând legalitatea deciziei recurate Înalta Curte, în raport de criticile formulate, va admite recursul, pentru motivele ce succed:
Potrivit art. 22 pct. 1 din Legea nr. 50/2002 privind finanţele publice, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum şi a proiectelor bugetelor locale.
Ministerul Economiei şi Finanţelor nu este direct plătitor al drepturilor sal ari ale pretinse de reclamanţi.
Reclamanţii din prezentul litigiu nu se află în raporturi juridice directe cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, raporturi în temeiul cărora acest minister să fie obligat la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale.
În raport cu aceste considerente, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este întemeiată şi ca atare va fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 577 din data de 19 martie 2008 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, şi se va casa sentinţa recurată numai cu privire la obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, la plata despăgubirilor băneşti, în sensul că se va respinge acţiunea reclamantelor S.A.M. şi I.A.D. faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor. Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 577 din data de 19 martie 2008 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.
Casează sentinţa recurată numai cu privire la obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, la plata despăgubirilor băneşti.
Respinge acţiunea reclamantelor S.A.M. şi I.A.D. faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6744/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6323/2007. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
