ICCJ. Decizia nr. 5868/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5868

Dosar nr. 4017/84/200.

Şedinţa publică din 20 septembrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2918 din 18 decembrie 2006, Tribunalul Sălaj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.E. împotriva pârâtului primarul comunei Cuzăplac, a fost anulată dispoziţia nr. 130 din 30 august 2006 emisă de primar, care a fost obligat la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele cuprinse în inventarul Direcţiei Gospodăriilor Agricole de Stat, respectiv casă de administraţie, locuinţă pentru lucrători, grajd pentru animale mari, cocină pentru porci, coteţe pentru păsări, magazie pentru cereale, pătul porumb, remize maşini, cuptor uscat fructe.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta a dovedit dreptul de proprietate asupra bunurilor preluate abuziv prin scriptul de la fila 6, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi, astfel, se constată că este întemeiată plângerea acesteia privind anularea dispoziţiei emise de primar.

S-a mai reţinut că P.E. a solicitat şi obligarea la plata unor despăgubiri băneşti în cuantum de 2.019.777.780 lei, justificând evaluarea prin expertiza efectuată într-un alt dosar.

Dar, a reţinut instanţa de fond, expertiza de care se prevalează reclamanta poate constitui doar un indiciu pentru efectuarea unei lucrări de specialitate în condiţiile reglementate de legea specială.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 79/A/2007 din 15 martie 2007, a admis în parte apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul primarul comunei Cuzăplac să-i plătească acesteia suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei, menţinând, practic, hotărârea instanţei de fond.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În esenţă, reclamanta a solicitat prin recursul declarat, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi a obligării la măsuri reparatorii şi pentru utilajele şi instalaţiile preluate în mod abuziv de la antecesorul ei, enunţate în inventarul realizat în 1949, toate la suma actualizată de 2.019.777.780 lei, plata echivalentului valoric al acestei sume.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru argumentele următoare:

Instanţa de apel a pornit în mod corect de la premisa că prin expropriere, în anul 1949 au fost preluate de la antecesorul reclamantei mai multe bunuri imobile şi mobile, identificate şi descrise în inventarul de la filele 4-5 din dosarul de fond, printre care şi utilaje constând în pluguri, tăvălugi, batoze, elevator, bascule, sănii, şei, putinee.

S-a reţinut că în mod corect prima instanţă a dispus exclusiv asupra acordării măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilele cu destinaţie construcţie, demolate, având în vedere că solicitarea reclamantei nu întruneşte cerinţele impuse de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Deşi notificarea nr. 306/2001 formulată de reclamantă viza şi utilajele şi instalaţiile preluate abuziv în 1949, evaluate la 77.100.000 lei (prin expertiza extrajudiciară menţionată), acţiunea introdusă în instanţă la 17 octombrie 2006 nu are ca obiect şi acordarea măsurilor reparatorii pentru aceste utilaje.

Or, acţiunea referindu-se doar la imobilele cu destinaţie de construcţie, în prezent demolate, în acest limite a fost fixat cadrul procesual dedus judecăţii.

Chiar dacă reclamanta a formulat o „precizare" prin care a cerut şi măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate de stat, aceasta nu a fost depusă procedural, nu a fost pusă în dezbaterea părţilor, fiind introdusă înaintea ultimului termen de judecată la fond, din 18 decembrie 2006.

De altfel, cererea este şi nefondată, având în vedere că singura probă administrată de reclamantă este inventarul din anul 1949 care identifică aceste utilaje şi instalaţii, ori, pentru a se putea acorda măsuri reparatorii, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 impune condiţia ca acestea să existe fizic la unitatea notificată, să fie identice cu cele preluate odată cu imobilul.

Aşa cum corect s-a reţinut de ambele instanţe, reclamanta nu a demonstrat că aceste utilaje ar exista încă în patrimoniul unităţii deţinătoare.

Critica referitoare la neindividualizarea măsurilor reparatorii, prin stabilirea valorii actualizate a bunurilor pretinse, la suma de 2.019.777.780 lei, este, de asemenea, nefondată, având în vedere că reclamanta se prevalează de o expertiză extrajudiciară, iar în faţa instanţei de fond ea nu a solicitat efectuarea unei lucrări de specialitate.

În acelaşi timp, trebuie subliniat şi faptul că la data soluţionării notificării, 30 august 2006, era în vigoare Legea nr. 10/2001 în forma în care a fost modificată prin Legea nr. 2472005, unitatea deţinătoare ori instanţa de judecată nemaifiind abilitate să evalueze şi să cuantifice măsurile reparatorii, deoarece acordarea despăgubirilor va avea loc în condiţiile legii speciale, procedură strict reglementată de lege.

Faţă de cele de mai sus exprimate, recursul apare ca nefondat şi va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de P.E. împotriva deciziei nr. 79/A/2007 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5868/2007. Civil