ICCJ. Decizia nr. 5874/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5874
Dosar nr. 7674/111/200.
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 noiembrie 2006, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat Tribunalului Bihor să dispună restrângerea exercitării de către C.F.C. a dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene, pe o durată de până la 3 ani.
Motivând cererea, reclamanta a susţinut că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 25 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România şi acest stat, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, măsură care, până la data aderării României la Uniunea Europeană, trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor pentru care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentinţa nr. 129/c din 1 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 24 august 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 78/1994, pentru şedere ilegală.
Că, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, dreptul la liberă circulaţie este garantat şi că exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Întrucât în sarcina pârâtului nu se poate reţine un asemenea comportament ce ar fi fost de natură să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie, acţiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o pentru greşita interpretare şi aplicare a legii.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană încetează aplicabilitatea dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 248/2005, însă dispoziţiile art. 38 lit. a) din aceeaşi lege, rămân aplicabile cu privire la statul din care pârâtul a fost returnat.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 95/2007 A din 12 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, cu motivarea că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor români, deveniţi conform art. 17 din Tratatul Comunităţii Europene, cetăţeni ai Uniunii Europene, nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu, şi anume a Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Regulamentului nr. 1612/1968.
Potrivit normelor comunitare, accesul la liberă circulaţie nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor din ţară, o astfel de măsură putând fi luată doar dacă este pusă în pericol securitatea naţională, siguranţa publică, a sănătăţii sau a moralei, ceea ce presupune o ameninţare serioasă şi suficientă care să afecteze interesele fundamentale ale societăţii, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 10 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, text potrivit căruia, cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale, în speţă Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
Prin urmare, în condiţiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reţinut vreun motiv de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 95/2007 A din 12 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 5882/2007. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 587/2007. Civil → |
---|