ICCJ. Decizia nr. 5880/2007. Civil
| Comentarii |
|
Direcția Generală de Pașapoarte a cerut la data de 22 august 2006 restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani de către C.L. a dreptului său la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că pârâta a fost returnată din Spania la data de 4 mai 2006 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Instanța sesizată, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1068 din 8 septembrie 2006, prin care a respins ca nefondată cererea de mai sus.
împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Prin decizia civilă nr. 37/A din 13 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VII-a și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul Parchetului și a anulat ca netimbrat apelul reclamantei.
împotriva acestei decizii, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au declarat recurs.
Direcția Generală de Pașapoarte a arătat că greșit instanța de apel i-a anulat ca netimbrat apelul, deoarece a achitat taxa judiciară de timbru și precizează că depune în recurs copie certificată de pe ordinul de plată, fără a anexa, însă, nici un înscris.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut, în esență, că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece acțiunea reclamantei trebuie admisă.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul reclamantei, se constată că susținerea acesteia este neîntemeiată.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, deși reclamanta a afirmat că a depus în original dovada achitării taxei judiciare de timbru, nu rezultă acest lucru.
în consecință, față de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, nefăcându-se dovada achitării acestei taxe, în mod corect apelul reclamantei a fost anulat ca netimbrat.
Cu privire la recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, instanța reține următoarele:
Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.
Or, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motiv de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Dimpotrivă, reclamanta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecința unei fapte care o justifică și care a fost săvârșită de pârât.
în consecință, recursul a fost respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5875/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5887/2007. Civil → |
|---|
