ICCJ. Decizia nr. 5894/2007. Civil

Prin cererea de revizuire formulată la data de 8 ianuarie 2007, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., B.B. a solicitat retractarea deciziei civile nr. 2673 din 5 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 5399/C/2002, ca fiind vădit potrivnică deciziei civile nr. 1729 din 4 decembrie 1996 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Examinând cererea, instanța de revizuire a constatat cele ce succed.

Prin sentința civilă nr. 441 din 22 ianuarie 1996 pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul nr. 5237/1995, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.B., împotriva pârâților G.V., B.I.P. și B.F., fiind obligat pârâtul de ordin I, G.V., să restituie reclamantului suma de 6500 mărci germane, cu dobânda legală de la data încheierii convenției, respectiv 31 mai 1994 și până la data achitării integrale a sumei.

S-a respins acțiunea reclamantului față de pârâții de ordinul II, III, B.I.P. și B.F., pentru restituire împrumut.

S-a dispus înființarea ipotecii asigurătorii, asupra imobilului de ordinul I, G.V., situat în Arad, înscris în C.F. 44.964, cu nr. top 8071/3095/1/7/LXXVIII.

S-a respins cererea reclamantului privind înființarea sechestrului asigurător, asupra bunurilor mobile aparținând pârâților de ordin II și III, respectiv un tractor tip U 445, seria 45074001, cu număr de înmatriculare AR-01-FHD și a ipotecii asigurătorii asupra cotei de 1 asupra imobilului înscris în C.F. 385 Petriș, cu nr. top 324-325/c/1, 324-325/b, 325/a.2.

A fost obligat pârâtul de ordin I, G.V., să plătească reclamantului suma de 2.097.540 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 10.000 lei taxă timbru.

în motivarea hotărârii, s-a reținut că s-a încheiat un împrumut între reclamantul B.B. și pârâtul G.V. pentru 15.000 mărci germane, cu 20% dobândă, împrumut garantat cu apartamentul proprietate din C.F. 43.968 Arad și cota de 1 dintr-un imobil situat în comuna Petriș, C.F. 385, precum și cu un tractor proprietatea pârâților, împrumut din care pârâtul a făcut diferite plăți, mai datorând 6500 mărci germane, cu dobândă legală.

Apelul reclamantului a fost respins, prin decizia civilă nr. 864 din 28 mai 1996 a Tribunalului Arad.

Ambele hotărâri au fost recurate de către reclamant, pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât ambele instanțe au dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 1662 C. civ., întrucât fidejusorul nu poate fi urmărit în lipsa unui titlu stabilit prin hotărâre judecătorească.

Prin decizia nr. 1792 din 4 decembrie 1996 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost admis recursul formulat de

reclamantul B.B., a casat în parte decizia civilă nr. 864 din 28 mai 1996 cât și sentința civilă nr. 441 din 22 ianuarie 1996, a Judecătoriei Arad, privind acțiunea față de chemata în garanție, pe care a admis-o și i-a obligat pe aceștia, alături de pârâtul G.V., la plata sumei ce reprezintă 6500 mărci germane, plus dobânzi de 20%.

A instituit sechestrul asigurător asupra cotei de 1 din imobilul înscris în C.F. 385 Petriș și asupra unui tractor U 445.

A menținut restul dispozițiilor recurate.

La data de 5 ianuarie 2001 reclamantul B.B. a chemat în judecată pe pârâții B.I.P., B.F. și B.G., solicitând evacuarea lor din locuința sa situată în localitatea Petriș nr. administrativ 209, înscrisă în C.F. 385 Petriș.

Judecătoria Lipova, prin sentința civilă nr. 936 din 13 noiembrie 2001, a admis acțiunea civilă precizată și exercitată de reclamantul B.B. și a dispus evacuarea pârâților din imobilul în litigiu.

Apelul pârâților a fost respins prin decizia civilă nr. 407 din 11 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Arad.

împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că reclamantul nu este proprietarul imobilului în litigiu.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 2673 din 5 decembrie 2006, a admis recursul declarat de pârâți, a modificat în tot decizia recurată în sensul că, a admis apelul pârâților împotriva sentinței civile nr. 936 din 13 noiembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Lipova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul B.B. împotriva pârâților pentru evacuare ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, curtea, a reținut, în esență, că atât timp cât construcția de la nr. administrativ 208 nu este înscrisă în C.F., ea nu poate fi transmisă prin vânzare reclamantului, iar acesta nu poate invoca calitatea de proprietar.

Pe de altă parte, reclamantul a cerut evacuarea pârâților din casa de la nr. 209, iar din probe a rezultat că această casă este nelocuită, iar pârâții locuiesc în casa de la nr. 208.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, între care se află și aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se cere, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dat de o altă hotărâre, ambele fiind pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate.

Or, procesele soluționate prin hotărârile invocate a fi potrivnice pe calea cererii de revizuire de față, sunt numai similare ca identitate de părți, neexistând identitate de obiect și cauză.

Astfel, deși în fiecare proces revizuentul a avut calitatea de reclamant, obiectul și cauza acestora diferă, respectiv restituire, împrumut și evacuare.

Așadar, soluțiile diferite au fost date în cauze distincte, hotărârea dată în fiecare dosar, producând efecte numai între părțile din acel dosar, neavând autoritate de lucru judecat asupra celorlalte pricini.

în consecință, cererea de revizuire a deciziei nr. 2673 din 5 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost respinsă ca nefondată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5894/2007. Civil