ICCJ. Decizia nr. 5875/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 30 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării, de către pârâtul I.V. a dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult la 3 ani.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 31 august 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că împotriva acestuia se impune luarea măsurii solicitate, potrivit art. 38 lit. a) coroborat cu art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentința civilă nr. 137/CA din 19 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, acțiunea a fost respinsă, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că începând cu data de 1 ianuarie 2007 pârâtul, ca cetățean al Uniunii Europene, beneficiază de dreptul la libera circulație în statele membre ale Uniunii, dispozițiile legislației Uniunii în acest sens prevalând asupra dispozițiilor din legea națională română.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a criticat hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în sensul că susținerile primei instanțe referitoare la inaplicabilitatea Legii nr. 248/2005 după momentul aderării României la Uniunea Europeană sunt nefondate, întrucât la data când pârâtul a fost returnat, România nu era membră a Uniunii iar dispozițiile comunitare nu erau obligatorii, astfel că măsura expulzării a fost legală, pârâtul fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate.
Prin decizia civilă nr. 198/A din 27 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că, începând cu 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul la liberă circulație în toate statele membre. Pârâtul beneficiază de aceste drepturi întrucât în prezent se aplică cu prioritate legislația Uniunii Europene și proceselor în curs, legislație care prevalează asupra dispozițiilor din legea națională română.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație intimatului în Franța, pe o perioadă de maxim 3 ani.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Recursul nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
în cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale.
Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Franța, ar fi încălcat principiul proporționalității.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 5966/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5880/2007. Civil → |
---|