ICCJ. Decizia nr. 5887/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 910/86 din 9 februarie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat restrângerea exercitării, de către C.F.C. a dreptului la libera circulație în Anglia pentru o perioadă de până la 3 ani.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Anglia la data de 28 iulie 2006, în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.
Prin sentința civilă nr. 362 din 20 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava acțiunea a fost respinsă, cu motivarea că măsura prevăzută de art. 8 lit. a) din Legea nr. 248/2005 putea fi dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că aceasta este nelegală întrucât, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană și-a încetat aplicabilitatea doar art. 52 din Legea nr. 248/2005, nu și art. 38 lit. a).
Prin decizia civilă nr. 106 din 3 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava apelul a fost respins ca nefondat.
în motivarea aceste soluții s-a reținut că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt în contradicție cu Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene din 29 aprilie 2004, că restrângerea libertății de circulație a cetățenilor Uniunii se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică (cap. VI art. 27 din Directivă) și nu exclusiv în baza returnării potrivit acordului de readmisie.
S-a mai reținut că în speță pârâtul nu a stat în Anglia mai mult de 3 luni și nu s-a făcut dovada că ar exista motivele prevăzute prin art. 27 din Directivă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație intimatului în Anglia, pe o perioadă de maxim 3 ani.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Recursul nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
în cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Anglia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale.
Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Anglia, ar fi încălcat principiul proporționalității.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 5880/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5894/2007. Civil → |
---|