ICCJ. Decizia nr. 6134/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 657/121/2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.(.F.)T., să se dispună restrângerea exercitării dreptului acesteia la libera circulație în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu motivarea că la data de 14 noiembrie 2006, pârâta a fost returnată din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994.
Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006) restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 335 din 9 februarie 2007, a respins ca nefondată acțiunea, reținând, în esență, că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, putea fi dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană.
Față de dispozițiile art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și faptul că în decembrie 2000, prin documentul de poziție trimis Comisiei Europene, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar, ce are la bază prevederile tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulație a persoanelor, precum și faptul că instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul direct deplin, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară internă, s-a constatat că cererea reclamantei de a se restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europeane a pârâtei este nefondată.
Prin decizia nr. 145 din 24 aprilie 2007, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.A.I., Direcția Generală de Pașapoarte pentru următoarele considerente.
în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la liberă circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul statelor Uniunii Europene după data aderării.
în raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană, necesitatea dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața celei interne.
Norma comunitară, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, or, norma internă, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce vizează alte excepții la libera circulație, a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâta s-ar fi aflat într-una din cele trei situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene, s-a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretare în jurisprudența Curții Europene de justiție.
împotriva acestei decizi civile a declarat, în termen legal, recurs reclamanta.
Fără a invoca vreo dispoziție din cuprinsul art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că decizia este nelegală, pentru că, potrivit art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 și art. 25 și art. 53 din Constituția României, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii publice.
Susținerea instanței de apel referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE este nefondată, deoarece, la data la care pârâtul a fost returnat din Italia, România nu era stat membru al Uniunii Europene, iar Legea nr. 248/2005 este compatibilă cu legislația comunitară.
Astfel, sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public, astfel cum se prevede în art. 2 parag. 3 și 4 ale Protocolului adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Criticile formulate de recurentă permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Odată, însă cu semnarea actului de aderare, instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate.
Or, potrivit dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi și obligații.
Această prevedere din tratat face ca legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. în aplicarea acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actele normative menționate sunt cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluția este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulație a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.
Față de aceste considerente, se constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că faptele săvârșite nu sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a dreptului la liberă circulație nu este proporțională cu scopul legitim urmărit.
Astfel, la dosar a fost depus doar talonul de returnare din care rezultă că pârâta a fost returnată din Italia pentru ședere ilegală.
în situația în care, după data aderării, cetățenii români au dobândit dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, șederea ilegală, constată în alte condiții decât cele prevăzute de legislația comunitară, nu poate constitui un temei al restrângerii dreptului la liberă circulație.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6225/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6129/2007. Civil → |
|---|
