ICCJ. Decizia nr. 6329/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 1345/C/2005, reclamanta D.M. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 420 din 21 iulie 2005 emisă de Primăria municipiului Adjud.
Contestatoarea a susținut că greșit i-a fost respinsă cererea prin care a solicitat în baza Legii 10/2001 restituirea suprafeței de 960 mp, teren situat în Adjud, și nu i-au fost acordate despăgubiri pentru construcția demolată.
Contestatoarea a arătat că terenul este liber și poate fi restituit, iar despăgubirile pentru construcția demolată trebuiau acordate avându-se în vedere că suma de bani primită la data exproprierii a fost cu mult sub valoarea reală a imobilului.
Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 341 din 11 mai 2006, a respins contestația ca nefondată.
Din documentația care a stat la baza dispoziției criticate a rezultat că imobilul casă și teren în suprafață de 960 mp situat în Adjud, a făcut obiectul Decretului de expropriere pentru utilitate publică nr. 488/1983, iar proprietarii au încasat suma de 81.440 lei, din care 1440 lei pentru teren.
Instanța a reținut că întreaga suprafață este legal menționată în planul urbanistic al orașului Adjud.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe.
Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 374/A din 30 octombrie 2006, a admis apelul, a schimbat sentința și, rejudecând cauza, a admis acțiunea reclamantei, a anulat Dispoziția nr. 420/2005 emisă de primarul municipiului Adjud, a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 97,76 mp, ocupată de hala agroalimentară și a suprafeței de teren situată între drumul de acces, blocuri și hala agroalimentară din Adjud și a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri în sumă totală de 1.563.334.588 lei, din care urmează să fie dedusă valoarea terenurilor restituite în natură.
împotriva acestei decizii, Primăria municipiului Adjud a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.
Prin recursul formulat, pârâta a arătat în esență, că instanța a pronunțat o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece a nesocotit dispozițiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a săvârșit acte ce intră în atribuțiile autorităților administrative, stabilind cuantumul despăgubirilor și procedura de acordare a acestora; a mai arătat că între considerentele hotărârii și dispozitiv există motive contradictorii, precum și faptul că hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică exprimată de recurentă privind depășirea puterii judecătorești, se reține că este nefondată, deoarece instanța a stabilit prin expertiza efectuată în cauză valoarea terenului, ce nu poate fi restituit în natură.
Această probă utilă cauzei a fost admisă și administrată, instanța având competența de a verifica legalitatea acordării despăgubirilor și singura probă în măsură să releve valoarea de circulație a fost expertiza topometrică.
Instanța de apel nu a nesocotit și nu a săvârșit acte ce intră în atribuțiile autorității administrative, așa cum susține recurenta, ci a procedat legal, având în vedere că însăși recurenta a procedat la cuantificarea acestor despăgubiri, încălcând normele de calcul și apreciind o valoare inferioară celei reale.
Or, instanța a aplicat corect dispozițiile Legii 10/2001, în sensul acordării despăgubirilor la valoarea de circulație.
Sunt nefondate și celelalte critici exprimate.
Instanța de apel a reținut corect că o parte din terenul solicitat este grevat de clădiri ce reprezintă construcții definitive, respectiv un bloc și drumul de acces către bloc și nu se poate restitui în natură.
Pe de altă parte, a reținut corect că o parte din teren și anume cel situat între drumul de acces și hala agroalimentară (în completarea raportului de expertiză), este ocupat de construcții comerciale provizorii și nu este afectat în subsol de construirea de fundații care să le confere un caracter definitiv.
Mai exact, sunt niște chioșcuri, construcții provizorii ce pot fi ușor ridicate prin demolare.
Instanța a apreciat corect că suprafețele de 97,76 mp, pe care se află hala agroalimentară, ocupată de spații comerciale private, precum și suprafața situată între drumul de acces la blocuri și hala agroalimentară, care e ocupată de construcții comerciale provizorii, pot fi restituite în natură, întrucât nu în acest scop s-a dispus exproprierea și nu s-a făcut nici o dovadă că această suprafață este cuprinsă în planul urbanistic al orașului.
Cum susținerile pârâtei sunt neîntemeiate, iar hotărârea instanței de apel este legală, ea a fost menținută și recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6335/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6225/2007. Civil → |
|---|
