ICCJ. Decizia nr. 6225/2007. Civil
Comentarii |
|
Biroul Electoral Central, prin hotărârea nr. 11/BEC/H din 27 septembrie 2007, a respins cererea Partidului Inițiativa Națională privind înscrierea semnului electoral ca tardiv formulată. în considerentele hotărârii s-a motivat că depunerea semnului electoral se putea face până cel mai târziu la 21 februarie 2007, iar cererea formulată de Partidul Inițiativa României a fost depusă abia la data de 25 septembrie 2007, după expirarea termenului legal.
Partidul Inițiativa României a înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 28 septembrie 2007, contestație împotriva hotărârii nr. 11/BEC/H din 27 septembrie 2007 a Biroului Electoral Central solicitând anularea acestei hotărâri și în consecință înregistrarea semnului electoral al partidului.
în cuprinsul contestației s-a arătat, în esență, că printr-o adresă înregistrată în ziua de 25 septembrie 2007, adică în ziua următoare celei în care s-a constituit Biroul Electoral Central, Partidul Inițiativa Națională a comunicat semnul electoral sub care intenționează să participe la alegerile din 25 noiembrie 2007 pentru Parlamentul European, așa încât a fost respectat termenul prevăzut de lege.
Competența soluționării contestațiilor privind înregistrarea semnelor electorale revine înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 50 din Legea nr. 373/2004.
Contestația nu este întemeiată.
Prin Legea nr. 373/2004 a fost stabilit cadrul juridic general pentru organizarea și desfășurarea alegerii Camerei Deputaților și Senatului.
Potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 373/2004, semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid politic, alianță politică sau alianță electorală ori candidat independent și se comunică Biroul Electoral Central în termen de trei zile de la constituirea acestuia.
Pentru organizarea executării Legii nr. 373/2004, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 128/2007, publicată în Monitorul Oficial din 12 februarie 2007, prin care a fost aprobat programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, în anul 2007. Potrivit acestui program calendaristic punctul 17 din anexa la hotărârea de guvern, partidele politice puteau să comunice semnele electorale către Biroul Electoral Central în termen de trei zile de la constituirea acestui Birou, dar cel mai târziu la 21 februarie 2007.
întrucât organizarea și desfășurarea alegerilor a fost amânată pentru semestrul II al anului 2007, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 15/2007, publicată la 12 martie 2007, conform căreia, prin hotărâre a guvernului va fi aprobat un nou program calendaristic pentru acțiunile care urmau să se desfășoare până la momentul încheierii procesului electoral. Conform art. 2 din O.U.G. nr. 15/2007, se recunoaște valabilitatea acțiunilor prevăzute la pct. 1-25 din Programul calendaristic aprobat prin H.G. nr. 128/2007, desfășurate până la data intrării în vigoare a ordonanței și s-a prevăzut că, prin hotărâre a guvernului va fi aprobat un nou program calendaristic pentru acțiunile care urmau să se desfășoare până la momentul încheierii procesului electoral.
Noul program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2007 a fost aprobat prin H.G. nr. 1108/2007 publicată în Monitorul Oficial la 24 septembrie 2007. Acest nou program calendaristic nu cuprinde nicio mențiune cu privire la comunicarea de către partidele politice a semnelor electorale, stabilită anterior prin programul aprobat prin H.G. nr. 128/2007.
O.U.G. nr. 84/2007, publicată în Monitorul Oficial la 31 august 2007, pentru modificarea și completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, pentru modificarea O.U.G. nr. 1/2007 și pentru completarea O.U.G. nr. 15/2007 nu cuprinde, de asemenea, nicio reglementare care să conducă la concluzia că ar fi fost modificată data până la care partidele politice erau obligate să comunice semnele electorale, dată stabilită prin programul aprobat prin H.G. nr. 128/2007.
Rezultă, din dispozițiile legale enunțate mai sus, că partidele politice puteau să comunice semnele electorale către Biroul Electoral Central cel mai târziu la 21 februarie 2007. întrucât contestatorul din litigiul dedus judecății în prezentul dosar a comunicat semnul electoral abia la 25 septembrie 2007, hotărârea nr. 11/BEC/H din 27 septembrie 2007, a fost dată cu aplicarea corectă a legii, astfel încât contestația exercitată în cauză a fost respinsă.
← ICCJ. Decizia nr. 6329/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6134/2007. Civil → |
---|