ICCJ. Decizia nr. 623/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 623.
Dosar nr. 13804/3/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 488 din 31 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie, a fost anulată dispoziţia nr. 3224 din 27 august 2004 emisă de primarul general al municipiului Bucureşti şi a fost obligat acesta să emită o nouă dispoziţie în favoarea contestatoarei, de acordare a măsurilor reparatorii, în echivalent, pentru imobilul în litigiu, individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în condiţiile Legii nr. 247/2005, prin care a fost modificată Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că a fost făcută de către contestatoare dovada faptului că este persoana juridică continuatoare a fostei Camere de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti, care a avut în patrimoniu imobilul în litigiu deţinut de o unitate de învăţământ şi că preluarea de către stat a bunului imobil a avut caracter abuziv.
Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, prin Decizia nr. 117 din 26 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti, prin Primar General şi a fost schimbată, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoare împotriva dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Schimbând soluţia primei instanţe, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a fost respinsă notificarea prin care a fost solicitată restituirea în natură, a imobilului situat în Bucureşti, întrucât petenta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a mai stabilit că, deşi Decretul nr. 47/1949 nu prevede desfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti, conţine dispoziţii exprese privind preluarea patrimoniului acesteia de către Ministerul Comerţului, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile tezei I a art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Totodată s-a reţinut că nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat că petenta este aceeaşi persoană cu cea a cărei activitate a fost întreruptă, astfel că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute în teza a II-a, a art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a ignorat hotărârile judecătoreşti prin care s-a stabilit, cu privire la alte imobile, cu autoritate de lucru judecat, faptul că recurenta îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată persoană îndreptăţită, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001; că şi în prezenta cauză, recurenta a făcut dovada acestei calităţi; că este o organizaţie autonomă de interes public ce o transformă în instituţie publică, iar faptul că este continuatoarea Camerei de Comerţ şi Industrie fondată în anul 1868 a fost stabilit şi prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că se impunea a se dispune restituirea imobilului în natură, cu obligaţia menţinerii afectaţiunii lui pe timp de 5 ani.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau prin echivalent, persoanele juridice, proprietare a imobilelor preluate abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsuri reparatorii este condiţionată de continuatoarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a acestei legi sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar aceasta să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Deşi în considerentele deciziei sale, curtea de apel se referă la dispoziţiile legale cuprinse în acest text, aplicarea în cauză a prevederilor tezei I sau a celei de-a II-a a art. 3 lit. „ c) din Legea nr. 10/2001 nu a fost pusă în dezbaterea părţilor, pentru a-şi putea face apărările necesare.
Pentru asigurarea respectării principiului contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul.
Nerespectarea acestui principiu, care asigură şi respectarea dreptului la apărare, atrage nulitatea hotărârii pronunţate.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Având în vedere motivul ce determină casarea deciziei atacate, urmează ca celelalte critici formulate de recurentă să fie analizate, cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 117 din 26 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 624/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 683/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
