ICCJ. Decizia nr. 622/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 622.
Dosar nr. 8538/1/200.
Şedinţa publică din 1 octombrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Biroul Electoral Central, prin hotărârea nr. 11/BEC/H din 27 septembrie 2007, a respins cererea Partidului Iniţiativa Naţională privind înscrierea semnului electoral ca tardiv formulată. În considerentele hotărârii s-a motivat că depunerea semnului electoral se putea face până cel mai târziu la 21 februarie 2007, iar cererea formulată de Partidul Iniţiativa României a fost depusă abia la data de 25 septembrie 2007, după expirarea termenului legal.
Partidul Iniţiativa României a înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 septembrie 2007, contestaţie împotriva hotărârii nr. 11/BEC/H din 27 septembrie 2007 a Biroului Electoral Central solicitând anularea acestei hotărâri şi în consecinţă înregistrarea semnului electoral al partidului.
În cuprinsul contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că printr-o adresă înregistrată în ziua de 25 septembrie 2007, adică în ziua următoare celei în care s-a constituit Biroul Electoral Central, Partidul Iniţiativa Naţională a comunicat semnul electoral sub care intenţionează să participe la alegerile din 25 noiembrie 2007 pentru Parlamentul European, aşa încât a fost respectat termenul prevăzut de lege.
Competenţa soluţionării contestaţiilor privind înregistrarea semnelor electorale revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 50 din Legea nr. 373/2004.
Contestaţia nu este întemeiată.
Prin Legea nr. 373/2004 a fost stabilit cadrul juridic general pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 373/2004, semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală ori candidat independent şi se comunică Biroul Electoral Central în termen de trei zile de la constituirea acestuia.
Pentru organizarea executării Legii nr. 373/2004, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 128/2007, publicată în Monitorul Oficial din 12 februarie 2007, prin care a fost aprobat programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, în anul 2007. Potrivit acestui program calendaristic punctul 17 din anexa la hotărârea de guvern, partidele politice puteau să comunice semnele electorale către Biroul Electoral Central în termen de trei zile de la constituirea acestui Birou, dar cel mai târziu la 21 februarie 2007.
Întrucât organizarea şi desfăşurarea alegerilor a fost amânată pentru semestrul II al anului 2007, Guvernul României a adoptat OUG nr. 15/2007, publicată la 12 martie 2007, conform căreia, prin hotărâre a guvernului va fi aprobat un nou program calendaristic pentru acţiunile care urmau să se desfăşoare până la momentul încheierii procesului electoral. Conform art. 2 din OUG nr. 15/2007, se recunoaşte valabilitatea acţiunilor prevăzute la pct. 1-25 din Programul calendaristic aprobat prin HG nr. 128/2007, desfăşurate până la data intrării în vigoare a ordonanţei şi s-a prevăzut că, prin hotărâre a guvernului va fi aprobat un nou program calendaristic pentru acţiunile care urmau să se desfăşoare până la momentul încheierii procesului electoral.
Noul program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2007 a fost aprobat prin HG nr. 1108/2007 publicată în Monitorul Oficial la 24 septembrie 2007. Acest nou program calendaristic nu cuprinde nicio menţiune cu privire la comunicarea de către partidele politice a semnelor electorale, stabilită anterior prin programul aprobat prin HG nr. 128/2007.
OUG nr. 84/2007, publicată în Monitorul Oficial la 31 august 2007, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, pentru modificarea OUG nr. 1/2007 şi pentru completarea OUG nr. 15/2007 nu cuprinde, de asemenea, nicio reglementare care să conducă la concluzia că ar fi fost modificată data până la care partidele politice erau obligate să comunice semnele electorale, dată stabilită prin programul aprobat prin HG nr. 128/2007.
Rezultă, din dispoziţiile legale enunţate mai sus, că partidele politice puteau să comunice semnele electorale către Biroul Electoral Central cel mai târziu la 21 februarie 2007. Întrucât contestatorul din litigiul dedus judecăţii în prezentul dosar a comunicat semnul electoral abia la 25 septembrie 2007, hotărârea nr. 11/BEC/H din 27 septembrie 2007, a fost dată cu aplicarea corectă a legii, astfel încât contestaţia exercitată în cauză va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia formulată de Partidul Iniţiativa Naţională împotriva Hotărârii nr.11/BEC/27 septembrie 2007.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 6350/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 632/2007. Civil → |
---|