ICCJ. Decizia nr. 6280/2007. Civil
| Comentarii |
|
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții G.M.L. și A.V. au chemat în judecată pe pârâții SC V. SA Urlați și Agenția Domeniilor Statului, solicitând anularea deciziei nr. 535 din 9 februarie 2004 (emisă de societatea pârâtă) și restituirea în natură a imobilului din Urlați, (compus din teren în suprafață de 2455 mp și construcția de pe acesta).
în motivarea cererii s-a susținut caracterul nelegal al deciziei atacate, potrivit căreia a fost respinsă notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, cu justificarea că SC V. SA nu este unitate deținătoare, imobilul fiind deținut de A.D.S.
Pe parcursul desfășurării judecății în primă instanță, cadrul procesual a fost modificat, prin atragerea în proces și a SC T. SA; de asemenea, urmare a decesului reclamantei G.M.L., acțiunea promovată de aceasta a fost continuată de moștenitorii B.I.D. și G.D.A.
Prin decizia civilă nr. 1302 din 15 octombrie 2004 Tribunalul Prahova a admis cererea formulată și în consecință, a anulat decizia atacată, obligând pe pârâtele A.D.S. și SC V. SA să restituie în natură terenul în suprafață de 2455 mp și construcția (conac - Casă Brâncovenească), identificate conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
în considerentele hotărârii s-a reținut că reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor imobilului (M.A. și M.D.V.), conform ordonanței de adjudecare nr. 8149 din 6 iulie 1931; că, imobilul a fost trecut ulterior în proprietatea statului, respectiv, a lui SC V. SA, care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era societate cu capital majoritar de stat.
S-a constatat totodată, că imobilul se află în administrarea societății pârâte, ca urmare a unui contrat de concesiune încheiat cu A.D.S., astfel încât făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001 referitoare la calitatea de unitate deținătoare, au fost obligate cele două pârâte la restituirea în natură a bunului, în considerarea calității de persoane îndreptățite a reclamanților și a dispozițiilor art. 4 alin. (2), art. 9 din Legea nr. 10/2001.
în privința societății T. SA, s-a reținut că aceasta a fost atrasă în proces doar pentru "opozabilitatea" hotărârii, față de împrejurarea că a cumpărat acțiuni de la SC V. SA.
împotriva sentinței au declarat apel SC V. SA, SC T. SA și Administrația Domeniilor Statului.
- Administrația Domeniilor Statului a criticat soluția pentru greșita sa obligare la retrocedarea imobilul întrucât, în ce privește construcția, aceasta nu s-a aflat niciodată în patrimoniul său, iar referitor la terenul aferent construcției, acesta are destinație agricolă, restituirea lui neputându-se realiza decât în condițiile legilor fondului funciar.
- Apelul declarat de SC V. SA a susținut critici referitoare la nedovedirea modalității de preluare a imobilului, ceea ce a pus instanța în imposibilitate de a stabili dacă este vorba într-adevăr, de o măsură abuzivă, dacă aceasta se înscrie în perioada ce constituie obiect de reglementare a legii.
în plus, reclamanții nu au făcut dovada că nu au primit despăgubiri de la statul român, pentru ipoteza în care imobilul ar fi fost într-adevăr, preluat de la acesta.
- Apelanta SC T. SA a formulat aceleași critici ca și SC V. SA, arătând în plus, că instanța nu și-a exercitat rolul activ, așa cum o obligau dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prin decizia nr. 439 din 31 martie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelurile declarate ca nefondate.
Pentru pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a apreciat că nu poate primi critica A.D.S. în legătură cu imposibilitatea obligării acesteia la restituirea în natură a imobilului, față de probele administrate în cauză, din care a rezultat că între aceasta și SC V. SA s-a încheiat un contract de concesiune prin care imobilul a fost dat în administrarea societății, precum și faptul că notificările transmise de societate către A.D.S. în vederea soluționării, au fost returnate de această societate.
Critica referitoare la destinația terenului nu a fost primită, întrucât din actele depuse și din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat că terenul aferent construcției, în suprafață de 2.455 mp nu are însușirea de teren agricol, fiind teren intravilan, din categoria curți, construcții și ca atare, nu poate fi exceptat de la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Celelalte două apeluri au fost apreciate nefondate, raportat la cadrul procesual și la obiectul învestirii instanței, care a constat în pronunțarea nulității unei decizii emise în baza Legii nr. 10/2001, prin care a fost refuzată cererea de retrocedare a unui imobil, sub motiv că acesta nu s-ar afla în posesia unității emitente a respectivei decizii.
Or, pe baza probelor administrate, prima instanță a ajuns la concluzia contrară, ceea ce a impus soluția de respingere a apelurilor.
împotriva deciziei au declarat recurs SC V. SA și Administrația Domeniilor Statului.
1. Recurenta SC V. SA a susținut caracterul nelegal al soluției, întrucât Legea nr. 10/2001, care a constituit temeiul juridic al acesteia, nu s-ar aplica imobilelor preluate de către stat fără titlu, ci doar imobilelor preluate cu titlu, fiind irelevant dacă titlul este valabil sau nu.
în cazul în care a avut loc doar o trecere fără titlu, în fapt, a imobilului în proprietatea statului, persoana care se pretinde îndreptățită la retrocedare, are la dispoziție calea acțiunii în revendicare de drept comun, cu fundamentul juridic oferit de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
S-a mai susținut că întreaga concepție a Legii nr. 10/2001 este de a adopta un tratament juridic diferit, în funcție de existența titlului statului și de valabilitatea lui, fără să pună în discuție preluările în fapt, adică fără titlu, aspect ce rezultă și din Normele metodologice de aplicare unitară a legii.
în accepțiunea Legii nr. 10/2001, titlul înseamnă aplicarea la o situație anume determinată, a prevederilor unui act normativ, în baza căruia s-a dispus trecerea în proprietatea statului și nu situația în care s-a procedat la o simplă preluare "în fapt" a imobilelor.
- în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă dovada preluării abuzive, ceea ce în speță nu s-a realizat, nefiind depus titlul prin care imobilul a fost preluat de stat. Adeverința eliberată de Primăria orașului Urlați, în care se menționează că "P.M. și moștenitorii acestuia figurează în tabelul cu locuitorii înscriși la categoria chiaburi", precum și mențiunea în sensul "predării proprietății prin HCM nr. 308", nefiind o dovadă a preluării abuzive și nici de natură să instituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
- Nu s-au primit despăgubiri de la statul român pentru preluarea imobilului, acest aspect (primirea, respectiv neprimirea despăgubirilor) fiind un fapt juridic, posibil de demonstrat prin orice mijloc de probă.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
2. Prin recursul declarat (la 29 aprilie 2005), Administrația Domeniilor Statului a formulat critici legate de categoria de folosință (curți-construcții) a terenului, care este una specifică imobilelor agricole și de natură să-l excludă de la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.
S-a susținut și că A.D.S. nu deține, în principiu, în patrimoniu, imobile care să facă obiectul Legii nr. 10/2001 și ca atare, nu poate funcționa în sarcina ei obligația de restituire reglementată de acest act normativ.
Cu privire la recursurile declarate în cauză, înalta Curte constată următoarele:
1. Recurenta SC V. SA formulează critici constând în greșita aplicare a Legii nr. 10/2001, care nu pot fi primite.
Astfel, conținutul obiecțiilor de nelegalitate aduse deciziei constă în distincția pe care o introduce recurenta între imobile preluate cu titlu, valabil sau nevalabil, și imobile preluate fără niciun fel de titlu, în fapt, acestea din urmă fiind excluse în opinia sa, de la incidența Legii nr. 10/2001.
O asemenea distincție nu își are însă temei legal și nu justifică înlăturarea din categoria imobilelor preluate abuziv, așa cum este ea reglementată de art. 2 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în fapt, fără niciun fel de titlu.
Potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate ca fiind preluate abuziv "orice alte imobile preluate fără titlu valabil".
Or, o preluare în fapt, fără respectarea niciunei formalități pentru a asigura cel puțin aparența unui titlu, care să constituie temei al trecerii bunului dintr-un patrimoniu privat în patrimoniul statului, nu poate fi considerată decât abuzivă.
Argumentul de interpretare a fortiori se impune întrucât, considerând imobilele preluate în baza unor acte normative sau administrative individuale (dar viciate pentru nelegalitate ori neconstituționalitate) drept măsuri abuzive de deposedare, cu atât mai mult trebuie astfel considerate preluările care s-au făcut în fapt.
- Pe de altă parte, recurenta ignoră înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că preluarea bunului s-a realizat pentru că autorii reclamanților făceau parte din categoria "chiaburi", prin aplicarea HCM nr. 308/1956, ceea ce nu poate constitui titlu pentru stat, care să-i permită păstrarea bunului și refuzul de restituire.
Indiferent însă, de calificarea imobilului ca fiind bun preluat cu titlu sau fără titlu valabil (în fapt), el face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 și este supus procedurilor de restituire prevăzute de această lege, iar nu acțiunilor în revendicare de drept comun (așa cum s-a pretins pe calea recursului).
- împrejurarea că nu s-ar fi făcut dovada "primirii sau neprimirii de despăgubiri" de la statul român pentru preluarea bunului, nu poate reprezenta un aspect de nelegalitate pentru soluția adoptată.
Reclamanții nu puteau proba un fapt negativ, iar dovada încasării despăgubirilor pentru situația în care s-ar fi pretins aplicabilitatea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (restituirea în natură condiționată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite), incumba părții care a făcut afirmația, respectiv pârâtei-recurente (probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat).
în consecință, urmează să se constate că aspectele de nelegalitate invocate nu subzistă în cauză, instanțele realizând o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, raportat la situația juridică a imobilului.
Ca atare, recursul declarat de pârâta SC V. SA a fost respins ca nefondat.
2. în ce privește recursul pârâtei A.D.S., acesta a fost exercitat cu nerespectarea dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., referitoare la termenul de declarare a căii de atac (de 15 zile de la comunicarea hotărârii).
Aceasta, în condițiile în care decizia a fost comunicată către A.D.S. la 12 aprilie 2005 (fila 56, apel), iar exercitarea recursului s-a făcut la 29 aprilie 2005 (fila 7, recurs) cu depășirea termenului de 15 zile calculat conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
De aceea, raportat la textele procedurale menționate, recursul A.D.S. a fost respins ca tardiv.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6297/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6352/2007. Civil → |
|---|
