ICCJ. Decizia nr. 6197/2007. Civil
| Comentarii |
|
La data de 11 august 2005 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții M.F.G., M.E. și M.R.P.M. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 2396 din 11 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Constanța solicitând anularea dispoziției si obligarea pârâților nunicipiul Constanța și primarul municipiului Constanța să restituie în natură, în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, imobilul din Mamaia, lotul nr. 3, careul nr. 51 bis, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor bănești.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul situat în Mamaia, lotul 3, careul 51 bis, în suprafață de aprox. 504,60 mp, a fost cumpărat de către O.G. de la Primăria orașului Constanța, cu obligația cumpărătorului de a achita prețul în patru rate anuale, obligație care a fost îndeplinită la data de 7 octombrie 1940.
Reclamanții au arătat că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, România a intrat în război, iar V.G., singura moștenitoare a soțului său, a fost deposedată de toate proprietățile sale de către Statul Român.
Prin notificarea nr. 2297 din 8 noiembrie 2001 autorul reclamanților, M.P.R., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Mamaia, lotul 3, careul 51 bis, cerere ce a fost respinsă prin dispoziția nr. 2396 din 11 iulie 2005, cu motivarea că imobilul nu se încadrează în niciuna din categoriile de imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
După decesul lui M.P.R., au dobândit calitatea de persoane îndreptățite moștenitorii acestuia, contestatorii din prezenta cauza, calitatea lor fiind dovedita conform certificatului de moștenitor nr. 41 din 29 aprilie 2004 eliberat de BNP V.V.
Contestatorii au susținut că dispoziția nr. 2396 din 11 iulie 2005 este nelegală dat fiind faptul că imobilul a fost preluat de Statul Român de la V.G., fără titlu, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 care încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv pe cele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și pentru că sancțiunea rezoluțiunii invocată de către primarul municipiului Constanța, sancțiune care ar fi intervenit prin Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a Sfatului Popular al orașului Constanța, nu era aplicabilă contractului încheiat cu O.G. S-a mai arătat că începerea războiului și deposedarea V.G. de toate bunurile sale, clarificarea situației juridice a succesiunii lui O.G., abia în anul 1944, au constituit motive de forță majoră care exclud culpa debitorului obligației de a edifica o construcție și, prin urmare, intervenția rezoluțiunii.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației, motivând că dobânditorul terenului nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a edifica o construcție, situație în care a intervenit rezoluțiunea contractului, înserată într-un pact comisoriu expres de gradul IV.
Totodată, pârâții au mai susținut că decizia nr. 22043/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului Constanța nu a fost un act de preluare abuzivă, ci manifestarea voinței creditorului obligației de a invoca neexecutarea obligației contractuale asumate de cumpărător.
Tribunalul Constanta, prin sentința civilă nr. 529 din 3 martie 2006, a admis contestația reclamanților, a anulat dispoziția nr. 2396 din 11 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Constanța și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină posesie terenul situat în stațiunea Mamaia, lot 3, careul 51 bis, în suprafață de 504,60 mp, identificat în planul de situație Sa-B-C-D-E-A anexat raportului de expertiză întocmit de expertul D.F.
Instanța de fond, pentru a se pronunța astfel, a reținut că deși contractul încheiat între Primăria orașului Constanța și O.G. avea înserat un pact comisoriu de grad IV, obligația asumata de cumpărător de a construi o vilă sau o casă de vacanță pe terenul cumpărat nu s-a putut aduce la îndeplinire dintr-o cauză de forță majoră, reprezentată de crearea unei zone militare în Stațiunea Mamaia, zonă de graniță în care orice lucrare de construcție presupunea prealabila aprobare a Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Aerului și Marinei.
Totodată, s-a mai reținut că decizia administrativă invocată de pârâți nu a putut avea ca efect rezoluțiunea contactului, intenția vânzătorului de a declara reziliat contractul nefiind adusă la cunoștința cumpărătorului, împrejurare de care decizia a rămas fără efecte juridice.
împotriva sentinței mai sus menționate au declarat apel pârâții primarul municipiului Constanța și municipiul Constanța, susținându-se că în mod eronat instanța de fond a stabilit că terenul se încadrează în prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 reținând neîntemeiat că decizia nr. 22043/1958 constituie un act de preluare abuzivă a imobilului.
Apelanții au mai arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică, dat fiind faptul că s-a interpretat greșit Legea pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării din 16 decembrie 1938, care nu interzicea edificarea unor construcții în zona plajei Mamaia. Legea impunea doar o prealabilă aprobare a lucrărilor de construcție de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Aerului și Marinei, iar reclamanții nu au făcut dovada că autorul lor a solicitat eliberarea unei asemenea autorizații speciale, cerere care să fi fost respinsă și care să fi justificat existența unei cauze de forță majoră ce înlătură culpa debitorului.
A fost criticată hotărârea tribunalului cu privire la faptul că s-a stabilit că fără sesizarea instanței nu putea interveni rezoluțiunea contractului, pactul comisoriu de grad IV înserat în contract înlăturând, prin derogare de la prevederile art. 1021 C. civ., caracterul judiciar al rezoluțiunii. Pe de altă parte s-a mai susținut că potrivit pactului comisoriu înserat în contract, rezoluțiunea operează de drept și necondiționat de îndată ce a expirat termenul pentru executarea obligației.
Prin decizia civilă nr. 92/C din 14 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost respins apelul pârâților primarul municipiului Constanța și municipiul Constanța, cu motivarea că apelanții nu au făcut dovada că în convenția încheiată cu O.G. s-a stipulat un pact comisoriu expres de gradul IV care să atragă rezoluțiunea de plin drept a contractului la expirarea termenului prevăzut în contract pentru edificarea unei case de vacanță, situație în care, contractul fiind pe deplin valabil, preluarea terenului în temeiul deciziei nr. 22043/1958 a fostului Sfat Popular al orașului Constanța s-a făcut abuziv, imobilul în speță intrând astfel sub incidența Legii nr. 10/2001.
în contra acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâții primarul municipiului Constanța și municipiul Constanța, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte.
în mod greșit instanța de apel a dispus respingerea apelului promovat de către pârâții primarul municipiului Constanța și municipiul Constanța, reținând că nu s-a făcut dovada împrejurării că la contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu ar fi existat un pact comisoriu de gradul IV, atâta vreme cât din înscrisurile la care s-a făcut trimitere și din al căror cuprins reies clauzele generale care urmau a fi prevăzute în contractele de vânzare -cumpărare pentru terenurile din stațiunea Mamaia.
Se mai susține că instanța de apel în mod nemotivat a omis a analiza decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 în cuprinsul căreia se arată că "având în vedere că prin decizia Consiliului Comunal al orașului Constanța nr. 25 din 30 decembrie 1905, aprobată prin Decretul 761/1906 conform avizului Consiliului de Miniștrii nr. 190/1906, Primăria municipiului Constanța a luat în primire suprafața de teren arătată și a hotărât vinderea loturilor rezultate din parcelare cu condiția expresă ca cumpărătorii să construiască în termen de 4 ani (...)", iar o asemenea probă nu putea fi exclusă din cuprinsul materialului probator.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din întreg materialul probator rezultă că imobilul din Mamaia, lotul 3, careul 5 bis, în suprafață de 504,60 mp, a fost dobândit prin cumpărare de către O.G. de la Primăria orașului Constanța dovada existenței convenției fiind copia de pe registrul nr. 61/1935 cu terenuri în Mamaia, fond Primăria Constanța unde, la fila 101 figurează O.G., precum și copia chitanței nr. 173 din 7 octombrie 1940 din care rezultă plata sumei de 7593 lei ca "rest integral la lot 3 careul 51 bis Mamaia"; că reclamanții, moștenitori ai autorului lor, au calitatea de persoane îndreptățite să ceară restituirea bunului, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Se critică însă chestiunea preluării abuzive a imobilului în litigiu și, prin urmare, a încadrării bunului în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, față de împrejurarea că terenul a revenit în patrimoniul Primăriei Constanța, în opinia recurenților pârâți, ca efect al rezoluțiunii depline intervenite ca urmare a nerespectării de către cumpărător a obligației de a construi o casă de vacanță până la expirarea termenului prevăzut în contract.
Este de observat că această critică nu poate fi primită față de împrejurarea că pârâții nu au dovedit prin nici-o probă că în convenția încheiată de către Primăria Constanta cu autorul reclamanților, a fost inserată o clauză de rezoluțiune convențională, cu forța unui pact comisoriu de gradul IV care să atragă desființarea deplin drept a contractului în cazul în care cumpărătorul nu a edificat într-un termen contractual o casă de vacanță pe terenul cumpărat.
Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a Sfatului Popular al Orașului Constanța, înscris la care fac trimitere recurenții nu este aplicabilă contractului încheiat cu O.G. întrucât declarația este generală nefiind emisă intuitu persone pentru a avea efect juridic în prezenta speță.
în această situație contractul de vânzare-cumpărare în cauză fiind pe deplin valabil, iar preluarea terenului în litigiu fiind abuzivă, imobilul intrând astfel sub incidența Legii nr. 10/2001, recursul se privește ca nefondat.
Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul a fost respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6337/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6292/2007. Civil → |
|---|
