ICCJ. Decizia nr. 679/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 679
Dosar nr. 1402/111/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 16 martie 2007, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei, în baza dispoziţiilor art. 5, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Belgia, pârâtului V.G. care a fost returnat din această ţară la 22 februarie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat cu România, aprobat prin HG nr. 825/1995.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 493 din 28 mai 2007, a respins acţiunea, reţinând că până la data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, instituită în condiţiile art. 38, din Legea nr. 248/2005 trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză a făcut dovada că are drept de intrare.
Or, se mai arată, în contextul aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, a restrânge dreptul pârâtului la liberă circulaţie ar însemna „restrângerea dreptului la circulaţie" pe chiar teritoriul României.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care, prin Decizia nr. 375/A din 28 august 2007, a respins apelul reclamantei, apreciind că expulzarea dispusă de autorităţile belgiene nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru ca instanţa română să interzică, la rândul ei, dreptul de circulaţie al cetăţeanului său, pe teritoriul Belgiei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, Direcţia Generală de Paşapoarte care critică soluţia dată de instanţe susţinând că în raport de prevederile art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie a cetăţenilor „nu este absolută", ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege.
Recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, cetăţenii acestei uniuni (prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
În baza art. 27-33 din aceeaşi Directivă, cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale U.E. şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentare de restrângere a dreptului la libera circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai U.E. şi se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile art. 27 din Directivă excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv şi cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităţilor privind intrarea ori şederea în Belgia, neînsoţită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia instanţelor se justifică.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 375/A din 28 august 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6817/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 675/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
