ICCJ. Decizia nr. 7048/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7048
Dosar nr. 648/116/2007
Şedinţa publică din 25 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 602 din 14 martie 2007, Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta F.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că pârâta a fost returnată din Italia pe motiv că nu are permis de şedere, la data de 21 decembrie 2006, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 22 februarie 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană.
A reţinut tribunalul, că situaţia de fapt este dovedită numai cu declaraţia pârâtei.
Legea nr. 248/2005, invocată de reclamantă, se referă la regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, însă, faţă de principiile aplicării legii în timp şi spaţiu, această lege s-a aplicat până la data de 1 ianuarie 2007. După această dată, dreptul la liberă circulaţie este supus reglementărilor interne şi celor internaţionale, iar cele internaţionale primează celor interne, conform art. 20 din Constituţia României.
După data de 1 ianuarie 2007 devin aplicabile dispoziţiile CEDO şi Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, deoarece cetăţenii români sunt cetăţeni ai Uniunii care au drept de liberă circulaţie în toate statele Uniunii Europene, cu restricţiile stabilite de aceste acte normative.
S-a mai reţinut, că CEDO, prin art. 8, dispune că restrângerile care în termenii Convenţiei sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicabile decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute, iar art. 53 statuează că nici o dispoziţie din convenţie nu va fi interpretată ca limitând ori aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care este parte.
Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor nu este de natură să constituie o conduită care ameninţă ordinea şi securitatea publică şi nu poate să justifice, prin ea însăşi, o măsură care să dispună limitarea acestui drept.
În spiritul acestor idei vine şi Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 291 din 25 aprilie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, reţinând, în esenţă, că prin Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, adoptat de Convenţia Europeană, se consacră următoarele principii: orice persoană care are cetăţenia unui stat membru al Uniunii este cetăţean al Uniunii, cetăţenie care se adaugă la cetăţenia naţională şi nu o înlocuieşte; orice cetăţean al Uniunii are dreptul la liberă circulaţie şi de şedere liberă pe teritoriul statelor membre.
Faţă de aceste principii, reglementarea internă consacrată prin Legea nr. 248/2005 contravine normelor consacrate prin Tratat şi în această situaţie se aplică principiul constituţional al priorităţii reglementării internaţionale, în raport de care dreptul unui cetăţean al Uniunii de a se afla pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene nu poate fi limitat în orice condiţii.
Condiţiile sunt fixate prin Directiva 2004/38/CE, faţă de care limitarea dreptului la liberă circulaţie nu poate fi aplicată de către un stat decât în condiţiile în care returnarea s-a dispus din motive de încălcare a dispoziţiilor legale de punere în pericol a ordinii publice, a siguranţei naţionale ori a sănătăţii publice a statului respectiv ori a altui stat membru al Comunităţii Europene, iar pârâta nu se încadrează în aceste condiţii.
S-a mai reţinut, că instanţa este chemată să verifice respectarea dreptului fundamental la libera circulaţie, în contextul art. 2 din protocolul nr. 4 la Convenţie şi art. 2 din Constituţia României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat, în esenţă, că intimata a fost returnată din Italia, la data de 21 decembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, iar autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor italiene, fără să poată cenzura această măsura.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern, aşa cum se arată în motivarea deciziilor nr. 855 din 28 noiembrie 2006 şi nr. 901 din 5 decembrie 2006 ale Curţii Constituţionale.
Legea nr. 248/2005, completată cu OG nr. 5/2006, asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
S-a mai susţinut că, potrivit art. 25 din Constituţie, libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, iar regulile după care ea se desfăşoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care se aplică şi după data de 1 ianuarie 2007.
Dispoziţiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligaţiile cetăţenilor români pe perioada şederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează că „În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora....".
Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autorităţile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulaţie şi al aplicării efective a măsurilor dispuse, aşa cum este măsura returnării.
S-a mai arătat, că Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează, la art. 2, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate, dar această garanţie poate suporta anumite restricţii justificate de interesul public într-o societate democratică.
Restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei are ca scop legitim prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acest stat, scop legitim circumscris unui alt scop, şi anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere aptitudinile şi capacitatea de a se integra şi raporta la normele Uniunii Europene.
Recurenta a arătat că respingerea cererii nu este justificată de circumstanţele concrete alte cauzei, că autorităţile române au luat act de măsura dispusă de autorităţile italiene şi că declaraţia olografă a pârâtei dată în punctul de trecere al frontierei confirmă faptul că aceasta a conştientizat că a fost returnată pentru şedere ilegală pe teritoriul Italiei, încălcând obligaţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005.
Fiind în culpă pentru nerespectarea condiţiilor de călătorie în străinătate, pârâta trebuie să suporte gravitatea faptelor sale, iar măsura restrângerii apare ca fiind pe deplin justificată.
Deşi art. 40 din Directiva 2004/38/CE prevede transpunerea în legislaţia internă, Directiva nu face parte de drept din legislaţia internă. Ea impune statelor membre o obligaţie de rezultat, lăsând autorităţilor naţionale competenţele legate de forma şi mijloacele utilizate în acest scop.
Legea nr. 248/2005 nu încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii, reglementat de Directiva 2004/38/CE, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant şi nu la resortisanţii altor state membre ale Uniunii, iar condiţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că pârâta a fost returnată în baza unui acord de readmisie, pentru şedere ilegală şi pentru muncă fără forme legale.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimata- pârâtă a fost returnată din Italia pentru şedere ilegală. Nu s-a dovedit că aceasta a săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al intimatei pârâte doar pentru şedere ilegală în Italia nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, împotriva deciziei nr. 291 din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7043/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7041/2007. Civil → |
|---|
