ICCJ. Decizia nr. 7068/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7068
Dosar nr. 3800/46/200.
Şedinţa publică din 25 octombrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 92 din 29 mai 2006 a Tribunalului Argeş a fost admisă contestaţia formulată de M.P.A., N.M. şi I.A., dispunându-se anularea deciziei nr. 21 din 14 februarie 2005 emisă de A.V.A.S., constatându-se că cei în cauză sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri în sumă de 287.131 lei pentru construcţiile şi utilajele ce au aparţinut autorilor M.I. şi M.A., precum şi în sumă de 207.522 lei pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai fostului proprietar al imobilului în litigiu, astfel că în mod greşit a fost respinsă notificarea de către pârâtă. Cu privire la cealaltă pârâtă SC V. SA s-a dispus prin încheierea din 26 octombrie 2005 scoaterea din cauză, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia. S-a apreciat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul se afla în patrimoniul societăţii comerciale privatizată, fiind aplicabile astfel prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca tardiv formulat prin Decizia nr. 275 din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, fiind respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe precum şi cererea de aderare la apel formulată de reclamanţi.
Această soluţie are în vedere că sentinţa a fost comunicată reclamanţilor la data de 10 iulie 2006, iar apelul a fost declarat la 27 iulie 2006, deci cu depăşirea termenului legal de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc. civ. A fost respins pe fond apelul declarat de A.V.A.S., cât şi cererea de aderare la apel cu privire la toate motivele invocate, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive, tardivitatea formulării contestaţiei şi judecarea cauzei de către o instanţă necompetentă teritorial.
Împotriva acestei decizii au declarat recursul de faţă reclamanţii M.P.A., N.M. şi I.A., solicitând modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în parte a apelului A.V.A.S., iar pe fond desfiinţarea sentinţei precum şi a încheierii de şedinţă din data de 26 octombrie 2005, prin care pârâta V. Argeş SA a fost scoasă din cauză în mod nelegal şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Se susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinându-se eronat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 SC V. Argeş SA era privatizată.
Recursul nu vizează sub nici un aspect soluţia adoptată în apel, de respingerea căii de atac, ca tardiv formulată.
În aceste condiţii, recursul urmează a fi examinat numai în raport de cererea de aderare la apel, la care s-a făcut referire.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi A.V.A.S., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Se susţine că instanţele au respins greşit excepţiile invocate, şi au dispus scoaterea din cauză a SC V. SA Argeş prin încheiere.
Se arată în motivarea recursului că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 care este de imediată aplicare nici un act nu mai poate fi depus după momentul emiterii deciziei. Cu privire la cuantumul măsurilor reparatorii, se consideră că stabilirea acestora revine numai comisiei centrale.
Recursurile de faţă vor fi admise, astfel cum se va arăta în continuare.
Este corect că recursul declarat de reclamanţi nu vizează sub nici o formă soluţia adoptată în apel cu privire la tardivitatea apelului, astfel că susţinerile acestora vor fi examinate numai în raport de cererea de aderare la apel depusă în şedinţa din 26 octombrie 2006 în condiţiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată că ambele recursuri cu care instanţa a fost învestită vizează critici referitoare la scoaterea din cauză în cursul judecăţii la instanţa de fond a SC V. SA.
Şi în adevăr prin încheierea din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Argeş s-a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC V. SA şi scoaterea acesteia din cauză, avându-se în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul societăţii comerciale privatizate.
Această soluţie este greşită, pentru că în situaţia în care reclamanţii au solicitat în principal restituirea în natură a imobilului, această cerere nu se putea soluţiona decât în contradictoriu cu unitatea deţinătoare, care în condiţiile arătate practic nu mai figura ca parte în proces la data judecării cauzei în fond, ca şi în căile de atac exercitate, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.
În aceste condiţii rezultă că hotărârea recurată, precum şi soluţia instanţei de fond ca şi încheierea din 25 octombrie 2005 sunt nelegale, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce are în vedere aplicarea greşită a legii, pentru că în condiţiile arătate pricina nu putea fi soluţionată în contradictoriu cu toate părţile chemate în judecată. De altfel în situaţia în care SC V. SA fusese scoasă din cauză, fiind totuşi citată personal în proces, hotărându-se deja asupra privatizării ei la o anumită dată, instanţa de fond nu mai era în măsură să soluţioneze primul capăt de cerere, asupra căruia nici nu s-a pronunţat.
De aceea, recursurile de faţă urmează a fi admise conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 315 alin. (2) C. proc. civ., dispunându-se casarea deciziei recurate, precum şi a sentinţei pronunţate şi a încheierii din 26 octombrie 2005 ale Tribunalului Argeş, astfel ca judecata să reînceapă la prima instanţă.
Ca urmare a admiterii recursurilor în condiţiile arătate, nu se mai impune analizarea celorlalte motive invocate, care urmează a fi examinate de către instanţa de trimitere, ca susţineri de fond, în măsura în care sunt utile judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii M.P.A., N.M., I.A. şi pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 275/A din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia recurată, sentinţa civilă nr. 92 din 29 mai 2006 a Tribunalului Argeş, precum şi încheierea din 26 octombrie 2005 pronunţată de acest tribunal în dosarul nr. 1956/cv/2005 şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 7114/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7043/2007. Civil → |
---|