ICCJ. Decizia nr. 7043/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7043
Dosar nr. 68/109/200.
Şedinţa publică din 25 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 99/CA din 12 februarie 2007, Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul C.M., reţinând că pârâtul a fost returnat din Italia, la data de 25 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat.
Cererea reclamantei se încadrează în dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, măsura nu a fost anulată de către autorităţile italiene, Italia este membru al Uniunii Europene, iar România a devenit membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a arătat care este motivul pentru care a fost returnat pârâtul din Italia, în ce condiţii a fost returnat sau că împotriva acestuia s-a luat şi măsura interzicerii intrării în Italia pe anumite perioade de timp, însă din declaraţia dată de pârât în faţa autorităţilor de frontieră rezultă că a fost judecat în Italia şi s-a dispus expulzarea. Or, pentru aceeaşi faptă nu se pot dispune măsuri de restricţie, având prioritate hotărârea autorităţilor italiene, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 îşi încetează aplicabilitatea.
Prin încheierea dată la 26 martie 2007 a fost admisă cererea reclamantei şi s-a îndreptat eroarea materială strecurată în această sentinţă, în sensul că prenumele corect al pârâtului este M.N. şi nu M.S., cum eronat s-a consemnat în hotărâre.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 238/A din 25 mai 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reţinând că după aderarea României la Uniunea Europeană, conform Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene, Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale Uniunii Europene şi România şi actului de aderare la Uniunea Europeană, toţi cetăţenii membri ai Uniunii au dreptul de a circula şi de a domicilia în mod liber pe teritoriul tuturor statelor membre, fiind supuşi numai limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de măsurile adoptate pentru punerea lui în aplicare.
În raport de prevederile Constituţiei, instanţa este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulaţie a persoanelor, cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind ţinută să aplice „în litera lor" dispoziţiile Legii nr. 248/2005.
S-a mai reţinut că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar consecinţa directă este aceea că are obligaţia să respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii. Se aplică principiul efectului direct al directivelor, cel al supremaţiei dreptului comunitar şi obligaţia de a nu se aplica dreptul naţional contrar dreptului comunitar.
Articolul 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, însă art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Pentru că norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la libera circulaţie, se face aplicarea principiilor dreptului comunitar, iar, în speţă, nu există nici una din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din Directivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimatul a fost returnat din Italia, la data de 25 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, iar autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor italiene, fără să poată cenzura măsura dispusă.
Recurenta a arătat că temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei dispusă în baza acordului de readmisie şi că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, faţă de care unica condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie este returnarea dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că măsura prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie, iar art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au o aplicabilitate temporară. Prevederile acestor texte se aplică şi după data de 1 ianuarie 2007, iar Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
S-a mai reţinut că, aşa cum recunoaşte însuşi pârâtul, acesta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene şi, fiind în culpă pentru nerespectarea condiţiilor de călătorie în străinătate, trebuie să suporte consecinţele faptelor sale.
Faţă de prevederile art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este absolută, iar regulile după care se desfăşoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în art. 5, prevede limitativ obligaţiile pe care le au cetăţenii români pe perioada şederii în străinătate.
Recurenta a arătat că art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează „În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora …".
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libertatea de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu dreptul comunitar, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, deoarece legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Italia pentru şedere ilegală. Nu s-a dovedit că acesta a săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea dreptului de liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie al intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Italia nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 238 A din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7068/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7048/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
