ICCJ. Decizia nr. 7041/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7041
Dosar nr. 39931/3/200.
Şedinţa publică din 25 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 82 din 16 ianuarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul M.D., reţinând că pârâtul a fost returnat din Spania pentru că „a depăşit limitele legalităţii şederii pe teritoriul unui stat fără viză", însă la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană. De aceea, normele europene devin drept intern, iar libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţii Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne.
În legislaţia ţării noastre, sediul materiei îl reprezintă Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 care se coroborează cu prevederile art. 25 din Constituţie.
A reţinut tribunalul, că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 20, text constituţional care prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţă între aceste pacte şi tratate şi legile interne au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
În speţă, sunt incidente şi prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, faţă de care drepturile ce compun libertatea de circulaţie pot cunoaşte anumite limitări, însă limitările trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică, necesitate analizată prin prisma raportului de proporţionalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
S-a mai reţinut, că returnarea pârâtului din Spania, în baza acordului dintre România şi această ţară privind readmisia, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a pârâtului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 282 A din 9 mai 2007, a luat act de renunţarea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la judecarea apelului şi a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, instanţa de apel a reţinut că instanţa română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri, iar faptul că autorităţile spaniole au dispus expulzarea pârâtului nu este suficient pentru a se interzice dreptul la liberă circulaţie al acestuia.
Articolul 25 din Constituţie prevede că cetăţenii români au dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, iar excepţiile de la această regulă se regăsesc în art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 şi în art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Legea internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie dacă cetăţeanul român a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, însă art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar 3 situaţii în care se poate restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor şi anume: afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
A reţinut instanţa de apel, că norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile în care se dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie şi, pentru că dispoziţiile Directivei 2004/38/CE nu au fost transpuse în dreptul intern, se face aplicarea efectului direct al Directivei la situaţia de fapt din prezenta cauză.
Din declaraţia dată de pârât rezultă că acesta a plecat legal din ţară la data de 14 septembrie 2005 şi a locuit în Spania până la data de 4 septembrie 2006, când a fost reţinut de poliţia spaniolă în urma unui control de rutină. Nu a fost judecat de autorităţile spaniole, iar simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea spaniolă nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esenţă, a arătat că pârâtul a fost returnat din Spania la data de 5 octombrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat. Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnat un cetăţean român este prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 şi se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
În acest sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin deciziile nr. 855 din 28 noiembrie 2006 şi nr. 901 din 5 decembrie 2005.
S-a mai arătat, că Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, precum şi a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 12 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Conform art. 25 din Constituţie, libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută. Ea trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli, iar aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, ale căror prevederi sunt aplicabile şi după momentul aderării, actul normativ arătând în mod expres care sunt dispoziţiile ce nu se mai aplică după această dată.
Dispoziţiile art. 5 din acest act normativ prevăd limitativ care sunt obligaţiile cetăţenilor români pe perioada şederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declaraţia Universală a drepturilor Omului stipulează „În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora …".
Protocolul nr. 4 defineşte libertatea de circulaţie în art. 2, iar în paragraful 4 se prevede că drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
S-a mai arătat, că alin. (9) al anexei VII la Legea nr. 157/2005, prin care a fost ratificat Tratatul privind aderarea României şi a Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, reglementează posibilitatea ca România şi vechile state membre ale Uniunii Europene să deroge de la dispoziţiile art. 2 din Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, pentru cetăţenii Uniunii Europene şi membrii familiilor acestora, această derogare putând viza acele dispoziţii ce preiau prevederile din Directiva 68/360/CEE, care nu pot fi disociate de dispoziţiile din Regulamentul CEE nr. 1612/1968.
Prin urmare, prin alin. (9) al anexei VII la Legea nr. 157/2005 s-a suspendat aplicarea Directivei nr. 2004/38/CE pe o perioadă de 2 ani de la data aderării României, în privinţa lucrătorilor, cu excepţia menţionată la alin. (2) al anexei VII din aceeaşi lege, care vizează persoanele ce muncesc legal într-un stat membru al Uniunii Europene pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni.
Chiar dacă art. 40 al Directivei 2004/38/CE prevede transpunerea în legislaţia internă, Directiva nu face parte de drept din legislaţia internă, ci impune statelor membre o obligaţie de rezultat şi lasă autorităţilor naţionale competenţele legate de forma şi mijloacele utilizate în acest scop.
Returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene în baza unui acord de readmisie se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică a respectivului stat membru, însă doar acel stat al Uniunii poate cenzura valabilitatea măsurii de returnare, iar prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie nu se încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie cuprinse în Directiva 2004/38/CE, deoarece măsura se referă la propriul resortisant, cetăţean român, şi nu la resortisanţii altor state.
Mai susţine recurenta, că Legea nr. 248/2005 îşi găseşte aplicabilitatea şi în temeiul principiilor de drept civil, pentru că la data returnării România nu era membră a Uniunii Europene, iar pentru a determina legea aplicabilă fiecărui caz în parte este necesar să se aibă în vedere momentul apariţiei situaţiei juridice care a determinat aplicarea legii.
În finalul declaraţiei de recurs, recurenta solicită să se admită recursul, să se schimbe hotărârea apelată şi să se admită cererea de restrângere a exercitării dreptului de liberă circulaţie a „intimatei C.N. în Portugalia".
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
În prezenta cauză a fost soluţionată cererea recurentei-reclamante pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului M.D., returnat din Spania, aşa cum precizează şi recurenta în prima pagină din declaraţia de recurs.
De aceea, referirea la intimata C.N. returnată din Portugalia nu priveşte Decizia atacată cu recurs.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 248 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
Faţă de prevederile din anexa VII la Legea nr. 157/2005, nu se poate reţine că a fost suspendată aplicarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, aşa cum susţine recurenta.
Textul invocat de recurentă priveşte anumite dispoziţii din Directiva 2004/38/CE, care preiau dispoziţiile din Directiva 68/360/CEE şi care nu pot fi disociate de cele din Regulamentul CEE nr. 1612/1968, a căror aplicare este amânată în temeiul alin. (2)-(5), (7) şi (8). Directiva 68/360/CEE a Consiliului şi Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/1968 au fost însă adoptate pentru eliminarea discriminării bazate pe naţionalitatea lucrătorilor, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi alte condiţii de muncă şi dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în cadrul Comunităţii pentru a desfăşura o activitate salarială.
Prin urmare, posibilitatea derogării priveşte numai libertatea de a circula şi locui în cadrul Comunităţii a oricărui resortisant, asigurând accesul la încadrarea în muncă şi egalitatea de tratament în exercitarea muncii şi nu, în general, libertatea de circulaţie.
Or, în prezenta cauză nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Spania pentru şedere ilegală. Acesta nu a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale şi nu s-a dovedit că a săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie.
De aceea, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie al intimatului-pârât doar pentru faptul că a fost returnat pentru şedere ilegală în Spania nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar întemeia exclusiv pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 282/A din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7048/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 702/2007. Civil → |
|---|
