ICCJ. Decizia nr. 7062/2007. Civil
| Comentarii |
|
La data de 24 octombrie 2000, reclamanta P.A.M. (decedată la 9 iunie 2003) procesul fiind continuat de moștenitoarea sa G.A.R. a chemat în judecată pe pârâții: Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local al municipiului Constanța și RA E.D.P.P. Constanța solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în municipiul Constanța, alcătuit din 300 mp, teren și construcții delimitată conform actului de partaj voluntar transcris la Grefa Tribunalului Constanța, secția I sub nr. 883 din 5 martie 1930.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este soția supraviețuitoare a defunctului său soț P.C.N., care a dobândit imobilul în calitate de unic moștenitor al mamei sale P.M.
Defunctul soț a fost unicul copil al soților C. și P.M., iar P.M., după decesul soțului, s-a căsătorit cu avocatul A.S., de care ulterior a divorțat și împreună nu au avut copii.
Reclamanta a mai arătat că soțul său a acceptat succesiunea mamei sale, Tribunalul Ilfov, secția a VII-a civilă, omologând declarațiile martorilor care, sub prestare de jurământ, în conformitate cu art. 136 C. proc. civ., au declarat că M.S. a lăsat un singur moștenitor, pe căpitanul C.P., ca fiu din prima căsătorie și că nu sunt alți moștenitori, că M.S. a fost de două ori căsătorită și anume, cu P.C. și avocat A.S. și în urma divorțului din a doua căsătorie nu au rezultat copii.
A mai arătat că din actul de partaj voluntar autentificat sub nr.6462 din 1930 și transcris sub nr. 883 din 5 martie 1930 M.S. a preluat lotul II în deplină proprietate compus din imobilul situat în Constanța, lotul VII careu 437.
La data de 10 ianuarie 1941 imobilul a fost rechiziționat și ulterior trecut în proprietatea statului conform art. I din Decretul nr. 92/1950 pe numele lui P.C., deși acesta era exceptat de la naționalizare conform art. II din același decret.
La data de 10 ianuarie 2001 (fila 37 dosar fond) reclamanta a solicitat introducerea în proces în calitate de pârâți a numitelor M.M. și H.I., având ca obiect revendicarea imobilului pentru aceleași temeiuri de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă.
Reclamanta a solicitat și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între RA E.D.P.P. Constanța și cele două pârâte, respectiv: nr. 29080 din 19 noiembrie 1997 cu M.M. și nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 cu H.I.
La data de 7 martie 2001 (fila 78 dosar fond) T.L. a depus întâmpinare și cerere reconvențională solicitând, în principal, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Susține că este legatar universal al pârâtei H.I., decedată la 15 iulie 19983, conform testamentului autentificat sub nr. 56 din 9 ianuarie 1997 la BNP I.M.
Solicită a se constata că în cauză a operat transmisiunea legală a calității procesuale pasive de la H.I. către sine.
Invocă lipsa calității procesuale active a reclamantei întrucât aceasta nu a dovedit și acceptarea de către soțul său P.C.N. a succesiunii mamei acestuia S.M., fostă P.
în subsidiar, a solicitat prin cererea reconvențională obligarea reclamantei la plata a 150 milioane lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații efectuate la spațiul cumpărat de autoarea sa împreună cu care a locuit și acordarea unui drept de retenție.
La data de 7 martie 2001, T.L. (fila 102) a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca în situația în care va cădea în pretenții să fie despăgubită cu suma de 10.762.192 lei, achitată cu titlu de preț pentru spațiul cumpărat de autoarea sa, sumă actualizată în funcție de cota inflației.
La 18 aprilie 2001, T.L. (fila 114) a formulat cerere de chemare în garanție și a RA E.D.P.P. Constanța.
La aceeași dată RA E.D.P.P. Constanța a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Financiare Constanța și a D.G.F.P.C.F.S. Constanța, solicitând ca în situația admiterii acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție formulată de T.L., cele două chemate în garanție să fie obligate la restituirea procentului de 99% din prețul reactualizat al apartamentului.
Fiind astfel investit, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 370 din 13 iunie 2001, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții T.L. și RA E.D.P.P. Constanța, ca o consecință a admiterii excepției.
Prin decizia nr. 63/C din 13 mai 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr. 370 din 13 iunie 2001 a primei instanțe, pe care a anulat-o și a fixat termen pentru evocarea fondului.
Evocând fondul, prin decizia nr. 156/C din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T.L., ca urmare a neacceptării în termen a succesiunii rămase de pe urma defunctei H.I.
A respins cererea de chemare în garanție a Statului Român și a RA E.D.P.P. Constanța cu privire la plata prețului de 105.932.857 lei, la valoarea actualizată cât și cererea reconvențională formulată de pârâta T.L.
A admis excepția nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 încheiate de RA E.D.P.P. Constanța și H.I., M.M., constatând nulitatea absolută a acestora.
A admis acțiunea în revendicare, formulată de reclamanta P.A.M. în contradictoriu, cu pârâții: Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; Consiliul Local Constanța; municipiul Constanța prin primar; M.M. și T.L. și i-a obligat pe aceștia să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Constanța, compus din: 300 mp teren și construcție, identificate cu vecinătățile stabilite în raportul de expertiză, efectuat de expert A.N.
împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții: M.M., RA E.D.P.P. Constanța, T.L., Consiliul Local Constanța, municipiul Constanța prin primar și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Constanța.
Prin recursul declarat de M.M., a susținut, că în mod greșit instanța de apel a reținut că autorul reclamantei era exceptat de la măsura naționalizării aplicată prin Decretul nr. 92/1950, întrucât acesta se încadra în art. 1 din același act normativ, iar pe de altă parte instanța de apel nu a dat eficiență bunei sale credințe la încheierea contractului, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit reaua sa credință, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pârâta RA E.D.P.P. Constanța a susținut că în mod greșit, instanța de apel a reținut că autorul reclamantei era exceptat de la naționalizare, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada exceptării, și nici a calității procesuale active.
în fine, a mai susținut că în mod greșit instanța de apel a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare întrucât acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar în cauză nu s-a dovedit reaua-credință a părților contractante.
Pârâta T.L. a susținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, instanța de apel încălcând principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității.
A mai susținut că, cererea privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 a fost soluționată de instanță în contradictoriu cu o persoană decedată, respectiv H.I., fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.
Pe de altă parte, a mai susținut, că instanța de apel a admis în mod greșit cererea reclamantei privind nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare în discuție, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit reaua-credință a părților contractante, la încheierea actelor de înstrăinare, ignorând dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
A mai susținut că în mod greșit s-a reținut lipsa calității sale procesuale pasive întrucât cu certificatele de legator universal și-a dovedit această calitate și nu i s-a acordat dreptul de retenție asupra imobilului în litigiu.
Prin recursul declarat pârâții Consiliul Local al municipiului Constanța și municipiul Constanța prin primar, au susținut că în mod greșit instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T.L. și a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă.
Au mai arătat că imobilul în litigiu a fost corect naționalizat și în mod greșit instanța a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii- cumpărători Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. și Controlului Financiar de Stat Constanța, invocând lipsa calității sale procesuale pasive, în condițiile în care bunul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7581 din 4 octombrie 2005, a admis recursurile pârâților, a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, înalta Curte, a reținut că în mod corect instanța de apel a constatat calitatea procesuală activă a reclamantei și nelegalitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, dar că în mod nelegal a soluționat pricina împotriva unei persoane decedate (H.I.) și nu a analizat atitudinea părților (vânzător cumpărător) la încheierea actelor de înstrăinare (fapt ce determină administrarea de probe) și a reținut greșit lipsa calității procesuală pasivă a pârâtei T.L. și calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 142/C din 5 iulie 2006, a admis în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamanta G.A.R. (moștenitoare a defunctei P.A.M.) și a obligat pârâții Consiliul Local Constanța, municipiul Constanța prin primar, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Constanța, să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie etajul și mansarda din imobilul situat în Constanța și terenul în suprafață de 286,70 mp.
A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T.L. și cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 19080 din 29 noiembrie 1997 încheiate cu RA E.D.P.P. Constanța cu H.I. și M.M.
A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de T.L. și cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a RA E.D.P.P. Constanța.
A respins ca nefondată excepția necompetenței materiale.
A dispus obligarea pârâților Consiliul Local Constanța și municipiul Constanța prin primar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.300 RON.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut, în esență, că reclamanta prin nici o probă nu a reușit să răstoarne buna credință a celor doi pârâți chiriași.
Statul Român nu a fost notificat, chiriașii nu au fost notificați de existența dreptului de proprietate asupra imobilului și nici de intenția reclamantei în legătură cu acțiunea în revendicare.
Procedura inițiată de reclamantă fiind ulterioară încheierii actelor de vânzare-cumpărare principiul bunei credințe menținându-se indiferent de modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului.
în privința pârâtei T.L., instanța de apel, a reținut că, certificatul de legator nr. 282/1998 și certificatul suplimentar de legatar nr. 337 din 26 octombrie 1998 eliberat de BNP I.M. nefiind anulate, fac dovada calității de moștenitor și ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia va fi respinsă.
Reținându-se valabilitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între H.I. și RA E.D.P.P. Constanța, cererea reconvențională formulată de pârâta T.L. privind îmbunătățirile făcute la apartamentul în litigiu, a fost respinsă.
A reținut ca nefondată și excepția privind competența materială în soluționarea cauzei aceasta fiind stabilită de înalta Curte.
în privința cheltuielilor de judecată, curtea de apel, a reținut că acestea vor fi acordate în raport de admiterea în parte a acțiunii în revendicare.
Prin încheierea nr. 155/C din 13 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă cererea pentru completarea dispozitivului deciziei civile nr. 142/C din 5 iulie 2006 formulată de T.L.
S-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006, în sensul că, G.A.R., moștenitoarea lui P.M. va fi obligată să plătească pârâtei T.M. suma de 5.762 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta G.A.R. și pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța, Consiliul Local Constanța și municipiul Constanța prin primar.
Dezvoltând în fapt recursul declarat împotriva deciziei mai sus menționată cât și împotriva încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta G.A.R., a susținut în esență, următoarele:
- instanța a admis în parte acțiunea împotriva sentinței civile nr. 370 din 13 iunie 2001, a Tribunalului Constanța, pronunțând o hotărâre lovită de nulitate;
Sub acest aspect, recurenta a invocat faptul că sentința nr. 370 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Constanța (nu a Judecătoriei Constanța) cum greșit se susține a fost anulată prin decizia nr. 63/C din 13 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, rămasă irevocabilă, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanta P.A.M. împotriva sentinței civile nr. 370 din 13 iunie 2001.
Această din urmă decizie nu a fost atacată cu recurs, iar înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 7581 din 4 octombrie 2005 (nu nr. 841 din 4 octombrie 2005 cum greșit se susține) a casat numai decizia civilă nr. 156/C din 16 decembrie 2002.
- nelegalitatea hotărârii cu privire la respingerea excepției de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare în discuție, cu referire la buna credință a subdobânditorilor;
Dezvoltând acest motiv, recurenta-reclamantă a susținut că instanța a nesocotit decizia de casare, nu a analizat probele administrate și nu s-a pronunțat în ce privește motivele de nulitate pe care reclamanta și-a întemeiat excepția, respectiv pentru cauză nelicită și fraudă la lege.
Cauza este nelicită când scopul actului juridic urmărit la încheierea contractului contravine dispozițiilor care interesează ordine publică, când este prohibită de lege, iar frauda la lege a fost invocată pentru folosirea anumitor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții imperative.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și actele comunicate de RA E.D.P.P. Constanța intimaților, rezultă cu evidență nulitatea contractului pentru cauză ilicită și fraudă la lege și anume:
- H.I., după decesul soțului H.V., survenit la data de 28 aprilie 1982, a locuit singură în imobilul în litigiu, în calitate de chiriaș, cu contractul de închiriere nr. 8411 din 18 iulie 1984, cu termen de închiriere până la 1 ianuarie 1988.
Din fișa suprafeței locative rezultă că a avut în folosință două camere, cu suprafața totală de 34 mp, bucătărie 8 mp, pivniță 14,49, situație ce rezultă și din procesul verbal din 18 iulie 1984 și din fișa de calcul a chiriei pentru suma de 93 lei lunar.
La data de 24 septembrie 1996, H.I. persoană în vârstă de peste 80 ani, a solicitat cumpărarea apartamentului, invocând contractul de 18 iulie 1984.
RA E.D.P.P. Constanța a întocmit documentația tehnică cu privire la caracteristicile locuinței și a înscris în plus alte suprafețe care nu erau trecute în contractul de închiriere, incluzând o suprafață utilă de 49,95mp o terasă în suprafață de 17,64 mp, boxe la subsol 14,4 mp, cameră de serviciu la subsol, la valoarea simbolică de 10.762.192 lei.
Astfel, s-a ajuns să se vândă o suprafață de 56,4 mp, compusă din dormitor, hol, bucătărie, sufragerie, baie, verandă, subsol. RA E.D.P.P. Constanța a comunicat că spațiul vândut este compus din două camere (18+16 mp) bucătărie și pivniță, încheind contractul nr. 27540 din 8 noiembrie 1996, pentru două camere, iar ulterior pe contract este înscrisă cifra trei peste cifra doi, pentru a da aparență înstrăinării a trei camere, eludând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
A mai invocat faptul că, perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 a fost încheiat prin interpunerea de persoană, respectiv T.L., fapt recunoscut la interogatoriu și dovedit cu martorii audiați la cererea acesteia.
Prin urmare, T.L. a achitat prețul apartamentului și a lucrărilor neautorizate până la decesul autoarei, iar testamentul autentificat la 9 ianuarie 1997, după două luni de la cumpărarea apartamentului a fost făcut pentru a acoperi efectele ilicite ale contractului de vânzare-cumpărare.
în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 29080 din 19 noiembrie 1997 încheiat de pârâta M.M., reclamanta- recurentă a susținut că și acesta este nul pentru cauză ilicită și fraudă la lege.
La interogatoriu M.M. a recunoscut că a intrat în imobil la data de 12 mai 1990, după ce a locuit într-un alt imobil și nu a avut vocație să cumpere locuința în litigiu, întrucât art. 12 lit. a) din Legea nr. 112/1995, prevede sancțiunea nulității actelor juridice, imobilul fiind preluat fără titlu.
Cumpărătorii H.I. și M.M. nu se găsesc la adăpostul bunei-credințe, întrucât cei doi erau în deplină cunoștință cu privire la situația juridică a imobilului așa cum rezultă din clauza înserată în contractele de vânzare-cumpărare, adăugată formularului, în conformitate cu care RA E.D.P.P. Constanța este exonerată de orice răspundere privind eventualele litigii intervenite între fostul proprietar sau moștenitorii acestuia și noul proprietar.
Printr-o altă critică reclamanta invocă nelegalitatea hotărârii cu privire la soluționarea cererii de revendicare a imobilului pentru nerespectarea deciziei de casare.
Instanța a obligat Consiliul Local al municipiului Constanța prin primar să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie etajul și mansarda din clădire și terenul în suprafață de 286,70 mp.
Acțiunea în revendicarea imobilului a fost formulată și în contradictoriu cu RA E.D.P.P. Constanța.
Calitate procesuală pasivă au și pârâții cumpărători M.M. și T.L., astfel cum s-a decis prin decizia de casare, care au stat în proces, iar hotărârea trebuia pronunțată în contradictoriu și cu aceștia.
Hotărârea este nelegală și pentru nesocotirea deciziei de care prin care instanța de recurs a stabilit că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă,
în fine, prin ultimul motiv este criticată hotărârea întrucât aceasta este întemeiată pe motive contradictorii.
Din relațiile comunicate de la RA E.D.P.P. Constanța cu adresa nr. 898 din 9 noiembrie 2000 (fila 28 dosar nr. 5315/2000) și din contractele de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 rezultă că H.I. a cumpărat două camere în suprafață de 34 mp dependințe 8 mp, situate la parter și pivniță în suprafață de 14,40 mp, iar M.M. a cumpărat două camere în suprafață de 28,20 mp și dependințe în suprafață de 38,05 mp la subsolul clădirii.
Pentru identificarea imobilului au fost efectuate două expertize, necontestate, care au stabilit că imobilul este unul și același cu imobilul proprietatea reclamantei, iar locatarii care au folosit imobilul au efectuat unele modificări funcționale neautorizate, de recompartimentare, fără să afecteze structura clădirii.
Din schița (anexa 3 la raportul de expertiză A.N.) rezultă că la parter sunt trei camere, având suprafețele de 19,25 mp, 14 mp și respectiv 16 mp, hol, 11,60 mp care asigură accesul la etaj, hol intrare 2,05 mp, baie 7,60 mp, verandă 11,80 mp și alte încăperi 1,30 mp și 1,85 mp.
Din anexa 2 la raportul de expertiză rezultă că la subsol sunt cinci camere, baie, două holuri, și subsol.
în aceste condiții, instanța de apel, prin soluția pronunțată, a făcut în fapt o nouă naționalizare pentru suprafețele locative de ale parterului și subsolului pe care le-a oferit pârâților.
Hotărârea este nelegală și fundamentată pe o motivare contradictorie, străină de natura pricinii și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 480,art. 481 C. civ., Legea nr. 213/1998 și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Instanța a fost învestită să compare titlurile de proprietate, al reclamantei cu al pârâților, care nu au putut opune un titlu valabil iar în soluționarea conflictului între titlul reclamantei și posesia pârâtelor să rețină că abuzul nu creează un drept.
Revendicarea imobilului a fost formulată și în contradictoriu cu pârâții T.L. și M.M. pentru aceleași temeiuri de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă pentru ca instanța să compare titlurile.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept al acțiunii sunt neavenite dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Recursul astfel motivat a fost încadrat în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în ceea ce privește nelegalitatea încheierii nr. 155 din 13 septembrie 2006, de completare a dispozitivului deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta a susținut că este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 281 și art. 274 C. proc. civ.
Potrivit deciziei de casare nr. 7581 din 4 octombrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, nu s-a reținut culpa procesuală a reclamantei, care să îndreptățească pe pârâta T.L. să solicite cheltuieli de judecată la instanța de recurs, în primul ciclu procesual și nici în fazele anterioare ale procesului.
T.L. poate solicita restituirea cheltuielilor de judecată pe calea unei acțiuni separate, într-un proces distinct, temeiul unei astfel de cereri fiind însă cel prevăzut de art. 988 C. civ.
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța, prin recursul declarat a invocat lipsa calității sale procesuale în condițiile în care imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului.
Municipiul Constanța prin primar și Consiliul Local Constanța, prin recursul declarat au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei și legalitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, întrucât acesta a fost naționalizat corect în baza art. I din Decretul nr. 92/1950.
Au mai susținut că menținând valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare și admițând acțiunea în revendicare asupra întregului teren a consfințit o coproprietate asupra terenului proporțională cu cota parte din construcție a coindiviarilor.
în fine, admițând în parte acțiunea, instanța de apel, trebuia să facă aplicare prevederilor art. 276 C. proc. civ., iar nu pe cele ale art. 274 din același cod.
Examinând criticile formulate în raport cu motivele de nelegalitate, înalta Curte constată cele ce succed.
în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin decizia nr. 7581 din 4 octombrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a stabilit că în mod corect instanța de apel a reținut calitatea procesuală activă a reclamantei și nelegalitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, dar că în mod nelegal a soluționat pricina împotriva unei persoane decedate (H.I.) și nu a analizat atitudinea părților (vânzător cumpărător) la încheierea actelor de înstrăinare; (fapt ce determină administrarea de probe) și a reținut greșit lipsa calității procesuale pasive a pârâtei T.L. și a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cum prin decizia de casare menționată s-a statuat că reclamanta are calitate procesuală pasivă, fiind succesoarea soțului său P.C., dreptul de proprietate al autorului reclamantei asupra imobilului în litigiu nefiind niciodată desființat, criticile recurenților Consiliul Local Constanța și municipiul Constanța prin primar, reiterate în recurs, sunt nefondate.
Instanța de casare a dezlegat în drept și problema calității procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța.
în speță, instanța de rejudecare nu a respectat decizia de casare prin care s-a statuat, că instanța de apel a reținut greșit calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Sub acest aspect, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat.
Referitor la critica reclamantei vizând greșita constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între RA E.D.P.P. Constanța și pârâtele H.I. (autoarea pârâtei T.L.) și M.M.
Esențială pentru justa soluționare a cauzei este calificarea atitudinii subiective a părților (vânzător cumpărător) la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și respectiv nr. 29080 din 19 noiembrie 1997, cum de altfel s-a stabilit prin decizia instanței de casare.
Din cronologia operațiunilor și a probelor administrate, respectiv interogatoriul luat pârâtelor T.L. și M.M., a martorilor M.E. și P.E. și a actelor depuse rezultă următoarele:
După decesul soțului, survenit la data de 28 aprilie 1982, H.I. a locuit singură în imobilul din litigiu, conform contractului de închiriere nr. 8411 din 18 iulie 1984.
La data de 24 septembrie 1996, H.I. a solicitat cumpărarea unității locative.
La interogatoriul luat, T.L. a recunoscut că din anul 1997 s-a mutat în locuința deținută de H.I., că a locuit fără forme legale și a efectuat o serie de lucrări fără autorizație de construcție.
Rezultă de asemenea, că prețul de 10 milioane a fost achitat de pârâta T.L. știind că va fi moștenitoare testamentară, ceea ce s-a și întâmplat la data de 9 ianuarie 1997, respectiv la două luni după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
T.L., a recunoscut la interogatoriu (fila 19 dosar nr. 519/2002) și în fond după casare că a avut un imobil bun propriu pe strada S. nr. 7, unde a locuit până în anul 1997, când s-a mutat în apartamentul în litigiu.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 323 din 21 februarie 1997 (fila 45 dosar nr. 112/C/2006) rezultă că T.L. a înstrăinat apartamentul bun propriu situat în strada S. nr. 7.
La interogatoriu pârâta M.M. a recunoscut că a intrat în imobil la data de 12 mai 1990, iar până la acea dată a locuit cu contrat de închiriere într-un imobil situat în strada P. nr. 10.
Potrivit art. 1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, sunt considerate ca fiind trecute în proprietatea statului fără titlu și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995.
Sub acest din urmă aspect, RA E.D.P.P. Constanța, pe verso-ul contractelor de vânzare-cumpărare a înserat clauză potrivit căreia, este exonerată de orice răspundere privind eventualele litigii intervenite între fostul proprietar sau moștenitorul acestuia și noul proprietar sau fostul administrator al imobilului.
Or, o asemenea clauză era aptă să creeze un dubiu serios asupra valabilității titlului statului cu privire la imobilul preluat în temeiul art. I din Decretul nr. 92/1950, RA E.D.P.P. Constanța încălcând prevederile art. 12 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, contractele de vânzare-cumpărare fiind sancționate cu nulitatea absolută.
Luând act de clauza înserată pârâtele la rândul lor, nu au depus nici un fel de diligență pentru a cunoaște situația juridică a imobilelor pe care le-au cumpărat, astfel încât este evident că nu au fost de bună credință.
Faptul că pârâta M.M. s-ar fi interesat la Arhivele Statului cu privire la situația imobilului nu are nici o relevanță în situația în care a acceptat clauză înserată în contract, asumându-și riscul cumpărării unui imobil preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Toate aceste împrejurări atestă în mod cert că la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtele nu au fost de bună credință.
în aceste condiții, recursul declarat de reclamanta G.A.R.împotriva deciziei civile nr. 142/C din 6 iulie 2006, cât și împotriva încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006, ambele pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, este întemeiat.
A fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 prin care RA E.D.P.P. Constanța a vândut numitei H.I. (autoarea pârâtei T.L.) și pârâtei M.M. părți din imobilul situat în Constanța.
Au fost obligate pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie părțile din imobilul de mai sus dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare, constatate nule prin prezenta decizie, păstrând celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Pe cale de consecință, a fost respinsă cererea formulată de T.L., care a format obiectul încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
A fost admis recursul declarat împotriva aceleiași decizii de către Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanța.
A fost respins ca nefondat recursul comun declarat de Consiliul local Constanța și municipiul Constanța prin primar.
în vederea soluționării cererilor accesorii și incidentale, a fost trimis dosarul la tribunalul Constanța.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7113/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7042/2007. Civil → |
|---|
