ICCJ. Decizia nr. 7035/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 318/C din 13 martie 2007, Tribunalul Bihor-Oradea a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâta C.L. și cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, reținând că pârâta a fost returnată din Franța la data de 18 septembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. De la data de 1 ianuarie 2007, România este membră a UE, parte a Convenției Europene a Drepturilor Omului, care, în art. 2 pct. 1 și 2, reglementează libertatea de circulație, iar la pct. 3 prevede că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele care privesc securitatea, siguranța și ordinea publică.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 169/A din 18 aprilie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că, față de faptul că România a aderat la Uniunea Europeană, expulzarea dispusă de autoritățile franceze nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului român pe teritoriul Franței. Necesitatea restrângerii se apreciază raportat la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale măsuri, iar în această materie se aplică art. 48 din Tratatul C.E.E., precum și art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
S-a reținut de instanța de apel, că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se putea lua măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, deoarece norma comunitară prevede doar trei situații care ar permite o astfel de măsură: afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esență, a arătat că pârâta a fost returnată din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Articolul 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că se poate restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost returnați dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, iar prin formularea acțiunii s-au respectat prevederile acestui text și ale art. 39 din lege.
S-a mai susținut că, prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a constatat că măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, iar, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, revizuită, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.
Pentru aceste considerente, a fost elaborată Legea nr. 248/2005, care asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Acest act normativ se aplică și ulterior datei de 1 ianuarie 2007, avându-se însă în vedere numai dispozițiile art. 39 din lege, față de care restrângerea dreptului la liberă circulație poate fi luată numai pentru statul din care s-a dispus returnarea.
Măsura returnării dispusă de autoritățile franceze este de natură să facă dovada că pârâta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene și, fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, aceasta trebuie să suporte consecințele faptei sale, iar autoritățile române au luat act de măsura autorităților franceze, fără să poată cenzura această măsură.
Față de prevederile art. 25 din Constituție, libertatea circulației nu este absolută. Ea trebuie să se desfășoare conform unor reguli, iar aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.Articolul 5 din această lege stabilește limitativ obligațiile pe care cetățenii români le au pe perioada șederii în străinătate, printre care cele mai importante sunt acelea de a nu desfășura activități de natură să compromită imaginea României sau să contravină obligațiilor asumate de țara noastră prin documentele naționale și de a respecta legislația statului în care se află.
Articolul 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că "în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite de lege exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora ...", iar aceste "îngrădiri" sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.
Recursul nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată pentru ședere ilegală dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
în cauză nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.
Intimata-pârâtă a fost returnată din Franța pentru ședere ilegală. Aceasta nu a fost judecată și condamnată pentru săvârșirea vreunei fapte penale și nu s-a dovedit că a săvârșit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului său la liberă circulație.
Articolul 27 alin. (2) din Directivă 2004/38/CE prevede că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, iar măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al intimatei-pârâte doar pe motiv de ședere ilegală în Franța, nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza exclusiv pe comportamentul acesteia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7039/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6896/2007. Civil → |
|---|
