ICCJ. Decizia nr. 7042/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 42791/3 din 13 decembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâta C.N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtei la libera circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Portugalia, la data de 5 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea nr. 128/2003, astfel că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006; că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern; că în conformitate cu art. 52 din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul precizează că până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate instituită în condițiile art. 38 din lege, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovadă că are drept de intrare.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 72 din 15 ianuarie 2007 a respins, ca nefondată, acțiunea, pentru următoarele considerente.
Pârâta a fost returnată din Portugalia ca urmare a faptului că aceasta a depășit limitele legalității șederii pe teritoriul unui stat fără viză.
La data de 1 ianuarie 2007, România, țară al cărei cetățean este pârâta, a aderat la Uniunea Europeană, astfel că normele europene, ca urmare a efectului direct al dispozițiilor tratatelor Uniunii Europene, permit, în favoarea pârâtei, dreptul de a circula liber și nelimitat în spațiul Uniunii Europene, fără necesitatea acordului statului exprimat prin viza de ședere.
Or, limitare a dreptului la liberă circulație pentru încălcări ale legislației anterioare ar conduce la negarea acestui drept, iar pe de altă parte, s-ar încălca dreptul la libera circulație a românilor, drept, de asemenea, consfințit prin legislația europeană.
Returnarea pârâtei din Portugalia, în baza acordului dintre România și această țară, privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a pârâtei, ce nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 din Constituția României, tribunalul a apreciat că textele cuprinse în Legea nr. 248/2005, care se referă la libera circulație a cetățenilor români sunt în contradicție cu dispozițiile art. 2 paragraf 2-4 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin decizia nr. 286 din 9 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a luat act de renunțarea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, la apelul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București și a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva aceleiași sentințe civile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că, în speță, se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la liberă circulație, art. 25 din Constituția României, în componența ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul statelor Uniunii Europene până la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv pe teritoriul Portugaliei și după data aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.
în ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, instanța de apel a făcut aplicarea principiilor de interpretare stabilite prin jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, în special a principiului supremației dreptului comunitar și a obligației de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar, precum și a dispozițiilor art. 146 din Constituția României, care dispune că "urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Art. 25 din Constituția României stabilește că persoanele având cetățenia română au dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, iar excepțiile de la această regulă se regăsesc atât în cuprinsul legii interne, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, aceasta din urmă prevăzând doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor și anume: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.
Or, împrejurarea că autoritățile portugheze au dispus expulzarea pârâtei nu este ea însăși suficientă pentru instanța română de a interzice, la rândul său, dreptul la liberă circulație al cetățeanului său pe teritoriul Portugaliei, întrucât simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea portugheză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se considera că acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată.
împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esență, arată că intimata a fost returnat din Portugalia, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, anterior aderării României la Uniunea Europeană, iar autoritățile române nu pot cenzura măsura referitoare la returnare.
Temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Arată recurenta, că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este aceea a returnării dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord de readmisie.
Art. 25 din Constituție prevede că "legea stabilește condițiile exercitării acestui drept", ceea ce înseamnă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.
Dispozițiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că "în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora_".
Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor dispuse, așa cum este măsura returnării.
Recurenta redă conținutul art. 38 din Legea nr. 248/2005 și arată că ține de opțiunea legiuitorului să instituie anumite cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate, iar acest text de lege reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Se precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Se arată cum este definită libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public.
Recursul nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/C.E. a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/C.E., restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/C.E., iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
Or, măsura care se cere a fi luată față de intimată este disproporționată, în raport cu scopul urmărit.
Intimata-pârâtă a fost returnat din Portugalia pentru ședere ilegală, fără să fie judecată și condamnată pentru săvârșirea vreunei fapte penale.
Față de art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/C.E., care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a intimatei-pârâte doar pe motiv de ședere ilegală în Portugalia nu ar fi respectat principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7062/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7039/2007. Civil → |
|---|
