ICCJ. Decizia nr. 7114/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7114

Dosar nr. 18322/33/200.

Şedinţa publică din 29 octombrie 2007

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 244 din 24 februarie 2003, Tribunalul Sălaj a admis în parte, cererea precizată a reclamantului S.I., în contradictoriu cu pârâţii primarul comunei Poiana-Blenchii, Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Sălaj şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura judeţului Sălaj, şi pe cale de consecinţă: a dispus anularea Dispoziţiei nr. 57 din 14 decembrie 2001 emisă de primarul comunei Poiana-Blenchii; a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul înscris în C.F. 359 Poiana-Blenchii nr.top. 14 – casă de piatră la nr. 8, pentru cele şase apartamente demolate în suprafaţă de 1795 mp şi imobilul constând în grădină aferentă în suprafaţă de 14 ha şi 738 mp; a fost respinsă cererea reclamantului pentru acordarea despăgubirilor băneşti pentru terenurile de până la 20 ha înscrise în C.F. 359 Poiana Blenchii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul deţinut de Primăria Blencii a fost proprietatea antecesorului reclamantului. Cum imobilul solicitat de reclamant este deţinut de Primăria comunei Blenchii, reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti pentru acest imobil, precum şi pentru apartamentele demolate, cu teren şi pentru grădina aferentă în suprafaţă de 14 ha şi 738 mp.

Cu privire la capătul de cerere formulat de reclamant privind acordarea despăgubirilor băneşti pentru terenul în suprafaţă de 20 ha înscris în C.F. Poiana-Blenchii, se reţine că acesta nu este fondat, deoarece îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.

Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 58 din 22 februarie 2007, a admis în parte apelurile declarate de reclamantul S.I. şi pârâta Comisia judeţeană Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, a admis apelul Ministerului Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 244 din 24 februarie 2003 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în parte, astfel: a dispus restituirea în natură către reclamant a următoarelor imobile situate în intravilanul comunei Poiana Blenchii: teren în suprafaţă de 9730 mp şi construcţii constând în fostul conac boieresc, actualul sediu al Primăriei în care funcţionează şi poşta, dispensarul medical uman, biblioteca comunală şi dispensarul veterinar, compus din 20 de încăperi şi holuri, un beci şi o terasă, identificat în anexa nr. 2 la expertiza efectuată de ing. I.M., aflată la filele 81-46 din dosarul nr. 18322/33/2005 al Curţii de Apel Cluj, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în anexa cu indicativul C 1, apoi magazie lemne şi WC, marcate în anexa 1 cu C 8 şi C 9, menţionate la nr. crt. 26 din tabelul nominal din anexa nr. 1 A; teren în suprafaţă de 1200 mp şi construcţii constând în magazie din piatră, marcată cu C 3 şi cabină poartă (pază) marcată cu C 11 în aceeaşi anexă 1, indicate la nr. crt. 24 din anexa 1/A la expertiză, identificate în planul de situaţie de la 102 dosar, anexa nr. 5 la expertiză; teren sport în suprafaţă de 14.600 mp identificat la nr. crt. 22 din anexa 1/A; a obligat pârâtul primarul comunei Poiana Blenchii să înainteze notificările reclamantului, Comisiei Comunale Poiana Blenchii pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al comunei Poiana Blenchii în baza art. V din Legea nr. 247/2005, Titlu I, spre competentă soluţionare, având ca obiect terenurile din intravilanul şi extravilanul comunei în suprafaţă totală de 111.241 mp evidenţiate şi demarcate în anexa 1/A din raportul de expertiză; a păstrat dispoziţia din sentinţa referitoare la anularea dispoziţiei nr. 57 din 14 decembrie 2001 emisă de primar, a înlăturat dispoziţiile privitoare la acordarea măsurilor reparatorii, sub forma despăgubirilor băneşti; a respins acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că urmare a Legii nr. 247/2005 care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, se va dispune restituirea în natură către reclamant a imobilelor: sediu primărie şi teren aferent, teren ocupat de magazie din piatră şi cabină poartă precum şi terenul de sport.

S-a mai reţinut că actuala reglementare, Legea nr. 247/2005, a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, nu mai implică atribuţii care să fie conferite Ministerului Finanţelor Publice, astfel că se constată lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.

Cu privire la temeiurile ce sunt cuprinse în sfera dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 din intravilan şi extravilan în suprafaţă totală de 111.241 mp se reţine că va fi obligat primarul comunei Poiana Blenchii să înainteze notificările reclamantului, Comisiei Comunale Poiana Blenchii de aplicare a Legii nr. 18/1991 spre competentă soluţionare.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs: comuna Poiana Blenchii prin primar şi reclamantul S.I.

- comuna Poiana Blenchii, prin primar, critică Decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă că antecesorul reclamantului a fost proprietarul imobilelor în litigiu;

- Reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor în litigiu de către stat şi nu a putut prezenta nici un act care să demonstreze naţionalizarea acestora în perioada 1948-1989.

- Din expertiză nu rezultă cu exactitate faptul că actualul sediu al Primăriei ar fi „conacul boieresc" revendicat de reclamant şi care este evidenţiat în C.F. 359 ca fiind „casa de piatră la nr. 8 şi 6 apartamente".

- Există suspiciuni şi cu privire la calitatea de moştenitor a reclamantului S.I., după autorul S.L.

- Recursul comunei Poiana Blenchii, prin primar, este nefondat.

Prin notificarea aflată la fila nr. 2 din dosarul de fond, reclamantul S.I. a solicitat restituirea în natură sau prin despăgubiri băneşti a conacului boieresc din C.F. 359 Poiana Blenchii, format din casă din piatră cu 6 apartamente, terenul aferent, dependinţele imobilului în care a inclus şi casele din lemn pentru servitorii săi.

Cu extrasul de C.F. 359 existent la instanţa de fond cât şi la fila 48 din dosarul de apel, reclamantul a demonstrat că antecesorul său a avut pe lângă conacul boieresc cu 6 apartamente demolate în suprafaţă de 1795 mp şi imobilul constând în grădină aferentă în suprafaţă de 14 ha şi 738 mp. În evidenţele Primăriei Poiana Blenchii conacul figurează ca imobil (casă) din cărămidă construit în 1888.

Din procesul verbal de C.F. şi din actele de stare civilă ale autorului rezultă că acesta a fost proprietarul imobilelor revendicate de reclamant.

Extrasul C.F. 359 Poiana Blenchii, f. 3, 4 dosar fond, cu notările din filele A şi B atestă proprietatea lui Simo Lajos încă din 1910, cu titlu de donaţie asupra construcţiilor şi zeci de hectare de terenuri la nr. ordine 1 – 2, 6 – 174, 176 – 190, 192 – 370, printre care mai multe case din lemn şi casă din piatră la nr. 8 cu 6 apartamente, şanţ de , grădină vie, arător, fâneaţă, păşune, pădure.

Alte copii C.F. (f. 65 – 78 d = 2763/2003) evidenţiază că S.L. a deţinut prin donaţie şi cumpărare în perioada anului 1910 suprafeţe întinse de terenuri pe raza comunei Poiana Blenchii, lucru ce confirmă expulzarea din localitate în anul 1945 a autorului considerat moşier şi a confiscării averii sale fără vreun titlu.

În sprijinul celor menţionate mai sus este şi expertiza efectuată de expertul T.I., f. 132 dosar fond, din care rezultă că de la S.L. s-au preluat un număr de 17-18 corpuri de clădire şi aproximativ 150 ha teren, referindu-se şi la clădirea Primăriei care a fost proprietatea antecesorului reclamantului.

Din actele de stare civilă, f. 16-18 dosar fond rezultă că reclamantul este fiul autorului S.L. (L.).

Aşadar, faţă de cele reţinute se constată că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă se va respinge recursul declarat de comuna Poiana Blenchii, prin primar ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de reclamantul S.I. se reţin următoarele:

Cererea de recurs, intitulată de reclamant Plângere de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 302 C. proc. civ.

Neîndeplinind condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus menţionat urmează a se constata nulitatea recursului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă comuna Poiana Blenchii împotriva deciziei nr. 58/A din 22 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondat.

Constată nul recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7114/2007. Civil