ICCJ. Decizia nr. 723/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 723
Dosar nr. 433/116/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 14 februarie 2007, Tribunalul Călăraşi a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte în contradictoriu cu pârâta I.D., dispunând restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Italia, pentru o perioadă de 6 luni calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanţa a reţinut că pârâta a fost returnată din Italia pentru nerespectarea condiţiilor legale de şedere pe teritoriul acelui stat, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 pentru adoptarea măsurii solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauza privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 184/A din 10 iulie 2007, a admis apelul declarat de pârâta I.D. şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în materia dreptului la liberă circulaţie, între norma internă, Legea nr. 148/2005 şi norma comunitară, art. 18 din Tratatul de Înfiinţare a Comunităţii Europene publicat în Jurnalul Oficial C 325 din 24 decembrie 2002, există conflict, în sensul că Tratatul C.E. permite introducerea de restrângeri ale acestui drept doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică, neputându-se susţine că noţiunea de „şedere ilegală pe teritoriul unui stat" şi care duce la returnarea persoanei în baza acordului de readmisie, ar putea fi asimilat unuia dintre cele trei motive menţionate.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În dezvoltarea cazului de modificare indicat, recurenta susţine că şi în condiţiile existenţei principiilor priorităţii dreptului comunitar şi al aplicării directe a acestuia, măsura reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ ce îndeplineşte calităţile necesare reţinute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, nu are caracter temporar, fiind aplicabilă şi după aderarea României la Uniunea Europeană şi că se aplică în cazul returnării dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat.
Se mai susţine că apelanta-pârâtă a fost returnată din Italia la data de 7 decembrie 2006, fapt recunoscut de aceasta prin declaraţia întocmită la data intrării în ţară şi că doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de returnare, prin ea însăşi, demonstrează că s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente care vor suplini parţial motivarea hotărârii atacate:
Este corectă argumentarea instanţei anterioare, în sensul existenţei neconcordanţei, conflictului parţial între norma internă care permite îngrădirea dreptului fundamental la liberă circulaţie pentru simpla returnare a cetăţeanului român din statul cu privire la care se solicită a fi adoptată măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, independent de motivul pentru care a fost returnat şi norma comunitară ce stabileşte doar trei cazuri în care acest drept poate di restricţionat (afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice).
Particularităţile cazului dedus judecăţii justifică în mod suplimentar soluţia respingerii cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care legalitatea măsurii de returnare a pârâtei I.D. a fost cenzurată şi infirmată chiar de către autorităţile statului italian care a dispus această măsură.
Din înscrisurile depuse în etapa procesuală a apelului, rezultă că pârâta a fost reţinută de autorităţile italiene şi returnată în România pentru încălcarea legislaţiei referitoare la accesul cetăţenilor extracomunitari (la data returnării, 17 decembrie 2006, România nu era membră a Uniunii Europene) pe teritoriul acestui stat.
Pârâta a fost judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (13) al Decretului Legislativ nr. 286/1998, constând în aceea că după expulzarea dispusă p cale administrativă de către Prefectul din Roma la data de 26 septembrie 2001, a revenit pe teritoriul Italiei, fiind returnată la data de 18 noiembrie 2006.
Prin sentinţa din 15 martie 2007 a Tribunalului din Catania (filele 16-18 dosar apel) s-a dispus achitarea „acuzatei" I.D., constatându-se a fi „suspendate efectele procedurii administrative de expulzare" emisă faţă de aceasta, cu motivarea că de la data de 1 ianuarie 2007 pentru cetăţenii români nu mai sunt aplicabile dispoziţiile decretului legislativ din 25 iulie 1998, că potrivit dispoziţiilor de drept comunitar în materie de liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene „cetăţeanul necomunitar poate să intre liber în Italia" şi nu poate fi expulzat decât datorită unor motive de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică.
Instanţa italiană a conchis că trebuie să se accepte încetate efectele procedurilor de expulzare adoptate faţă de cetăţenii români, cu excepţia motivelor de ordine, siguranţă sau de sănătate publică, motive care nu s-au constatat a fi incidente în cazul pârâtei I.D., cu privire la care s-a „considerat" că efectele procedurii de expulzare sunt „suspendate".
Cum măsura expulzării şi pe cale de consecinţă, a returnării pârâtei a fost revizuită chiar de autorităţile statului italian, soluţia preconizată de recurenta-reclamantă, în sensul admiterii cererii de chemare în judecat, nu mai poate fi admisă de instanţa naţională, nefiind incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, împrejurare ce face inutilă analiza celorlalte critici invocate prin cererea de recurs.
Faţă de considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 184 din 10 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7169/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 727/2007. Civil → |
|---|
