ICCJ. Decizia nr. 7430/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7430
Dosar nr. 43793/3/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul D.HG, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restrângerea dreptului acesteia la libera circulaţie în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 2 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi această ţară, ratificat prin Legea nr. 66/2000, aşa încât, în baza dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin OG nr. 5/2006, se impune măsura restrângerii dreptului pârâtului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene.
Fiind astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 117 din 23 ianuarie martie 2007, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâtul a fost returnat din Danemarca pentru că a depăşit limitele şederii pe teritoriul statului fără viză. Faţă de lipsa unor fapte negative şi caracterul facultativ al măsurii de restrângere, instanţa de fond a apreciat că nu se impune luarea măsurii faţă de pârât de restrângere a dreptului la libera circulaţie.
Soluţia instanţei de fond a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Bucureşti care, prin Decizia civilă nr. 329 din 11 mai 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 din prevederile căruia rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. În această situaţie, în cauză se impunea restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statul de unde a fost returnat pârâtul, respectiv Danemarca, aşa cum s-a precizat prin motivele de recurs.
Recursul este nefondat.
Este de observat că la data soluţionării apelului România a devenit membră a Uniunii Europene, astfel că dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, şi-au încetat aplicabilitatea.
Pentru circulaţia cetăţenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispoziţiile Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene şi în special, art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 şi art. 52, precum şi Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
În temeiul dispoziţiilor menţionate, Cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, statele membre ale Uniunii pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, pentru motive de odine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, motive ce nu pot fi invocate în scopuri economice. De asemenea, la punctul 2 teza a II-a al aceluiaşi articol se prevede că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Drept urmare, în mod just instanţa de apel a apreciat asupra conduitei pârâtului care nu se încadrează în nici una din situaţiile menţionate pentru întrunirea condiţiilor de restrângere a libertăţilor de circulaţie faţă de Regatul Danemarcei, pârâtul nesăvârşind pe teritoriul acestui stat fapte reprobabile care să justifice măsura solicitată de reclamantă.
De altfel, în contextul noilor reglementări comunitare o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în consecinţă conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei civile nr. 329 din 11 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7583/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7422/2007. Civil → |
|---|
