ICCJ. Decizia nr. 7583/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7583
Dosar nr. 568/36/2007
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 9 mai 2006 reclamantul L.I. a chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Constanţa solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-l oblige pe pârât să soluţioneze notificarea înaintată prin executorul de pe lângă Judecătoria Constanţa, înregistrată la 2605 din 13 martie 2001, pentru restituirea imobilului situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 9714 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 1959 din 13 octombrie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Or, în cauză această condiţie nu este îndeplinită.
Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a reţinut că reclamantul nu este una şi aceeaşi persoană cu cea care a depus notificarea, respectiv L.C.I.
Reclamantul a fost legitimat de instanţă cu buletinul de identitate din care rezultă că numele său este L.I., iar în ceea ce priveşte declaraţiile autentificate date de P.I.A.V. şi M.I., acestea au fost înlăturate cu motivarea că dovada numelui şi a prenumelui se poate face numai cu actele de stare civilă, iar, pe de altă parte, declaraţiile date în faţa notarului încalcă principiul nemijlocirii.
Prin Decizia civilă nr.96 din 19 martie 2007 Curtea e Apel Constanţa, secţia civilă, minori, familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
În motivarea deciziei curtea de apel a reiterat cele reţinute de prima instanţă atât în ceea ce priveşte neconcordanţele constatate cu privire la numele, prenumele şi iniţiala tatălui reclamantului şi cele ale notificatorului, precum şi cu privire la textele legale incidente.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, arătând următoarele:
Reclamantul este o persoană în vârstă de peste 80 de ani, imobilizată, bolnavă, netransportabilă.
Notificarea a fost dactilografiată de un intermediar, care a greşit trecând iniţiala tatălui C. în loc de St., iar prenumele I. în loc de I.S.
Nimeni însă în oraş nu-i pronunţă prenumele I.S. cum este trecut în actul de identitate, ci I.I.
În mod greşit au reţinut cele două instanţe că, pentru a face dovada identităţii de persoană, reclamantul are la îndemână acţiunea în rectificarea actelor de stare civilă, deoarece în actele sale nu există nicio greşeală, ci doar de o eroare materială strecurată în redactarea notificării.
Recurentul mai arată că el este cel care a făcut notificarea, aceasta fiind raţiunea pentru care se află în posesia originalului, precum şi a dovezii de comunicare.
În drept invocă dispoziţiile art.304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ. şi completează proba cu înscrisuri conform art. 305 C. proc. civ.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Atât hotărârea tribunalului, cât şi cea a curţii de apel se bazează pe considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, deşi ceea ce i se impută este faptul că nu a făcut dovada că este una şi aceeaşi persoană cu cea care a depus notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, caz în care ar fi trebuit admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active pentru lipsa identităţii dintre persoana reclamantului şi cea care se pretinde titular al dreptului dedus judecăţii.
De asemenea, deşi în clarificarea acestei chestiuni reclamantul a susţinut şi a încercat să dovedească faptul că în notificare s-a strecurat o eroare materială, curtea de apel a reţinut în mod nelegal că pentru a face dovada identităţii de persoană, reclamantul are la îndemână acţiunea în rectificarea actelor de stare civilă.
Or, aşa cum se arată şi în cererea de recurs, reclamantul nu a susţinut niciodată că în actele sale de stare civilă prenumele său ar fi trecut greşit, ci doar că este cunoscut şi apelat cu un alt prenume.
Faptul că reclamantul a depus la dosarul cauzei copia notificării, precum şi dovada comunicării acesteia, că în ciuda neconcordanţelor referitoare la prenume, atât titularul notificării cât şi cel al cererii de chemare în judecată au aceeaşi adresă de domiciliu, adresă care corespunde cu cea din actul de identitate al reclamantului sunt de natură a forma convingerea instanţei că reclamantul este cel care a formulat notificarea şi, pe cale de consecinţă, este îndreptăţit la a primi un răspuns de la entitatea juridică notificată.
Dacă reclamantul este sau nu persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în calitate de moştenitor al fostului proprietar deposedat abuziv de imobil, este o chestiune care urmează a fi analizată cu prilejul soluţionării notificării şi, după caz, în căile de atac care se vor exercita împotriva deciziei sau dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte poziţia pârâtului, Înalta Curte constată că acesta nu a depus întâmpinare în niciuna din fazele procesuale parcurse şi nu a învederat niciun motiv pentru care din anul 2001 şi până în prezent nu a soluţionat notificarea.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în tot Decizia, în baza art. 296 C. proc. civ. va admite apelul declarat de reclamant, va schimba în tot sentinţa şi, admiţând acţiunea în temeiul art. 25 din Legea nr. 10/2001, îl va obliga pe pârât să soluţioneze notificarea înregistrată sub nr. 2605 din 13 aprilie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul L.I. împotriva deciziei nr. 96 din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Modifică Decizia, în tot, în sensul că:
Admite apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1959 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamant şi obligă pe pârât să soluţioneze notificarea înregistrată sub nr. 2605 din 13 aprilie 2001.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7587/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7430/2007. Civil → |
|---|
