ICCJ. Decizia nr. 7556/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7556
Dosar nr. 4053/3/2007
Şedinţa publice de la 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial, la 22 martie 2006 la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi înaintată, urmare a declinării prin sentinţa civilă nr. 681 din 17 ianuarie 2007 a acestei instanţe, la Tribunalul Bucureşti, reclamanta M.C.G. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 375 mp şi construcţia edificată pe acesta.
Reclamanta a arătat că, deşi la 19 iulie 2001 a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea imobilului în natură, până în prezent nu a primit niciun răspuns.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1110 pronunţată la 18 septembrie 2007, a admis acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâtul să emită decizie, sau, după caz, dispoziţie motivată cu privire la imobilul compus din teren în suprafaţă de 460 mp şi construcţia aferentă, situate în Bucureşti, ce a făcut obiectul notificării nr. 1452/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală instituită de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu a răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată la notificarea reclamantei.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta M.C.G., susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii modificate prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la restituirea imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 76A din 7 februarie 2008, a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, raportat la cererea precizatoare depusă de reclamantă la 17 septembrie 2007, obiectul cererii de chemare în judecată, întemeiate pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, îl constituie tocmai obligaţia unităţii deţinătoare de a emite o dispoziţie motivată referitoare la imobilul în litigiu, conform procedurii prevăzute de legea menţionată.
S-a apreciat că tribunalul a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, temei juridic precizat de însăşi apelanta reclamantă.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal reclamanta M.C.G., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că, instanţa ar fi trebuit să analizeze petitul cererii modificatoare, respectiv să aprecieze dacă (reclamanta) este îndreptăţită la restituirea imobilului şi să oblige pe intimatul-pârât la emiterea unei dispoziţii la restituire.
În această situaţie, s-a susţinut că instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut în sensul că a obligat pe pârât la emiterea unei dispoziţii motivate, ceea ce implică soluţionarea notificării în sensul admiterii sau respingerii cererii de restituire.
Recurenta a învederat că modalitatea în care instanţa a înţeles să-i soluţioneze cererea este lipsită de orice efect practic, necenzurând în niciun fel refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde la notificare.
Analizând criticile formulate de recurenta reclamantă raportat la dispoziţiile invocate, prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin cererea modificatoare datată 17 septembrie 2007 (filele 21, 22 dosarul nr. 4053/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă), reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea imobilului compus din teren şi construcţie, situat în strada M. nr. 52, precizând că, prin sentinţa civilă nr. 152/2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 4883/1999 i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului din strada P.T. nr. 57 sector 1, care, la nivelul anilor 1946, făcea corp comun cu imobilul în litigiu, suprafaţa totală fiind de 835 mp, conform procesului verbal încheiat la 18 iulie 1946 de Comisia pentru înfiinţarea cărţilor funciare Bucureşti.
Reclamanta a mai arătat, în cuprinsul cererii modificatoare, că, deşi a formulat notificare la 19 iulie 2001, nu a primit până în prezent niciun răspuns.
Instanţa de apel respingând apelul reclamantei, a considerat eronat că tribunalul a fost învestit cu o cerere având ca obiect simpla obligaţie de a face şi a analizat-o în mod formal, deşi, în motivarea cererii, reclamanta a susţinut că are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, indicând, în acest sens, calitatea de unică moştenitoare a defunctului I.B., şi a făcut referire la art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În această situaţie, instanţa, deşi a admis acţiunea, a dat ceea ce nu s-a cerut, petitul acţiunii neavând corespondent în dispozitivul hotărârii primei instanţe.
Astfel, instanţa de apel a apreciat greşit că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, neavând în vedere nici Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei sau dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În ceea ce priveşte temeiul cererii, se va reţine că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, indicat de reclamantă prezintă relevanţă pentru nerespectarea obligaţiei care incumba intimatului pârât de a soluţiona notificarea în termenul de 60 de zile.
Astfel, reclamanta recurentă a criticat lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, situaţie în care, instanţa trebuia să cenzureze acest refuz şi să constate, în baza probatoriului administrat, dacă cererea de restituire este sau nu întemeiată.
Faţă de aceste considerente, apreciind că nu s-a cercetat fondul cererii deduse judecăţii, Curtea va admite recursul şi în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 313 C. proc. civ. va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.C.G. împotriva deciziei civile nr. 76A din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7561/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7519/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
