ICCJ. Decizia nr. 7620/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7620
Dosar nr. 5778/42/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Dâmboviţa, la 25 noiembrie 2005, reclamanţii B.M.M. şi G.P. a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, repunerea în termenul de solicitare a proprietăţilor care au formulat obiectul notificărilor şi retrocedarea în natură a proprietăţilor cu privire la care au fost respinse notificările depuse în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005.
În dosar au depus cerere de intervenţie în interes propriu B.C.N. şi T.R.P., solicitând respingerea acţiunii principale.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 880 din 22 iunie 2006, a respins cererea de repunere în termenul de solicitare a retrocedării imobilelor şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B.M.M. şi B.P. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea de intervenţie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au formulat notificarea de acordare a măsurilor reparatorii în termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 74 din 16 februarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.M.M. împotriva sentinţei Tribunalului Dâmboviţa. În cuprinsul deciziei curţii de apel au fost dezvoltate considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul B.M.M. care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că instanţele trebuiau să facă aplicaţiunea art. 203 C. proc. civ., cu consecinţa admiterii cererii de repunere în termen. Recurentul a solicitat trimiterea cauzei la prima instanţă pentru a fi soluţionat fondul litigiului.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Această lege a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 în urma modificărilor reglementate prin Legea nr. 247/2005) persoana îndreptăţită va notifica în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare a imobilului. Termenul de şase luni a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001.
Nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage conform prevederilor dispoziţiilor legale enunţate, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Termenul de 12 luni pentru trimiterea notificării de acordare a măsurilor reparatorii nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Acest termen de 12 luni pentru trimiterea notificării este, neîndoielnic, unul de decădere, legiuitorul fiind preocupat să dinamizeze procedurile de punere în aplicare şi finalizare a operaţiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat în mod abuziv. Prin această reglementare, legiuitorul a urmărit să contribuie la crearea securităţii raporturilor juridice în materia proprietăţii imobiliare.
Fiind un termen de decădere, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea legală să dispună repunerea în termen, cum s-a solicitat, fără suport legal, prin recursul exercitat de reclamant.
Recurentul nu contestă că a comunicat notificarea după expirarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării. Dispoziţia nr. 689 din 14 decembrie 2004 emisă de primarul comunei Doiceşti atestă că B.M.M. a înregistrat notificarea la 26 martie 2003 ( fila 54 din dosarul instanţei de apel ).
Întrucât reclamantul-recurent nu a respectat termenul prevăzut pentru trimiterea notificării, a pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, cum a hotărât, corect, instanţa de apel confirmând hotărârea primei instanţe.
Decizia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa interpretând, de asemenea, corect actul juridic dedus judecăţii, aşa încât urmează să fie respins recursul exercitat în cauză.
Recurentul a căzut în pretenţii şi în consecinţă, în baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat să plătească intimaţilor-intervenienţi cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.M.M. împotriva deciziei nr. 74 din 16 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Obligă recurentul-reclamant B.M.M. să plătească intimaţilor-intervenienţi B.C.N. şi T.R.P. 800 lei ( RON ) cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 776/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7538/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
