ICCJ. Decizia nr. 7753/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7753
Dosar nr. 499/42/2007
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 16 iulie 2001 G.R. a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând Primăriei municipiului Câmpina să-i acorde despăgubiri băneşti ori un alt teren în echivalentul terenului în suprafaţă de 742,50 mp situat în Câmpina, preluat de stat de la D.V. (unchiul solicitantului, decedat la 6 noiembrie 1978) pentru neplata impozitelor, teren care nu mai poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament pentru că pe el au fost construite blocuri de locuinţe şi a cărui valoare este de 37.000 dolari SUA.
Primarul municipiului Câmpina a emis dispoziţia nr. 128 din 24 ianuarie 2006, prin care a propus acordarea de despăgubiri notificatorului şi a dispus înaintarea dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
G.R. a contestat în justiţie dispoziţia de mai sus solicitând modificarea acesteia în sensul restituirii în natură a terenului preluat de stat ori atribuirii unui alt teren din domeniul privat sau public.
De asemenea, contestatorul a cerut obligarea municipiului Câmpina şi a primarului acestei localităţi la plata de daune moratorii în sumă de 50.000 RON pentru emiterea dispoziţiei cu întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei se susţine că parte din teren este liberă, nefiind afectată de utilităţi publice, astfel încât poate fi restituită în natură, altă parte este ocupată de garaje demontabile amenajate fără autorizaţie, fiind, de asemenea, restituibilă în natură, iar partea imposibil de restituit în natură poate fi compensată cu alte terenuri din cele aflate în domeniul privat al municipiului în cartierul „Muscel".
Tribunalul Prahova, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 1407 din 16 noiembrie 2006, prin care a respins contestaţia ca nefondată, iar apelul declarat de contestator a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 243 din 15 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ca stare de fapt, tribunalul a stabilit că terenul în litigiu a constituit proprietatea lui D.V., unchiul contestatorului, a fost expropriat în anul 1964 în vederea construirii unui bloc de locuinţe şi, potrivit raportului de expertiză ing. I.N., nu este liber, fiind ocupat de blocuri de locuinţe, de suprafeţe aferente acestora, de spaţii verzi, de trotuarul străzii şi alei de acces la garaje, iar o porţiune face parte din curtea Companiei Publice de Gospodărie Comunală Câmpina al cărei unic acţionar este Municipiul Câmpina.
De asemenea, tribunalul a constatat că Municipiul Câmpina are în domeniul său privat un teren în suprafaţă de 23.000 mp dat în folosinţa Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi în domeniul public un teren în suprafaţă de 26.670 mp utilizat ca pistă de motocros şi zonă aferentă acesteia, ambele terenuri fiind destinate dezvoltării socio-economice a localităţii.
În apel G.R. a contestat parţial starea de fapt, susţinând că în realitate cca 120 mp din teren nu este afectată în nici un fel de blocuri sau alei, cca 185 mp din teren nu constituie zonă verde a blocului de locuinţe, mai fiind restituibilă în natură şi o suprafaţă de 45 mp din acelaşi teren, iar terenul de 26.670 mp nu aparţine domeniului public ci celui privat al municipiului Câmpina.
Pentru clarificarea situaţiei de fapt contestatorul a cerut încuviinţarea unei noi expertize în apel, cerere care a fost respinsă de curtea de apel cu motivarea că este nefondată „din moment ce expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă, neexistând nici un motiv de nelegalitate a acestui raport de expertiză".
Contestatorul a declarat recurs în care, printr-o amplă motivare, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Între criticile aduse instanţei de apel este şi cea referitoare la încuviinţarea unei noi expertize, aspect sub care recursul este în mod evident întemeiat.
Astfel, aşa cum corect susţine contestatorul, în urma obiecţiunilor formulate de acesta la raportul de expertiză întocmit de ing. I.N., expertul a depus la dosar un răspuns la obiecţiuni (fila 61 dosar primă instanţă) în care, la punctul 1, precizează că „se impune o reanalizare a limitelor, dimensiunilor şi vecinătăţilor terenului ce face obiectul acţiunii de faţă", iar la pct.2 arată că S3 = 45 mp specificată în raportul iniţial că reprezintă un teren ocupat de alee de acces către garajele cu caracter provizoriu, folosită şi de locatarii blocului, în realitate nu este amenajată, în sensul că nu este asfaltată sau betonată, dar prezintă urmele unei căi de acces.
Acelaşi expert a concluzionat că se impune reanalizarea de către instanţă a necesităţii refacerii raportului de expertiză în raport cu cele mai sus arătate.
Rezultă, aşadar, că însuşi expertul a relevat necesitatea unor noi verificări, astfel încât instanţele au greşit respingând cererea de refacere a lucrării (tribunalul) şi cererea de încuviinţare a unei noi expertize (curtea de apel).
Ca urmare, situaţia de fapt nu este neechivoc lămurită, ceea ce împiedică exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, dat fiind că, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite.
Asemenea stare a dosarului impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, prilej cu care instanţa de trimitere va ordona mai întâi, după caz, refacerea expertizei sau facerea unei noi expertize, care să stabilească în mod clar în ce măsură terenul în litigiu a fost folosit potrivit scopului exproprierii, iar apoi va aplica dispoziţiile incidente din Legea nr. 10/2001 modificată şi republicată, având în vedere ca susţineri de fond toate celelalte critici formulate de contestator în dezvoltarea recursului de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de G.R. împotriva deciziei nr. 243 din 15 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7785/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7717/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
