ICCJ. Decizia nr. 8077/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2007, reclamata Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul M.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, pe teritoriul Italiei, în temeiul Legii nr. 248/2005.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la 28 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, pentru ședere nelegală pe teritoriul Italiei.
Prin sentința civilă nr. 754 din 30 martie 2007, Tribunalul Timiș a admis acțiunea a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei pe o durată de 2 ani, respectiv până la 28 noiembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sunt incidente în cauză prevederile art. 5 lit. a) și art. 38 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 293/A din 4 iunie 2007 a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința Tribunalului Timiș și a respins acțiunea reclamantei.
Astfel, instanța de apel a reținut că, dreptul la liberă circulație este consființit și garantat de Constituție, la art. 25, iar Declarația Universală a Drepturilor Omului, în art. 13, îl consacră ca un drept fundamental.
De asemenea, Convenția Europeană de Drepturilor Omului consacră libertatea de circulație, România ratificând atât Convenția cât și Protocolul nr. 4 adițional la Convenție.
De la data de 1 ianuarie 2007 este obligatorie pentru instanțele române aplicarea actelor normative ale Uniunii Europene, inclusiv interpretarea legilor interne în acord cu dispozițiile dreptului comunitar, așa încât, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor români trebuie făcută în conformitate cu prevederile din dreptul comunitar al Uniunii Europene.
Ca atare, instanța de apel a apreciat că în condițiile în care nu au fost lezate valori ca ordinea publică, siguranța publică ori sănătatea publică, greșit, instanța de fond a impus restricționarea libertății de circulație a pârâtului în Italia, stat al Uniunii Europene.
împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta susține că pârâtul a fost returnat din Italia la 28 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Dreptul la liberă circulație, nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.
Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza acordului de readmisie, încalcă prevederile din Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, cum ar fi Convenția Europeană de Drepturilor Omului sau Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, prin care s-a negociat o perioadă de tranziție de 2 până la 7 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2007, așa încât unele state membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state.
Recurenta mai susține că Directiva nu face parte din legislația internă, ci doar impune statelor membre o obligație de rezultat, lăsând autorităților naționale, competențele legate de forma și mijloacele utilizate în acest scop.
Or, returnarea unui cetățean străin se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acestui stat, cum este și cazul în speță.
Recursul declarat este nefondat.
în mod corect, instanța de apel a reținut că dreptul la libera circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine, contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, și doar returnarea unei persoane în baza unui acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.
Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Italia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita acestuia, una din valorile mai sus menționate.
Dobândind statutul de țară membră a Uniunii Europene, România era obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului.
într-adevăr, Directiva europeană creează în sarcina statelor membre obligația implementării reglementării în legea internă a prevederilor sale.
Cum însă, pentru motivele expuse anterior, Legea nr. 248/2005 nu întrunește exigențele impuse de Directivă, referitoare la condițiile limitării dreptului la liberă circulație, lăsând a se înțelege că simpla returnare a unui cetățean român dintr-un alt stat este suficientă pentru ca instanța să poată lua față de el măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe viitor, în mod legal s-a dat efect direct normei comunitare, care reprezintă un izvor de drept comunitar, dat fiind că litigiul se poartă între stat și o persoană fizică.
Cum, în speță, reclamanta nu a fost în măsură să probeze necesitatea și oportunitatea măsurii solicitate, față de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, recursul declarat de acesta se privește ca nefondat și a fost respins, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8120/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8128/2007. Civil → |
|---|
