ICCJ. Decizia nr. 8118/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 1189/C/2006 din 6 februarie 2006, reclamanții I.I. și I.O. au solicitat instanței în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, anularea propunerii de la art. 2 din dispoziția nr. 2719 din 19 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timișoara privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat în Timișoara, și obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții cu acordarea de măsuri reparatorii în compensare cu bunuri de aceiași natură, respectiv acordarea unui teren echivalent.
Prin sentința nr. 2210/PI din 5 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamanții I.I. și I.O. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut că, prin dispoziția atacată s-a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, preluat abuziv de stat, dispunându-se restituirea în natură a suprafeței de 306 mp, iar pentru diferența de 191 mp, ce nu poate fi restituită în natură, au fost stabilite despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în cuantum de 57.792 RON.
Ulterior, prin dispoziția nr. 1698 din 15 iunie 2006, a fost modificat art. 2 din dispoziția anterioară, în sensul, că s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul fiind trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții I.I. și I.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
- prin acțiunea introductivă au solicitat emiterea unei dispoziții prin care să le fie acordate măsuri reparatorii în compensare cu bunuri de aceiași natură, respectiv o suprafață de teren echivalentă ca amplasament, valoare și condiții de utilitate cu cea preluată abuziv de Statul Român, iar în subsidiar să fie reevaluată pecuniar suprafața solicitată în acord cu prețurile de pe piața imobiliară;
- pârâții nu au făcut dovada imposibilității de punere în aplicare a dezdăunării prin acordarea de bunuri de aceiași valoare și în aceleași condiții și că în perioada de 5 ani cât a durat soluționarea notificării, Primăria Municipiului Timișoara a organizat numeroase licitații pentru acordarea de concesiuni asupra terenului proprietate privată a municipiului ignorând norma imperativă înscrisă în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- prima instanță, a ignorat ipoteza înscrisă în art. 16 alin. (1), Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care instituie obligativitatea transmiterii dosarelor Comisiei Centrale în situația în care în decizie sunt consemnate sume ce urmează a fi acordate ca despăgubiri.
Prin decizia nr. 239 din 26 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă , a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții I.I. și I.O.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut în esență următoarele:
Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru partea de teren ocupată de construcții noi, autorizate urmează să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent.
Cu adresele nr. SC nr. 2006-15176 din 9 ianuarie 2007, nr. SC 2007-007158 din 3 aprilie 2007, respectiv nr. SC 2007- 005004 din 8 martie 2007, Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a comunicat instanței că nu deține bunuri disponibile sau servicii care să poată fi acordate în compensare și că această informație a fost afișată lunar la sediul Primăriei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 209/2005 publicată în M.Of. nr. 1194 din 30 decembrie 2005, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății Titlul I, art. 1 alin. (5), context în care instanța nu poate obliga pârâții de a acorda reclamanților, în natură o suprafață de teren echivalentă ca amplasare, valoare și condiții de utilizare cu cea preluată abuziv de Statul Român.
A respins ca nefondată și critica reclamanților vizând încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât în speță, dispoziția art. 2719 a fost emisă la data de 19 decembrie 2005, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, context în care prima instanță a stabilit corect că a fost legal predată notificarea Secretariatului Comisiei Centrale, în raport de dispozițiile Titlului VII, cap. V din Legea nr. 247/2005.
în contra acestei decizii au declarat recurs reclamanții I.I. și I.O., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenții reclamanți au susținut următoarele:
- decizia recurată nu conține motivarea respingerii susținerilor acestora, mulțumindu-se cu prezentarea conținutului dosarului, fără a analiza în ce constă patrimoniul imobiliar din domeniul privat al municipiului, instanța de apel, ignorând dovezile furnizate cu privire la acest aspect, lezând dreptul la un proces echitabil, drept garantat de Convenția Europeană de Drepturilor Omului;
- având în vedere lipsa oricărei motivări din conținutul deciziei atacate, recurenții au arătat că instanța a ignorat nu numai apărările formulate ci și conținutul vădit nelegal al dispozițiilor atacate, fără a se raporta la normele imperative ale Legii nr. 10/2001, republicată și modificată și fără a interpreta cadrul legal prevăzut de Titlul VII al Legii nr. 247/2005;
- încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevăd că entitatea investită "este obligată ca prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în temeiul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii....", și doar în subsidiar și ca o alternativă "să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale";
- instanța de fond cât și instanța de apel au ignorat conținutul prevederilor art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în integralitatea sa.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprinsă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii, constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita controlul judiciar.
în speță, motivarea instanței de apel, este completă, clară, concisă și convingătoare.
Argumentele reținute oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
Nu există nicio contradicție între considerente și dispozitiv și nici considerente străine de natura pricinii, sau a motivării superficială cum susțin recurenții.
Instanța de apel a constatat calitatea de persoane îndreptățite, a reclamanților așa cum sunt definite în art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, faptul că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român, prin expropriere, și a analizat critica reclamanților în raport de prevederile art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, instanța de apel, a motivat respingerea cererii privind imposibilitatea de acordare de măsuri reparatorii în compensare cu bunuri de aceeași natură, respectiv acordarea unei suprafețe de teren echivalentă ca amplasare și condiții de utilizare cu cea preluată abuziv de Statul Român.
în aceeași manieră, concisă, instanța de apel, a analizat și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, context în care a stabilit că dispoziția nr. 2719 fiind emisă la 19 decembrie 2005, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în mod corect a fost predată Secretariatului Comisiei Centrale, soluția fiind raportată la dispozițiile Titlului VII, cap. V din Legea nr. 247/2005.
Față de cele expuse, recursul reclamanților a fost respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8128/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7747/2007. Civil → |
|---|
