ICCJ. Decizia nr. 8208/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8208
Dosar nr. 326/2/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea nr. 32 din 21 septembrie 2005 a B.E.J. Asociaţi M. şi Ş. (fila 23 fd.), reclamanta D.S. a solicitat restituirea suprafeţelor de 5,6023 ha teren situată în intravilanul municipiului Călăraşi, şi de 400 mp situată în intravilanul aceleiaşi localităţi, în str. B., invocând incidenţa Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că terenurile au fost preluate în mod abuziv de stat în anul 1950 din patrimoniul autorilor săi, B.V. şi C.
Prin dispoziţia nr. 1353 din 5 aprilie 2006, Primarul municipiului Călăraşi a respins notificarea motivat de faptul că a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 1 iunie 2006, reclamanta D.S. a cerut anularea dispoziţiei şi retrimiterea notificării, pentru soluţionare în fond, entităţii deţinătoare a imobilului.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a formulat o primă notificare, prin care a formulat aceleaşi pretenţii, la data de 13 februarie 2002, notificare la care nu a primit nici un răspuns, situaţie în care a revenit cu o nouă solicitare la data de 19 septembrie 2005, solicitare care, în mod greşit a fost calificată a fi o nouă notificare şi, în consecinţă, respinsă ca fiind formulată în afara termenului legal.
Prin întâmpinare, Primăria municipiului Călăraşi a cerut respingerea contestaţiei, susţinând că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, cu menţiunea că notificarea din 13 februarie 2002 face obiectul unui alt proces, aflat în curs de soluţionare.
La data de 27 iunie 2006, apărătorul reclamantei a precizat că prin cererea dedusă judecăţii a înţeles să solicite doar anularea dispoziţiei nr. 1353/2006 şi nu obligarea pârâtului să răspundă unei alte notificări.
Prin sentinţa civilă nr. 1720 din 12 septembrie 2006, Tribunalul Călăraşi a respins contestaţia.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că notificarea nr. 31 din 21 septembrie 2005 a fost formulată de reclamantă după expirarea termenului legal, că în cuprinsul acesteia nu se face nicio referire la notificarea datată 13 februarie 2002 şi că prin nouă notificare se formulează pretenţii cu privire şi la un alt imobil, anume cel situat în str. B., fapt care îi conferă o autonomie proprie, caz în care, în mod corect a fost respinsă, ca fiind tardiv formulată, prin dispoziţie contestată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că notificarea din 27 septembrie 2005 a fost fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin cele ale Legii nr. 247/2005, şi că această nouă notificare constituia o revenire la cea formulată la data de 13 februarie 2002, cu menţiunea că ambele se referă la aceleaşi imobile, concluzie care se impune în raport de faptul că pârâta nu a contestat acest aspect.
La termenul de judecată din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a invocat din oficiu excepţia nulităţii sentinţei şi prin Decizia civilă nr. 567/A din 24 septembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că notificarea nr. 32/2005 formulată de reclamantă constituie o revenire la cea formulată în termenul legal, în cursul anului 2002, prin ambele notificări reclamanta solicitând restituirea unor terenuri ce au aparţinut părinţilor săi şi care au fost preluate în mod abuziv de stat.
Instanţa de apel a reţinut, fără a argumenta, că prin soluţia de respingere a notificării formulată de reclamantă în anul 2005, instanţa fondului a încălcat acesteia accesul liber la justiţie, drept protejat de art. 6 CEDO, sens în care se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Călăraşi, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că reclamanta a formulat două notificări distincte şi, în mod eronat, instanţa de apel a apreciat că notificarea nr. 32/2005 constituie o reformulare a celei nr. 111 datată 13 februarie 2002 deşi acestea au un conţinut diferit, prin cea de-a doua formulându-se, în afara termenului legal, pretenţii pentru un alt imobil.
În consecinţă, recurenta solicită a se constata că soluţia tardivităţii dispusă prin dispoziţia contestată a fost reţinută în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum corect a constat prima instanţă.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, notificarea, act procedural necesar fi efectuat de persoanele îndreptăţite care urmăresc să obţină restituirea unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, categorie din care face parte şi imobilul în litigiu, a fost prevăzută prin dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care au intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001.
Potrivit dispoziţiei legale menţionate, care nu a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 astfel cum greşit invocă reclamanta, persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii aveau obligaţia să notifice cererea lor entităţii deţinătoare a imobilului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, anume până la data de 14 februarie 2002.
Termenul de notificare, cuprins între data de 14 februarie 2001 şi data de 14 februarie 2002, este un termen de decădere întrucât durata sa este determinată prin lege iar, potrivit art. 22 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
În speţa supusă analizei, reclamanta a formulat în termenul legal notificarea înregistrată sub nr. 111 din 13 februarie 2002 a B.E.J.A. M. şi Ş. (fila 7 fd.), prin care a declanşat procedura administrativă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru 3 imobile, anume pentru 4,50 ha teren situat în extravilanul com. Radu Negru, pentru 5,623 ha teren situat în intravilanul or. Călăraşi, şi pentru o suprafaţă de teren situat în intravilanul aceluiaşi oraş, în str. D. nr. 4, fost aferentă unei construcţii demolate anterior anului 1989 din consideraţiuni de sistematizare a oraşului Călăraşi.
Împrejurarea că entitatea deţinătoare nu a soluţionat notificarea menţionată în termenul prevăzut de lege nu este de natură să confere reclamantei dreptul de a formula o a doua notificare, în afara termenului prevăzut de lege, indiferent dacă prin noua notificare se formulează sau nu pretenţii cu privire la aceleaşi bunuri.
Într-o astfel de situaţie reclamanta, în scopul satisfacerii pretenţiilor, are deschisă calea unor acţiuni în justiţie împotriva entităţii deţinătoare a bunurilor, acţiuni prin care poate solicita fie obligarea acesteia să se conformeze obligaţiilor ce îi revin potrivit dispoziţiilor art. 25 din lege (anume, să emită dispoziţie ori decizie prin care să se pronunţe asupra notificării), fie să deducă judecăţii instanţei competente pretenţiile sale, justificat de refuzul entităţii deţinătoare de a răspunde notificării (în acest din urmă sens a se vedea Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite).
În consecinţă, în mod just prima instanţă, constatând că notificarea nr. 32 din 21 septembrie 2005 a B.E.J.A. M. şi Ş., a fost formulată ulterior datei la care a expirat termenul de notificare (14 februarie 2002), a respins contestaţia formulată de reclamantă.
Aşa fiind, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtă şi a modifica Decizia dată în apel în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o va menţine.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut şi că accesul liber la justiţie, drept consacrat de dispoziţiile art. 6 CEDO dar şi de cele ale art. 25 din Constituţia României, garantează cetăţenilor posibilitatea de a se adresa liber justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime. Exercitarea acestui drept presupune însă ca declanşarea procedurilor jurisdicţionale să se realizeze de către cetăţeni în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de legile statului incidente raportului juridic dedus judecăţii, respectiv, cu dispoziţiile procedurale instituite de legiuitor în scopul valorificării drepturilor pretins încălcate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi împotriva deciziei civile nr. 567/A din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.S. împotriva sentinţei civile nr. 1720 din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Călăraşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 8217/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8042/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|