ICCJ. Decizia nr. 8248/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8248
Dosar nr. 1234/111/2007
Şedinţa publică din 6 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 404/C din 16 aprilie 2007, Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâţii C.G. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, reţinând că pârâtul C.G. a fost returnat din Belgia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, însă la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană şi „multor persoane aflate pe teritoriul statelor membre ale Uniunii le-a fost acordat dreptul de intrare, ieşire etc".
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 341/A din 11 iulie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe.
Instanţa de apel a reţinut că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state membre ale Uniunii Europene au încetat, iar expulzarea dispusă de autorităţile belgiene nu este prin ea însăşi suficientă pentru ca instanţa română să interzică dreptul la liberă circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul Belgiei.
În materia liberei circulaţii a cetăţenilor români este aplicabil art. 48 din Tratatul CEE şi art. 4 din Directiva 2004/38/CE, iar în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca instanţa să ia măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie al pârâtului C.G., pentru că norma comunitară prevede doar trei situaţii care permit luarea acestei măsuri, şi anume: afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat, în esenţă, că pârâtul C.G. a fost returnat din Belgia, la data de 3 ianuarie 2007, în baza HG nr. 825/1995, iar autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor belgiene, fără să poată cenzura această măsură.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege. De aceea, ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor condiţii în care cetăţenii români pot circula în străinătate, iar art. 17 din Constituţie prevede că cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţie, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile ce le revin, cu excepţia acelora care nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Legea nr. 248/2005, completată cu OG nr. 5/2006, asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În sensul celor arătate, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 4 la Convenţie trebuie interpretat în sensul că orice persoană care se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula în mod liber pe teritoriul acelui stat.
S-a mai susţinut, că România a negociat prin Tratatul de Aderare, ratificat prin Legea nr. 157din 24 mai 2005, o perioadă de 2 până la 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2007, la capitolul privind libera circulaţie a persoanelor. Unele state membre ale Uniunii pot continua să aplice restricţii pentru cetăţenii statelor membre pe o perioadă de doi ani după aderare, această posibilitate fiind prevăzută în mod explicit în Anexa VII a Tratatului de Aderare.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
În anexa VII la Legea nr. 157/2005 nu este prevăzut dreptul unor state membre de a putea restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 27 din Directivă, timp de 2 ani de la data aderării.
Prevederile anexei privesc anumite dispoziţii din Directiva 2004/38/CE, care preiau dispoziţiile din Directiva 68/360/CEE şi care nu pot fi disociate de cele din Regulamentul CEE nr. 1612/1968, a căror aplicare este amânată în temeiul alineatelor 2-5, 7 şi 8. Directiva 68/360/CEE a Consiliului şi Regulamentul Consiliului CEE nr. 1612/1968 au fost însă adoptate pentru eliminarea discriminării bazate pe naţionalitatea lucrătorilor în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi alte condiţii de muncă şi dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în cadrul Comunităţii, pentru a desfăşura o activitate salarială.
Prin urmare, posibilitatea derogării priveşte numai libertatea de a circula şi locui în cadrul Comunităţii a oricărui resortisant, asigurând accesul la încadrarea în muncă şi egalitatea de tratament în exercitarea muncii şi nu, în general, libertatea de circulaţie.
De aceea, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În prezenta cauză, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Directivă.
Potrivit înscrisurilor aflate la filele 4-5 din dosarul primei instanţe, intimatul-pârât a fost returnat din Belgia pentru şedere ilegală. Acesta nu a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale şi nu s-a dovedit că a săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatului pârât doar pentru şedere ilegală în Belgia nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 341 A din 11 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8245/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8243/2007. Civil → |
|---|
