ICCJ. Decizia nr. 8411/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8411
Dosar nr. 969/42/200.
Şedinţa publică din 13 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1867/2006, contestatoarea F.A.M., în contradictoriu cu intimatul primarul municipiului Câmpina, a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006, prin care s-a admis cererea iniţială de despăgubiri comunicată prin executorul judecătoresc F.M., solicitând anularea acesteia şi obligarea intimatului la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 200 mp, situat în Câmpina, judeţul Prahova.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, la data formulării notificării, legea nu dădea dreptul la restituirea în natură a terenului susmenţionat, fiind domeniu public, respectiv parcarea pieţei.
S-a mai arătat că, prin modificarea adusă art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, există obligaţia restituirii în natură a bunurilor, cu excepţia celor prevăzute la art. 2, considerând că bunul în litigiu nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru ca restituirea în natură să nu fie posibilă, terenul existând în materialitatea sa, ceea ce conduce la concluzia că nu poate fi retrocedat în natură.
Faţă de împrejurarea că, prin întâmpinarea depusă, intimatul a învederat că nu poate depune documentaţia ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 112/2006, întrucât întreg dosarul aferent notificării a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa, la termenul de judecată din 23 martie 2006, a dispus introducerea acesteia în cauză, în calitate de intimată şi citarea cu menţiunea de a înainta întreaga documentaţie necesară soluţionării prezentei cauze.
La termenul de judecată din 20 aprilie 2006, contestatoarea a formulat precizare la acţiunea principală, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul-construcţie în suprafaţă de 75,22 mp aflat pe terenul în suprafaţă de 200 mp, construcţie ce a fost demolată în mod abuziv în anul 1972 în vederea sistematizării zonei înconjurătoare din imediata apropiere a complexului alimentar construit în zonă şi pentru care nu s-a primit nici un fel de despăgubiri.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1522 din 30 noiembrie 2006, a admis în parte contestaţia precizată formulată de contestatoarea F.A.M., a anulat în parte dispoziţia nr. 112 din 24 ianuarie 2006 şi a constatat dreptul acesteia de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Câmpina, judeţul Prahova, compus din imobilul construcţie în suprafaţă de 75,22 mp şi a stabilit în favoarea acesteia dreptul de a beneficia de plata unor despăgubiri pentru acest imobil, ce urmează a fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.
De asemenea, a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 200 mp, situat la aceeaşi adresă, ca neîntemeiat, menţinând restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocată de aceasta şi s-a respins contestaţia faţă de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a da această hotărâre, tribunalul a reţinut că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasivă a intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea de Despăgubiri invocată de aceasta, Tribunalul a admis-o întrucât atribuţiile acestei instituţii cuprinse în art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt exercitate numai în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute în Capitolul V, Titlul VII, iar instanţa a considerat că este în faza exclusivă de verificare în cursul unei proceduri administrative speciale a legalităţii măsurii dispuse prin dispoziţia contestată, atribut rezervat instanţelor judecătoreşti investite cu judecarea contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite nemulţumite.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a respins contestaţia faţă de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea de Despăgubiri, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În esenţă, tribunalul a reţinut că, urmare apariţiei Legii nr. 10/2001, moştenitorii defunctului P.V., respectiv P.F. şi F.A.M., au formulat notificarea înregistrată la BEJ F.M. sub nr. 11/2002, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri prin echivalent valoric actualizat pentru imobilul în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 200 mp şi construcţia cu suprafaţa de 75,22 mp în cadrul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ.
S-a mai reţinut că, prin Dispoziţia privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006, intimatul primarul municipiului Câmpina a propus acordarea de despăgubiri contestatoarei pentru imobilul în suprafaţă de 200 mp situat în Câmpina, reţinând că petenta are calitatea de persoană îndreptăţită conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, că, în speţă, construcţia nu face obiectul acestei legi, iar pe teren s-au edificat lucrări de utilitate publică.
În ceea ce priveşte imobilul construcţie ce a fost amplasat pe terenul menţionat şi cu privire la care intimatul, prin dispoziţia contestată, a susţinut că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, instanţa a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc pentru întregul imobil", ceea ce conduce la concluzia că, în speţă, contestatoarea este persoana îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de actul normativ sus-menţionat, întrucât utilitatea publică s-a realizat.
Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că înţelege să critice sentinţa în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 200 mp.
Curtea de Apel Ploieşti, scţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel formulate, a constatat că stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii s-au făcut în mod corect de către prima instanţă şi, prin Decizia nr. 284 din 5 iunie 2007, a respins apelul ca nefondat, menţinând, astfel, soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceasta a susţinut că, în cauză, s-a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului şi că, în lipsa unei expertize având ca obiectiv stabilirea amplasamentului corect al acestuia, hotărârea este nelegală.
Recurenta susţine că terenul în litigiu nu se află sub nici un spaţiu comercial, lucru ce rezultă chiar din actele aflate la dosarul cauzei şi care atestă faptul că, la data propunerii demolării construcţiei, spaţiul comercial era deja edificat.
În consecinţă, aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului cu efectuarea unui nou raport de expertiză topo pentru identificarea terenului în litigiu, care să stabilească dacă acest teren este liber sau pe acesta se află edificate construcţii şi dacă poate fi restituit în natură, astfel cum a solicitat.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a constatat corect că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată, potrivit cărora, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, iar în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Pe cale de consecinţă, curtea de apel a reţinut că nu se poate considera că terenul în litigiu este un teren liber în înţelesul legii, întrucât, chiar dacă pe o parte din el nu sunt edificate construcţii, în schimb sunt amenajări de utilitate publică ale localităţii, este parcarea pieţei oraşului şi pentru acest motiv în mod corect a fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului.
Trebuie precizat şi faptul că, la realizarea raportului de expertiză criticat de recurentă, au fost avute în vedere toate actele aflate la dosarul cauzei, iar concluziile sale s-au cristalizat şi ca urmare a efectuării măsurătorilor în teren, astfel încât corect prima instanţă a respins obiecţiunile contestatoarei şi a constatat că nu se impune completarea probatoriilor, potrivit prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru considerentele mai sus exprimate, constatând că motivele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de F.A.M. împotriva deciziei nr. 284 din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8415/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 812/2007. Civil → |
|---|
