ICCJ. Decizia nr. 838/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 838.
Dosar nr. 949/111/2007
Şedinţa publică din 12 decembrie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 949/111/2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, cu privire la pârâta T.R.A., ca urmare a faptului că aceasta a fost returnată din Elveţia, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat.
Prin sentinţa civilă nr. 365 din 28 martie 2007, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând în motivarea soluţiei faptul că, potrivit dispoziţiei înscrise în art. 2 din cel de-al patrulea Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul la libera circulaţie este garantat, prevăzându-se totodată că restrângerea exercitării acestui drept este posibilă numai atunci când este vorba de măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice.
Aceste cerinţe s-a constatat a nu fi îndeplinite în speţă, întrucât nu s-a făcut dovada unei conduite necorespunzătoare a pârâtei pe teritoriul Elveţiei, de natură să conducă la restrângerea dreptului la libera circulaţie, ca măsură necesară, care s-ar impune într-o societate democratică.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea hotărârii şi restrângerea dreptului la libera circulaţie pe o perioadă de cel mult trei ani, cu motivarea că, potrivit art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se arată că prin lege pot fi stabilita anumita îngrădiri, cu scopul de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor altora, or, o astfel de îngrădire este prevăzută în Legea nr. 248/2005..
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 358/A din 11 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia, ieşirea de pe teritoriul ţării nu este de natură a constitui, în sine, o conduită care să constituie, prin ea însăşi, o măsură de limitare a libertăţii de circulaţie. O asemenea îngrădire a dreptului la libera circulaţie implică existenţa unei ameninţări serioase la cerinţele de ordine publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societăţii.
În prezent, în materia liberei circulaţii a persoanelor având cetăţenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E., precum şi art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cum în cauză s-a constatat a nu fi îndeplinite condiţiile pentru ca instanţa să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulaţie a cetăţeanului român, deoarece norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care se poate dispune o astfel de limitare, s-a concluziona asupra caracterului legal al hotărârii prime instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a susţinut greşita înlăturare de la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, care constituiau temeiuri suficiente pentru admiterea cererii şi îngrădirea exerciţiului dreptului la libera circulaţie.
Astfel, dreptul la libera circulaţie nu este unul absolut, el se circumscrie anumitor condiţii, aspect ce rezultă şi din art. 25 şi art. 53 din Constituţie, referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale şi la posibilitatea restrângerii lor.
De asemenea, din Declaraţia universală a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultă acelaşi aspect, în legătură cu posibilitatea îngrădirii prin lege, a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor umane (conform art. 29, „în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora"). Or, Legea nr. 248/2005 este cea care stabileşte aceste îngrădiri cărora toţi cetăţenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.
În ce priveşte aprecierea de către instanţă a aplicabilităţii Directivei 2004/38/CE, aceasta s-a făcut în mod greşit, faţă de împrejurarea că Elveţia (stat de pe teritoriul căruia a fost expulzată pârâta) nu face parte din Uniunea Europeană, pentru a fi aplicate normele comunitare.
Criticile recurentei urmează să fie încadrate [în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.], în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea dispoziţiilor de drept material.
Recursul este nefondat.
Susţinerea recurentei în sensul că, singură condiţia returnării intimatului-pârât, pe baza unui acord de readmisie, era suficientă pentru ca, atrăgând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, să impună măsura restrângerii libertăţii de circulaţie, ignoră normele dreptului de drept internaţional.
Astfel, dispoziţiile invocate, din legislaţia internă, vin în conflict cu art. 2 din Protocolul nr. 4, adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Aceasta, în condiţiile în care, norma internă impune drept singură condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce în paragraful 3 al art. 2 din Protocolul nr. 4 se prevede că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora", iar în paragraful 4 al aceluiaşi articol, se prevede că dreptul la liberă circulaţie poate face obiectul unor restrângeri, dacă acestea „sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Or, astfel de motive care să impună restrângerea libertăţii de circulaţie, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării(determinat de şederea ilegală pe teritoriul altui stat), pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel, să fie ignorată exigenţa normei internaţionale.
De aceea, în conflictul care apare între norma internă şi cea internaţională, trebuie să fie acordată preeminenţă acesteia din urmă.
La această interpretare obligă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora, „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Considerentul instanţei de apel referitor la incidenţa normei comunitare(în speţă, Directiva 2004/38/CE) este într-adevăr eronat, în condiţiile în care expulzarea pârâtei s-a făcut de pe teritoriul Elveţiei, care nu este stat membru al Uniunii Europene.
Această inadvertenţă în motivarea soluţiei, nu este însă de natură să conducă la nelegalitatea deciziei, întrucât subzistă argumentele referitoare la aplicabilitatea reglementării internaţionale, care se impune în raport de dreptul intern (mult mai restrictiv în ce priveşte posibilităţile de exercitare a unui drept fundamental, cum este cel referitor la libera circulaţie a persoanei).
Pentru considerentele arătate, care vin să suplinească motivarea instanţei de apel, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 358/A/2007 din 11 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1992/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7128/2007. Civil → |
|---|
