ICCJ. Decizia nr. 8454/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8454
Dosar nr. 333/2/200.
Şedinţa publică din 13 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanţii I.I.V. şi I.M.C. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.C.:
- anularea parţială a Hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin pentru suprafaţa de 820,92 mp teren arabil situat în comuna Vîlcelele, jud. Călăraşi, de la 820,92 dolari SUA la valoarea reală a imobilului, stabilită, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, de o comisie de experţi, numită de instanţă;
- suspendarea transferării dreptului de proprietate asupra imobilului, din proprietate privată în proprietate publică, până la data soluţionării definitive a litigiului;
- stabilirea despăgubirilor în Euro, nu în dolari SUA şi stabilirea termenului înăuntrul căruia urmează să se facă plata către reclamanţi;
- obligarea pârâtei de a-i despăgubi pe reclamanţi nu numai pentru terenul expropiat, ci şi pentru cel ocupat efectiv de lucrările de construcţii ce se realizează în zonă;
- obligarea pârâtei de a-i despăgubi pe reclamanţi pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 1795 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Călăraşi a admis în parte acţiunea, dispunând anularea art. 2 din Hotărârea nr. 25 din 23 noiembrie 2005 a C.N.A.D.C. SA, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, pe care le stabileşte la nivelul sumei de 5.722 Euro, de la 820,92 dolari SUA şi obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor suma de 144 lei (41 Euro), rectificată ulterior prin încheierea din 5 decembrie 2006, la 51 lei (15 Euro), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru anii 2003, 2004 şi 2005. S-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârii, precum şi celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanţilor le-a fost expropriat terenul în suprafaţă de 820,92 mp, situat în comuna Vîlcelele, jud. Călăraşi, pentru care le-au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 820,92 dolari USA, iar anularea hotărârii a fost cerută cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Tribunalul a constatat că pe fond cererea reclamanţilor este întemeiată. Dispoziţiile Legii nr. 198/2004 fac trimitere la cele ale Legii nr. 33/1994 (art. 26) care prevăd că la calculul despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială.
Apărarea pârâtei că cererea este inadmisibilă nu poate fi primită, întrucât, dacă ar fi acceptată s-ar ajunge la două titluri ce s-ar contrazice, respectiv hotărârea comisiei şi hotărârea instanţei.
În privinţa cererii de suspendare a transferului dreptului asupra terenului, soluţia este de respingere, pentru că art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede că transferul operează „de drept" la data plăţii despăgubirilor sau la data consemnării lor, iar art. 5 alin. (5) prevede că eventualele litigii nu suspendă transferul.
Cât priveşte termenul de plată, tribunalul apreciază că nu îl poate stabili deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, plata se face de expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.
Solicitarea privind plata despăgubirilor pentru terenul ce excede exproprierii nu poate fi primită întrucât reclamanţii nu au făcut dovada că pârâta ar fi ocupat mai mult teren decât cel expropriat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 313 A din 17 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă ca, în raport de expertizele efectuate la fond, care au stabilit diferite modalităţi de calcul, instanţa a omologat pe cea privind plata în Euro.
În ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii, s-a reţinut că, atâta vreme cât părţilor nu le-a fost contestată calitatea procesuală activă, nu poate fi primită această excepţie, care are caracter subsidiar în raport cu calitatea procesuală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
- Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Călăraşi, Consiliul local Vâlcele a respectat prevederile Legii nr. 198/2004 şi ale Normei de aplicare a acestei legi;
- cererea de constatare a nulităţii relative parţiale a Hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005 este inadmisibilă întrucât hotărârea este un act unilateral, nu bilateral, iar posibilitatea anulării hotărârii nu este reglementată de lege, prevăzându-se doar posibilitatea contestării hotărârii comisiei doar sub aspectul cuantumului despăgubirii, aspect asupra căruia intimaţii justifică un interes.
- primul capăt de cerere trebuia timbrat deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, sunt scutite de plata taxei de timbru doar cererile adresate instanţei judecătoreşti, pentru stabilirea dreptului la despăgubire şi cuantumul acesteia;
- instanţa de fond a dispus ca evaluarea terenului agricol să fie efectuată de experţi în specialitatea agricolă, în condiţiile în care aceştia „nu au calificarea necesară", nefiind evaluatori funciari atestaţi de Ministerul Agriculturii;
- referitor la efectuarea calculului despăgubirilor în Euro, recurentul susţine că raţiunea pentru care evaluatorii autorizaţi s-au raportat la dolari SUA a fost aceea de a proteja expropriaţii de efectele negative ale inflaţiei, iar instanţa de fond, fără a preciza temeiul legal, a decis că stabilirea despăgubirii în Euro conduce la această finalitate. Arată recurenta că nu a contestat modul de calcul la care au recurs experţii, ci faptul că nu există reglementată obligativitatea efectuării calculului într-o anumită monedă convertibilă;
- pretenţiile vizând obligarea Statului Român la contravaloarea lipsei de folosinţă sunt nedovedite, deoarece nu s-a stabilit faptul ocupării terenului anterior momentului exproprierii. Autorizaţia de construire atestă data autorizării începerii lucrărilor la autostradă, iar nu faptul ocupării unui teren. A fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale a statului, deoarece lucrările fiind executate de constructor, terenul nu a fost ocupat de Statul Român, iar dacă ar exista răspundere civilă delictuală, aceasta ar aparţine antreprenorului.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele ce urmează:
Aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia atacată, cererea având ca obiect anularea parţială a hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor, nu este inadmisibilă.
Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale. Legea prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunţă o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei judecătoreşti competente.
Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din HG nr. 941/2004.
Textul stabileşte conţinutul hotărârii, iar la lit. h) este prevăzută menţiunea „calea de atac împotriva hotărârii şi termenul în care poate fi exercitată".
Sesizată cu contestaţie împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar, faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral şi că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din HG nr. 941/2004, nu exclude soluţia anulării ei parţiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.
În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor la data când se face plata, corect s-a dispus echivalarea monedei naţionale cu moneda europeană. Expropriaţii au solicitat ca despăgubirea să se facă prin raportare la moneda europeană, considerând că în acest fel sunt mai bine protejaţi, iar în lipsa unor dispoziţii legale care să reglementeze posibilitatea stabilirii despăgubirilor în echivalent dolari SUA, corect a fost admisă cererea acestora.
Nefondate sunt şi criticile care privesc modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Pentru stabilirea despăgubirilor, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Oricum, pârâta avea posibilitatea să solicite efectuarea unei noi expertize pe calea devolutivă a apelului, prin care să lămurească toate aspectele invocate în motivele de recurs, ceea ce nu a făcut.
Neîntemeiate sunt şi criticile privitoare la obligaţia intimaţilor-reclamanţi de a plăti taxe de timbru pentru capetele de cerere având ca obiect: constatarea nulităţii hotărârii comisiei; echivalarea cuantumului despăgubirilor în moneda Euro; obligarea pârâtului la plata despăgubirii reprezentând dauna produsă prin lipsirea de folosinţa terenului expropriat şi a unei părţi din terenul ocupat în plus de lucrările de execuţie.
Articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 dispune „Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru".
Cererile având ca obiect constatarea nulităţii acelei părţi din hotărâre care cuprinde cuantumul despăgubirii şi efectuarea calculului despăgubirii, prin echivalent, în monedă Europeană privesc dreptul la despăgubire pentru expropriere şi cuantumul despăgubirii, iar suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului cauzat proprietarului prin lipsirea de folosinţă a terenului expropriat şi a celui ocupat în plus este parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Faţă de prevederile textelor citate, corect nu s-a pus în vedere reclamanţilor să plătească taxe de timbru pentru aceste cereri.
Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia ar trebui să se constate nulitatea absolută parţială a raportului de expertiză, întrucât a fost efectuat de experţi care nu au calitatea de evaluatori funciari atestaţi de Ministerul Agriculturii.
Instanţa a numit experţi aflaţi în Nomenclatorul Ministerului Justiţiei, în specialitatea „agricultură". Pârâta a fost prezentă în instanţă la termenul la care au fost numiţi experţii şi nu s-a opus numirii acestora. Faptul că în Nomenclator este prevăzută specialitatea „agricultură" şi nu „funciar", nu înseamnă că aceşti experţi „nu au calificarea necesară" efectuării raportului de expertiză.
Susţinerea că nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului reprezentând lipsa de folosinţă a terenului expropriat anterior exproprierii nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., deoarece priveşte modul de stabilire de către instanţa de apel a situaţiei de fapt (data începerii lucrărilor) pe baza aprecierii probelor administrate în cauză.
Nu se poate reţine că răspunderea pentru începerea lucrărilor anterior datei exproprierii aparţine constructorului, aşa cum susţine recurentul, întrucât reclamanţii au fost deposedaţi în anul 2001, după autorizarea lucrării, iar despăgubirea a fost stabilită abia în anul 2005.
Autorizaţia de construire nr. 42 din 26 septembrie 2001 (fila 210, dosar fond) a fost eliberată la cererea A.N.D. (în prezent C.N.A.D.N. SA).
De aceea, obligaţia de plată pentru prejudiciul produs proprietarului expropriat prin lipsirea de folosinţă terenului care a făcut obiectul exproprierii determinată de începerea lucrărilor anterior datei când s-a produs exproprierea aparţine Statului Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R.
Cât priveşte critica referitoare la cheltuielile de judecată, în mod corect a dispus instanţa de fond în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, sa suporte cheltuielile de judecată.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de pârât va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. împotriva deciziei nr. 313 A din 17 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8378/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 788/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
