ICCJ. Decizia nr. 921/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 921
Dosar nr. 1587/1/2007
Şedinţa publică din 13 februarie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7944/2003 la Tribunalul Bacău reclamantul E.R.N. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Bucureşti solicitând obligarea acestora să emită decizie de restituire în natură a imobilului situat în comuna Cleja, judeţul Bacău compus din casă cu trei camere, hol, bucătărie, anexe gospodăreşti şi suprafaţa de 1,1702 ha teren aferent acestora, invocând incidenţa Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că a notificat pretenţiile sale, sub nr. 38 din 31 mai 2001 şi sub nr. 479 din 12 decembrie 2001, Direcţiei Silvice Bacău care i-a comunicat că urmează să primească răspuns de la Regia Naţională a Pădurilor, fără ca această regie să-i soluţioneze ulterior cererea.
Reclamantul a invocat că imobilul în litigiu, care în prezent are destinaţia de canton silvic, a fost preluat în mod abuziv de stat din patrimoniul autorului său dr. M.E. prin aplicarea eronată a dispoziţiilor Legii nr. 187/1945, sens în care se impune a-i fi retrocedat în natură.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 389/2004 la Tribunalul Bacău ca urmare a trimiterii sale de la secţia comercială şi de contencios administrativ la secţia civilă.
Prin cererea înregistrată sub nr. 7953 din 5 noiembrie 2004, reclamantul D.M., în calitate de moştenitor al lui E.R.N., a cerut anularea deciziei nr. 10720 din 13 octombrie 2004 a Direcţiei Silvice Bacău prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, clădiri şi 1,1702 ha teren, situat în comuna Cleja, judeţul Bacău şi prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în valoare de 59.418.000 lei, invocând că imobilul a fost expropriat în mod abuziv în anul 1946 prin hotărârea Comisiei de Plasă Domniţa Măria şi este îndreptăţit la retrocedarea în natură.
Prin încheierea din 15 decembrie 2004, Tribunalul Bacău a dispus conexarea dosarului nr. 7953/2004 la dosarul nr. 389/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1343 din 21 decembrie 2005, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect obligarea pârâţilor de a emite dispoziţie de restituire în natură, reţinând că instanţa judecătorească în exercitarea controlului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 are competenţa de a analiza şi decide cu privire la solicitările formulate de persoanele îndreptăţite.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantul E.R.N., continuată de moştenitorii E.D.M. şi E.J., având ca obiect obligarea pârâtelor să emită decizie de restituire în natură, precum şi cererea conexă având ca obiect anularea deciziei nr. 10720/2004 a Direcţiei Silvice Bacău, ca neîntemeiate.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că iniţial, pentru imobilul în litigiu, reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 1/2000, imobilul fiindu-i retrocedat, în baza art. 31 şi art. 34 din această lege, prin Ordinul nr. 2621/2000 al Prefectului Judeţului Bacău, ordin care a fost însă ulterior anulat prin sentinţa civilă nr. 6306/2001 a Judecătoriei Bacău, menţinută în apel şi recurs, motivat de faptul că imobilul este exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente conform art. 24 alin. (2) Legea nr. 1/2000 şi art. 7 din HG nr. 180/2000.
Cum, reclamantul a solicitat prin notificare retrocedarea aceluiaşi imobil şi cum, parte din acesta, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de ing. D.M., aparţine fondului forestier iar parte este situat în intravilanul localităţii conform HCL 8 din 6 aprilie 2001, instanţa a reţinut că regimul juridic al întregului imobil este cei instituit prin dispoziţiile legilor funciare [art. 1, art. 2 lit. b) Legea nr. 18/1991 şi art. 24 şi urm. din Legea nr. 1/2000], şi nu prin cele ale Legii nr. 10/2001, caz în care, este dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din acest din urmă act normativ.
în argumentarea soluţiei reţinute instanţa a avut în vedere şi faptul că reclamantul a formulat o nouă cerere în retrocedarea imobilului în litigiu, nr. 61 din 10 septembrie 2005, în procedura Legii nr. 247/2005.
Referitor la construcţiile amplasate pe teren, instanţa a apreciat că este dată aceiaşi situaţie de excepţie, prevăzută de art. 8 din actul normativ menţionat, apreciind că regimul lor juridic este cel instituit prin dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 şi ale art. 36 din Titlul VI din Legea nr. 247/2003 şi nu prin cele ale Legii nr. 10/2001.
în concluzie, reţinând că imobilele în litigiu nu cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii.
Apreciind că reclamantului nu îi poate fi agravată situaţia în propria contestaţie, prima instanţă a constat că se impune menţinerea dispoziţiei contestate prin care pârâta RNP Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru imobilele în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 243 din 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de reclamanţii E.D.M. şi E.J. şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a anulat dispoziţia nr. 10720 din 13 octombrie 2004 emisă de Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Bacău şi a obligat pârâtele să le restituie în natură imobilul „Casa Enescu" şi suprafaţa de 1500 mp teren, identificate prin expertizele efectuate în cauză şi să le plătească cu titlu de cheltuieli de judecată sumele de 1720 RON şi 1200 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea deciziei instanţa a apreciat că în speţă nu este dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, astfel cum greşit a reţinut prima instanţă, şi că autorul reclamanţilor, E.R.N., era îndreptăţit la retrocedarea imobilelor în litigiu, preluate în mod abuziv de stat şi fără un titlu valabil prin hotărârea nr. 5 din 12 iunie 1946 a Comisiei de Plasă Domniţa Măria emisă în aplicarea Legii nr. 187/1945.
Instanţa a reţinut că la momentul preluării de stat a terenului pentru care reclamanţii şi-au restrâns în apel solicitarea de retrocedare, 1500 mp, anume în anul 1946, nu existau noţiunile de intravilan sau extravilan al localităţii, această delimitare fiind introdusă abia în perioada anilor 1963-1974. La momentul notificării însă, conform menţiunilor hotărârii nr. 8 din 6 aprilie 2001 a Consiliului Local Cleja, terenul avea categoria de folosinţă intravilan.
Aşa fiind, atâta timp cât acest teren aparţinea intravilanului localităţii la data formulării notificării, instanţa a constat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că în speţă ar fi dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în fapt acesta putând fi restituit în natură fostului proprietar.
Referitor la construcţiile amplasate pe acest teren instanţa a constat că potrivit probatoriul administrat (înscrisuri şi expertize) rezultă că acestea se identifică cu cele preluate din patrimoniul autorului apelanţilor, fără să se fi dovedit că le-ar fi fost adăugite după preluarea de stat noi corpuri, pe orizontală, a căror arie desfăşurată să depăşească 100% din aria desfăşurată iniţial, condiţie impusă de lege pentru acordarea de măsuri reparatorii, caz în care nu există nici un impediment pentru restituire lor în natură fostului proprietar.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Regia Naţională a Pădurilor şi Direcţia Silvică Bacău, invocând incidenţa art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii pârâta RNP Bucureşti susţine că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât la data preluării de stat terenul în litigiu era situat în extravilanul localităţii, concluzie care se impune în raport de temeiul preluării, anume în baza Legii nr. 187/1945, caz în care regimul său juridic este cel reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000 (art. 39 din Legea nr. 18/1991).
Recurenta afirmă că soluţia se impunea a fi reţinută cu atât mai mult cu cât terenul în litigiu a făcut obiectul unei comasări între Cooperativa Agricolă de Producţie Cleja şi Ocolul Silvic Bacău iar în prezent cuprins în amplasamentul silvic al acestui ocol.
Totodată, recurenta arată că pentru o suprafaţă de 9 ha teren, din cele 29 ha preluate de stat în baza Legii nr. 187/1945, autorului intimaţilor i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, caz în care, afirmă că nu se justifica ca pentru restul terenului să se reţină incidenţa dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Referitor la construcţii, recurenta afirmă că aria construcţiilor adăugate este de 266,92 mp, în timp ce suprafaţa construită de autorul reclamanţilor era de 106,17 mp, caz în care concluzia instanţei de apel potrivit căreia actuala construcţie nu ar depăşi 100% din aria desfăşurată a vechii construcţii este greşită, cu menţiunea că prin lucrările efectuate a asigurat şi utilităţile necesare întregii clădiri, anume racordarea la reţelele electrică, de apă, de canalizare şi dotarea cu instalaţii de încălzire centrală.
Direcţia Silvică Bacău a susţinut aceleaşi critici ca şi recurenta Regia Naţională a Pădurilor.
La data de 15 mai 2007, recurenta Regia Naţională a Pădurilor Bucureşti, Direcţia Silvică Bacău a depus în afara termenului legal o completare la motivele de recurs, cu valoare de concluzii scrise prin care reiterează argumentele pentru care solicită să se constate incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu menţiunea că şi reclamanţii au recunoscut implicit faptul că regimul juridic al terenului în litigiu este cel reglementat prin legile funciare atâta timp cât au formulat o nouă cerere de retrocedare în procedura Legea nr. 1/2000.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa prezentei legi de reparaţie, terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 (...) şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legilor nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Terenului în litigiu, anume a suprafaţa de 1500 mp, conform menţiunilor hotărârii nr. 8 din 6 aprilie 2001 a Consiliului Local al comunei Cleja, dată în baza Planului de Urbanism al comunei Cleja (f. 433 dosar nr. 389/2004), la momentul notificării aparţinea intravilanului localităţii, aspect necontestat de recurentă.
Cât priveşte momentul deposedării, condiţia prevăzută de dispoziţia legală menţionată nu a putut fi analizată în lipsa unor dovezi privind o astfel de delimitare a terenurilor aparţinând comunei Cleja la nivelul anului 1945, caz în care apărarea invocată de recurentă în sensul că terenul aparţinea la acea dată extravilanului localităţii, în lipsa oricăror dovezi în acest sens, nu poate fi primită.
În acest scop nu poate fi primit nici argumentul invocat de recurentă potrivit căruia, indiferent de locul situării terenului la momentul notificării, intravilanul ori extravilanul comunei Cleja, regimul său juridic este cel reglementat de art. 39 din Legea nr. 18/2001, justificat doar prin aceea că a fost preluat de stat în baza Legii de expropriere nr. 187/1945. Soluţia se impune întrucât prin textul de lege menţionat se reglementează situaţia juridică a „terenurilor agricole" expropriate prin legea indicată, categorie în care nu se încadrează terenul în litigiu care, în mod necontestat, încă de la momentul exproprierii se încadra în categoria terenurilor, construcţii care nu se confundă cu cele agricole.
În acest context al analizei, este de menţionat că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire cât privesc celelalte legi reparatorii, inclusiv cele funciare, situaţie în care persoanele deposedate de stat de terenuri sunt îndreptăţite să solicite măsuri de reparaţie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, chiar dacă pentru alte terenuri au beneficiat de măsuri reparatorii în procedurile instituite prin legile funciare, atâta timp cât nu este dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În cauza dedusă judecăţii este de observat că incidenţa dispoziţiilor legilor de reparaţie date în materie funciară a fost deja înlăturată prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile.
Astfel, autorul intimaţilor, E.R.N., în scopul obţinerii recunoaşterii dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, a apelat şi la procedura prevăzută de legile de reparaţie în materie funciară şi forestieră.
Iniţial, potrivit Ordinului nr. 262 din 18 decembrie 2000 al Prefectului Judeţului Bacău, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 şi art. 34 din Legea nr. 1/2000, au găsit întemeiate solicitările formulate şi, potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, s-a dispus ca să-i fie restituite lui E.R.N. „o casă şi o anexă gospodărească care ocupă o suprafaţă de 249,73 mp şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 10.651 mp" identificate prin planul de situaţie anexă.
Acest ordin a fost însă anulat prin sentinţa civilă nr. 6306 din 19 septembrie 2001 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă şi irevocabilă, instanţele judecătoreşti statuând că regimul său juridic al imobilelor nu este cel reglementat prin Legea nr. 1/2000, întrucât acesta face parte din categoria terenurilor pe care se află construcţii sau amenajări silvice imobile care, potrivit art. 24 alin. (2) lit. b) Legea nr. 1/2001 (în forma iniţială), sunt exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente. Totodată, instanţa de recurs a statuat că terenul în litigiu, nu cade nici în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 1/2001 prin care s-a reglementat situaţia terenurilor fără construcţii neafectate de lucrări de investiţii şi care pot retrocedate foştilor proprietari.
Aşa fiind, cât timp prin hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a statuat în sensul că imobilele în litigiu nu cad în sfera de aplicare a Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, critica recurentei în sensul că aceste imobile nu cad nici în sfera de reparaţie a Legii nr. 10/2001, pe motiv că ar dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 teza II, este nefondată.
Concluzia se impune a fi reţinută chiar dacă intimaţii au formulat o nouă cerere de retrocedare a aceloraşi imobile în procedura Legii nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, fără ca aceasta să fi fost soluţionată favorabil.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că în mod just instanţa de apel a înlăturat apărările recurentei privind incidenţa situaţiei de excepţie prevăzută de art. 8 din legea nr. 10/2001 şi a procedat la analizarea şi soluţionarea în fond a cererii de retrocedare în natură dedusă judecăţii.
Cât priveşte fondul pretenţiilor, este de menţionat că potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-2 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, măsuri reparatorii prin echivalent se stabilesc în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili.
În cauza dedusă judecăţii, în mod just instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură.
Referitor la suprafaţă de 1500 mp teren, ce se identifică pe aliniamentul ABCDEFA în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experţii M.M. şi D.L. (supliment f. 433 - voi II ds 389/2004), pentru considerentele mai sus arătate, se constată că nu dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi nu s-a invocat şi nici dovedit existenţa unui alt caz de imposibilitate de restituire în natură.
Împrejurarea că acest teren este distinct de cel atribuit autorului intimaţilor în baza legilor funciare este dovedită prin concluziile acestui supliment cu cele ale raportului iniţial întocmit de expert care a procedat la verificarea amplasamentelor terenurilor din titlul nr. 66613 din 25 octombrie 1996, atribuite în posesie prin procesul verbal nr. 87 din 3 noiembrie 2003 (f. 75).
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest teren se afla în patrimoniul recurentei care este o regie autonomă a statului şi căreia îi incumbă conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, în calitatea de entitate deţinătoare, obligaţia de restituire.
Sub acest aspect, este de menţionat că modalităţile în care pârâta Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Bacău a preluat imobilele în patrimoniu (terenul prin comasare cu fostul CAP Cleja, construcţiile prin Decizia nr. 63/1981 a Consiliului Popular Cleja) sunt irelevante, dat fiind că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Referitor la construcţii, este de menţionat că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent foştilor proprietari pentru imobilele construcţii numai în cazul în care acestora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport de forma iniţială noi corpuri a căror arie însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin astfel.
Prin probatoriul administrat nu s-a dovedit însă îndeplinirea condiţiei prevăzută de dispoziţia legală menţionată ci doar faptul că recurenta a efectuat reparaţii capitale construcţiei preluată de stat.
În acest context al analizei este de observat că prin expertiza efectuată de ing. M.M. (f.86) s-au identificat cantonul silvic („Casa Enescu"), grajdul şi următoarele construcţii provizorii, anexe gospodăreşti din lemn: garaj, patul porumb, magazie pentru lemne şi adăpost de păsări.
Cu privire construcţia principală existentă în prezent, care are la parter 7 camere pe fundaţie de beton sau zidărie, cu pereţi din paiantă, expertul a concluzionat că este vorba de aceiaşi construcţie expropriată prin Hotărârea nr. 51 din 12 mai 1946 a Comisiei de Plasă Domniţa Măria din patrimoniul autorului reclamantului, M.E.
Referitor la neconcordanţele dintre menţiunile actului de preluare de stat „trei camere şi alte dependinţe" şi cele din actul de impunere „patru camere, hol şi bucătărie în stare bună" expertul a explicitat că descrierea din actul de impunere este mai la obiect, în actul de preluare nefiind detaliat termenul „dependinţe" şi locul situării acestora, fapt care a fost de natură să creeze unele confuzii.
În susţinerea concluziei arătate au fost evidenţiate şi menţiunile procesului verbal nr. 6/1942 pentru impunerea veniturilor de pe proprietăţile clădite pe perioada de recensământ 1942-1946, potrivit cărora clădirea expropriată era „construită din lemn cu patru camere, hol şi bucătărie în stare bună" şi despre care se face menţiunea că avea destinaţia de locuinţă, dar nu era locuită.
Referitor la această construcţie, expertul a evidenţiat că a fost folosită în perioada 1946-1981 de Consiliul Popular Cleja drept casă de naşteri, apoi ca magazie iar apoi „din lipsă de fonduri nu s-a putut întreţine şi s-a autodegradat, distrugându-se o parte din dotările acesteia de către cetăţeni", aspecte necontestate de recurente.
Totodată, expertul a arătat că prin Decizia nr. 63/1981, Consiliul Popular Cleja a schimbat destinaţia imobilului „Casa Enescu" din magazie în District Silvic Comunal iar în cursul aceluiaşi an s-a eliberat o autorizaţie pentru reparaţii capitale şi s-a întocmit documentaţia de deviz pentru lucrările necesare (99.270 lei): desfacere şarpantă şi învelitoare din draniţă şi înlocuirea ei cu astereală din scândură şi tablă zincată, desfacerea şi înlocuirea planşeului din lemn, refacerea scheletului din lemn la pereţi etc. cu menţiunea că în prezent casa este în bună întreţinere. Expertul a evidenţiat că grajdul a fost pus în funcţiune în 1982 şi că tot în acest an au fost realizate garduri din plasă de sârmă neagră şi şipci.
Prin suplimentul de expertiză întocmit la 14 martie 2005, în raport cu noile înscrisuri depuse la dosar, anume fişa imobilului întocmită în 1977 când nu avea efectuate reparaţiile capitale efectuate şi procesul verbal datat 26 ianuarie 1944 întocmit de controlul financiar (în care se menţionează la poziţia 8 situaţia vechii construcţii: casă veche cu trei camere, sală, cămară, bucătărie şi beci construite din şipci acoperite cu şindrilă, la poziţia 9, bucătărie separată cu două camere din şipci acoperită cu draniţă, la poziţia 10, una şură din lemn acoperită cu draniţă), expertul a concluzionat în acelaşi sens, anume că actuala clădire se identifică cu vechea construcţie principală preluată de stat şi la care pârâţii au adus reparaţii capitale.
Aşa fiind, cum în cauză nu este incidenţă situaţia prevăzută de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care pot fi acordate foştilor proprietari măsuri reparatorii prin echivalent, critica formulată de recurentă în acest sens nu poate fi primită.
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, care în parte le completează pe cele reţinute prin Decizia recurată, Înalta Curte urmează a constata că în mod just instanţa de apel a anulat dispoziţia contestată şi a dispus retrocedarea în natură a imobilului către intimaţi şi, pe cale de consecinţă, urmează a reţine ca fiind nefondate criticile formulate prin recursul dedus judecăţii.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a obliga recurenta să plătească intimaţilor suma de 3126,50 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Bucureşti, Direcţia Silvică Bacău împotriva deciziei civile nr. 243 din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la 3126,50 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi E.D.M. şi E.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 989/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8378/2007. Civil → |
---|