ICCJ. Decizia nr. 99/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 99

Dosar nr. 19994/1/200.

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.

Prin acţiunea civilă introdusă la 4 noiembrie 2002, reclamanţii G.L. şi M.I. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, Municipiul Bucureşti, Primăria municipiului Bucureşti, SC C.I. SA Bucureşti, A.F.I., Oficiul de Administrare, şi Ţ.S. solicitând:

- să se constate că imobilul situat în Bucureşti, a fost naţionalizat cu încălcarea Decretului nr. l 11/1951;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare prin care apartamentul nr. l din imobilul de mai sus a fost vândut pârâtului Ţ.S. de către pârâta SC C.I. SA (A.F.I., Oficiul de administrare);

- să se dispună retrocedarea imobilului preluat abuziv;

-să fie obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate apartamentele 1, 2 şi 3 de la parterul imobilului, apartamentul nr. 7 de la etajul 1, apartamentele nr. l7, 18 de la mansardă, precum şi cotele indivize aferente din părţile comune ale imobilului şi din terenul pe care este situat imobilul.

La 22 octombrie 2002, Ţ.S. şi Ţ.C. au chemat în garanţie Primăria municipiului Bucureşti şi A.F.I.

La 24 octombrie 2003 a intervenit în cauză în interes propriu V.L.V., formulând şi cerere de chemare în garanţie a Statului Român, Consiliului General al municipiului Bucureşti, SC C.I. SA şi Consiliului Local al sectorului 3 Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a examinat fondul pricinii şi a constatat, în esenţă, următoarele:

-imobilul în litigiu a constituit proprietatea E.G. şi a copiilor săi minori (reclamanţii din prezenta cauză) şi a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 ca bun fără moştenitori sau fără stăpân;

- preluarea de către stat s-a făcut cu încălcarea Constituţiei României de la acea dată şi a art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;

- reclamanţii au cerut Primăriei municipiului Bucureşti şi SC C.I. SA, pe cale de notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a apartamentelor din imobil neînstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi folosite cu contracte de încheiere (filele 52-58 dosar);

- intervenienta V.L.V. este cumpărătoare de bună credinţă a apartamentului nr. 18;

- familia Ţ.S. şi C. au dobândit apartamentul nr. 1 în temeiul Legii nr. 112/1995 cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii actului de vânzare-cumpărare.

Ca urmare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 884 din 24 octombrie 2003, prin care a admis în parte acţiunea civilă introdusă de reclamanţii G.L. şi M.I., a constatat că imobilul situat în Bucureşti, a intrat în proprietatea statului fără titlu legal, a obligat pe pârâţii SC C.I. SA şi A.F.I. să lase în deplina proprietate şi posesie a reclamanţilor apartamentele nr. 2, 3 şi 7 din imobilul de mai sus, a admis cererea de intervenţie introdusă de V.L.V., a constatat că intervenienta este cumpărătoare de bună credinţă a apartamentului nr.l8 din aceleaşi imobil şi a respins toate celelalte cereri deduse judecăţii sale.

Împotriva sentinţei de mai sus au declarat apel reclamanţii M.I. şi G.L., intervenienta V.L.V., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pârâta A.F.I., precum şi numita C.G.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 2328/A din 2 noiembrie 2004, prin care.

- a admis apelurile declarate de V.L.V., Statul Român, A.F.I., M.I. şi G.L.;

- a admis cererile de intervenţie accesorie formulate în apel de P.C.S., C.G. şi Z.O.;

- a anulat în tot sentinţa apelată;

- a admis excepţia ^admisibilităţii cererii privind constatarea modului de naţionalizare a imobilului şi a cererii de retrocedare în contradictoriu cu pârâţii persoane juridice a apartamentelor nr. 2, 3, 7 şi 17, iar pe cale de consecinţă a respins aceste cereri ca inadmisibile;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.F.I. pe capătul de cerere privind retrocedarea şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a respins ca inadmisibile cererea de intervenţie în interes propriu şi cererea de chemare în garanţie formulate de V.L.V.;

- a respins ca neîntemeiate cererile privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3018 din 16 iunie 1999 şi revendicarea în contradictoriu cu pârâţii Ţ.S. şi Ţ.C.;

-a respins apelul declarat de C.G. ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

Reclamanţii M.I. şi G.L. au declarat recurs solicitând modificarea hotărârilor date în prezenta cauză, iar pe fond admiterea întocmai a acţiunii pe care au dedus-o judecăţii şi respingerea cererilor de intervenţie formulate de P.C.S. şi C.G.

Printr-o primă critică de nelegalitate, încadrată în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că instanţa de apel, admiţând excepţia inadmisibilităţii unei părţi din acţiunea lor şi respingând acea parte ca inadmisibilă, a încălcat grav legea, dezvoltând apoi pe larg această susţinere.

În continuare, recursul conţine şi alte motive de nelegalitate invocate în contra deciziei atacate.

Ulterior declarării recursului, anume la 11 octombrie 2006, a decedat reclamanta M.I., locul său în proces fiind luat de moştenitorii P.G. şi M.G.B.

Examinând cu prioritate primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că este întemeiat pentru cele ce succed.

Referindu-se la capătul de cerere din acţiunea reclamanţilor având ca obiect retrocedarea apartamentelor nr. 2, 3, 7 şi 17 din imobilul naţionalizat, prima instanţă după ce a constatat că reclamanţii au notificat două pârâte potrivit Legii nr. 10/2001, a păşit la cercetarea acestuia în fond în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. g) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, pe care le-a indicat expres ca temei al soluţiei dată asupra acestui capăt de cerere.

Acesta înseamnă că, deşi nu a detaliat, prima instanţă a luat act că, în scopul redobândirii de la entităţile deţinătoare a imobilului preluat de stat, reclamanţii au declanşat procedura administrativă obligatorie şi prealabilă reglementată prin Legea nr. 10/2001, precum şi că pârâtele notificate nu au rezolvat cererea în termenul stipulat de aceeaşi lege, împrejurări de fapt care nasc dreptul notificatorilor de a se adresa justiţiei pentru a obţine protecţia dreptului pretins.

Dimpotrivă, instanţa de apel a calificat acelaşi capăt de cerere ca aparţinând dreptului comun, hotărând că este inadmisibilă asemenea cerere introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege reparatorie specială, şi fără parcurgerea în prealabil a procedurii speciale administrative.

Instanţa de apel a calificat greşit capătul de cerere examinat.

Aşa cum rezultă din notificarea aflată în dosarul de primă instanţă la filele 52-58, reclamanţii G.L. şi M.I., conformându-se cerinţelor art. 21 din Legea nr. 10/2001, au solicitat la 26 iunie 2001 Primăriei municipiului Bucureşti şi SC C.I. SA să le restituie în natură întregul imobil situat în Bucureşti, nominalizând individual şi apartamentele nr. l, 2, 3, 7 şi 17, 18, imobil care a fost preluat de stat, făcând obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001.

Este incontestabil că unităţile notificate nu au soluţionat cererea obiect al notificării primite, încălcându-şi astfel obligaţia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [devenit ulterior art. 25 alin. (1)], potrivit cu care „în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării ... unitatea deţinătoare este obligată să pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţia motivată, asupra cererii de restituire în natură".

Aşadar, acţiunea civilă introdusă în justiţie de către notificatorii G.L. şi M.I. la data de 4 noiembrie 2002, tinzând la obţinerea restituirii în natură a unei părţi din imobil, este consecinţa nerezolvării cererii obiect al notificărilor.

Cu toate că Legea nr. 10/2001 nu reglementează asemenea ipoteză, acţiunea în justiţie introdusă de titularul unui drept subiectiv recunoscut de aceeaşi lege are acces la justiţie în caz de tăcere a unităţii notificate.

Aceasta pentru că art. 21 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, consacră imperativ dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv justiţiei pentru a hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Aşadar, asemenea acţiune în justiţie rezultă din însuşi scopul Legii nr. 10/2001, având un caracter special dat de specificul unei legi speciale şi este pe deplin admisibilă.

Instanţa de apel a enunţat corect în principiu inadmisibilitatea acţiunii aparţinând dreptului comun în domeniul special de reglementare al Legii nr. 10/2001, dar a calificat greşit cererea din procesul de faţă ca fiind de drept comun, neglijând cele mai sus arătate.

În concluzie, instanţa de apel a încălcat esenţial dispoziţiile legale mai sus analizate, numai astfel respingând pe cale de excepţie capătul de cerere în discuţie şi refuzând nejustificat să verifice criticile de fond din apelurile deduse judecăţii sale.

Asemenea rezolvare este deci casabilă prin prisma cazului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând incidente dispoziţiile art. 312 alin. (l), (2) şi (5) C. proc. civ. în sensul admiterii recursului, casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Soluţia mai sus precizată face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs, care vor fi examinate de instanţa de trimitere ca susţineri în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de G.L. şi M.I. decedată ulterior şi continuată procesual de moştenitorii P.G. şi M.G.B. împotriva deciziei nr. 2328/A din 2 noiembrie 2004Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de ApelBucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 99/2007. Civil