ICCJ. Decizia nr. 1071/2008. Civil

Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului A.M., la liberă circulație, în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 433 din 28 iunie 2007, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul A.M.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 306/A din 21 august 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor susținând, în esență, că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, în temeiul art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, acțiunea trebuia admisă așa cum a fost formulată.

Recursul declarat nu este fondat.

Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Rezultă, din dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004.

Potrivit acestor reglementări, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea libertăților altora.

Pentru aplicarea unor măsuri de restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar a fi respectat principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al persoanei în cauză care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

Din actele dosarului rezultă doar că pârâtul a fost returnat, la data de 11 mai 2007, din Franța, pentru ședere ilegală.

Nu a fost depusă la dosar nici o dovadă că pârâtul prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o desfășoare în străinătate, ar fi adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și starul din care a fost returnată.

Nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul individual, ar fi reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

în raport cu înscrisurile existente în dosar, instanța de apel, a aplicat corect prevederile Legii nr. 248/2005 atunci când a confirmat sentința primei instanțe prin care a fost respinsă cererea de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1071/2008. Civil