ICCJ. Decizia nr. 1109/2008. Civil
| Comentarii |
|
Reclamantul V.A. a chemat în judecată Primăria Huedin, solicitând Tribunalului Cluj, instanța pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 24 noiembrie 2006, anularea adresei nr. 6256 din 2 noiembrie 2006 emisă de pârâtă și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubiri, pentru imobilul situat în Huedin, expropriat și demolat, pentru care a primit o despăgubire infimă de 80.000 lei față de valoarea casei, de 800.000 lei.
Reclamantul a arătat că notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a fost respinsă, că nu a atacat prima hotărâre a primăriei și că a depus o nouă cerere de despăgubiri după apariția Legii nr. 247/2005, refuzată din nou de către pârâtă cu adresa nr. 6256 din 2 noiembrie 2006.
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 105 din 14 februarie 2007, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, soluție menținută de Curtea de Apel Cluj, potrivit deciziei civile nr. 101/A din 10 aprilie 2007, prin care a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamant.
Pentru a adopta această soluție, instanțele anterioare au reținut, în esență, că Legea nr. 247/2005 invocată de reclamant a adus unele modificări anumitor texte din Legea nr. 10/2001, fără însă a cuprinde vreo dispoziție cu privire la prelungirea termenului de depunere a notificării și fără a reglementa posibilitatea depunerii unei noi notificări.
Reclamantul a recunoscut că nu a atacat dispoziția nr. 53/2001, ceea ce înseamnă că situația imobilului a fost soluționată în mod irevocabil prin acea dispoziție, neputând fi cenzurate în acest cadru procesual motivele pentru care reclamantul nu a atacat-o în instanță.
S-a concluzionat că reclamantul nu are dreptul de a formula o nouă notificare în baza Legii nr. 247/2005, iar raportul la Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, notificarea sa din 22 septembrie 2005 apare ca tardivă.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul-reclamant V.A.
în motivarea cererii de recurs întemeiată pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., recurentul reiterează situația de fapt, arătând că imobilul ce i-a fost expropriat conform Decretului nr. 347/1980 avea o valoare mult mai mare decât despăgubirile primite, că nu a contestat dispoziția de respingere a notificării adresate Primăriei Huedin în baza Legii nr. 10/2001 întrucât nu a avut bani pentru avocat și a aflat că altor persoane din localitate, aflate în aceeași situație, le-au fost respinse contestațiile.
Recurentul reproduce prevederile art. I pct. 1 din titlul I al Legii nr. 247/2005, susținând că în baza acestui text a depus a doua notificare, înțelegând că "tot ce nu s-a restituit, prezenta lege restituie".
Motivele de recurs sunt redactate în forma unui memoriu, cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. nefiind dezvoltate, argumentate, conform cerinței impuse sub sancțiunea nulității de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Singura critică ce face posibilă încadrarea în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este cea referitoare la interpretarea prevederilor Legii nr. 247/2005, critică care este însă nefondată.
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 247/2005, cererile pentru acordarea de măsuri reparatorii urmau să fie depuse într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 199/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la data limită, 14 februarie 2002.
Termenul menționat este un termen de decădere nesusceptibil de întrerupere sau suspendare și cote aplicabile în egală măsură tuturor persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Legea nr. 10/2001, fiind o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică exclusiv în condițiile și pentru situațiile pe care le reglementează limitativ.
Contrar aprecierii recurentului, Legea nr. 247/2005 nu a stabilit noi termene pentru depunerea cererilor de restituire sau repunerea în termen a persoanelor îndreptățite care nu au respectat termenul de decădere menționat și în mod evident nu a prevăzut posibilitatea titularilor notificărilor (depuse în termen) respinse prin dispoziții/decizii emise de unitățile deținătoare, necontestate în justiție, de a formula noi cereri de restituire în natură sau prin echivalent.
Prevederile art. I pct. 1 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu au semnificația juridică preconizată de recurent, prin aceste dispoziții modificându-se parțial art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
Modificările aduse alin. (1) al art. 1 din Legea specială de reparație constau în eliminarea din text a mențiunii că restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv va fi dispusă "de regulă", legiuitorul înțelegând să precizeze în termeni clari că restituirea în natură constituie principiul în materie, iar modificările aduse alin. (2) al actului normativ vizează exclusiv felul măsurilor reparatorii ce urmează a fi acordate prin echivalent în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1112/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1071/2008. Civil → |
|---|
