ICCJ. Decizia nr. 215/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 215
Dosar nr. 4699/1/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 4550/c din 8 iunie 2004, reclamanţii J.S. şi M.S. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 34 din 10 mai 2004 emisă de Primarul comunei Orţişoara, să se constate în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 calitatea de proprietari a reclamanţilor şi reconstituirea dreptului acestora asupra imobilului (teren şi casă) înscris în C.F. nr. 838 top 139/b/2 Orţişoara; să se dispună retrocedarea în natură a terenului în suprafaţă de 1116 mp (aferent construcţiei) şi în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1997 de reprezentanţi ai statului, cu soţii C.
Ulterior, s-a renunţat la judecata capătului de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 804 din 3 mai 2005 Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia emisă de primar, pe care l-a obligat la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul constând în casa situată în comuna Orţişoara (înscrisă în C.F. nr. 838 Orţişoara, nr. top. 139/b/2). A fost obligat intimatul Primarul comunei Orţişoara să restituie în natură terenul aferent construcţiei şi a fost respinsă cererea precizată, referitoare la restituirea în natură a construcţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 1116 mp, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Întrucât nu s-a făcut dovada că preluarea bunului s-a realizat cu plata de despăgubiri, instanţa a reţinut caracterul abuziv al preluării.
S-a constatat în acelaşi timp, că restituirea construcţiei nu este posibilă, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Cu privire la terenul aferent construcţiei, s-a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunându-se restituirea în natură a acestuia.
Împotriva sentinţei a declarat apel Primarul comunei Orţişoara, care a susţinut interpretarea greşită dată de tribunal dispoziţiilor art. 18 lit. d) şi art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât restituirea în natură a terenului nu era posibilă, în condiţiile în care imobilul a fost vândut chiriaşilor, iar reclamanţii nu au atacat contractul de vânzare-cumpărare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În cauză, au formulat cerere de intervenţie accesorie numiţii C.L.D. şi C.I., care au solicitat admiterea apelului, pentru aceleaşi motive cu cele invocate de pârât.
Prin Decizia nr. 30 din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul şi cererea de intervenţie accesorie, iar în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul obligării pârâtului la măsurii reparatorii prin echivalent şi pentru terenul aferent construcţiei. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.
S-a reţinut în considerentele deciziei, că măsurile reparatorii se datorează numai în echivalent, atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor legale, astfel cum rezultă din art. 18 lit. d) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi sens s-a constatat a fi incidente dispoziţiile art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, conform cărora „în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din lege.
S-a apreciat totodată, că soluţia primei instanţe este nefirească, întrucât este de natură a impieta pe actualii proprietari ai construcţiei să-şi exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acesteia.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, care au susţinut caracterul nelegal al acesteia, sub următoarele aspecte:
Instanţa a reţinut în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art. 18 lit. d) şi ale art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul nu a fost înstrăinat, Statul Român fiind indicat şi în acest moment ca proprietar tabular, iar terenul putând fi folosit în continuare de către intervenienţi, întrucât nimeni nu le-a retras dreptul de folosinţă.
Interpretarea făcută de instanţă cu referire la dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este greşită, deoarece terenul nu a făcut obiectul unei vânzări cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, pentru ca măsurile reparatorii să fie stabilite prin echivalent.
Întrucât terenul în suprafaţă de 1116 mp, înscris în C.F. 838 Orţişoara are şi în prezent ca proprietar tabular Statul Român, rezultă, potrivit art. 1 alin. (1), art. 2, art. 21 din Legea nr. 10/2001, că el poate fi restituit în natură foştilor proprietari.
Decretul nr. 223/1974, în temeiul căruia s-a făcut preluarea bunului este un act normativ abuziv, astfel încât el nu poate constitui un titlu valabil care să permită Statului Român păstrarea proprietăţii asupra acestuia.
În drept, criticile au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ulterior, recurenţii au supus spre examinare un motiv de recurs suplimentar, considerat de aceştia ca fiind de ordine publică şi drept urmare, cu posibilitatea formulării peste termenul de recurs.
Astfel, s-a susţinut că în mod nelegal, cu încălcarea principiului disponibilităţii, prima instanţă a fondului a luat act de renunţarea la judecata cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care această renunţare s-a făcut de către avocatul părţii, care nu deţinea procură specială pentru exercitarea actului de dispoziţie.
Or, neîndeplinirea actului de procedură cu respectarea formei prevăzute de lege atrage sancţiunea nulităţii actului şi ca atare, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul căruia s-a cerut să se constate nulitatea hotărârilor pronunţate şi să se dispună casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Intimatul-pârât şi intimaţii-intervenienţi au formulat întâmpinare prin care au invocat nulitatea cererii de recurs pentru neindicarea hotărârii atacate; nulitatea recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul procedural, iar pe fond, respingerea căii de atac întrucât Decizia este legală, dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat că, în vederea reparării imediate a prejudiciului creat prin preluarea imobilului de către stat, intimatul-pârât a oferit recurenţilor o suprafaţă de teren intravilan, de 2136 mp, situată într-o zonă centrală a comunei (depunându-se înscrisuri în acest sens, filele 57 – 58, 65, recurs).
Intimatul-pârât a renunţat la susţinerea excepţiilor invocate prin întâmpinare (fila 39). Cum intimaţii-intervenienţi nu pot face decât apărări subordonate celei ale părţii în favoarea căreia intervine (şi în absenţa unei poziţii exprese a acestora de a susţine respectivele excepţii ca apărări care să profite părţii principale), urmează să se reţină aceeaşi atitudine procesuală a acestora faţă de apărările de natură procedurală.
Examinând criticile deduse judecăţii pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- Mai întâi, sub aspectul invocatei nulităţi a hotărârilor pronunţate decurgând din încălcarea principiului disponibilităţii, critica nu poate fi primită.
Astfel, recurenţii au pretins că în faţa primei instanţe, renunţarea la cererea vizând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei s-a realizat în mod nevalabil, tribunalul neputând să dea eficienţă unui asemenea act de dispoziţie exercitat de avocat fără a avea procură specială reglementată de art. 69 alin. (1) C. proc. civ.
Nulitatea hotărârii decurgând dintr-o asemenea încălcare a principiului disponibilităţii, putea fi invocată şi valorificată prin intermediul apelului, cale de atac pe care partea a avut-o la îndemână împotriva sentinţei tribunalului, fără să o exercite însă.
Calea recursului era deschisă părţii în măsura în care neregularitatea actului procedural ar fi fost săvârşită în faza apelului sau, dacă nu ar fi avut la dispoziţie apelul.
Altminteri, invocarea se face omisso medio, partea optând între cele două căi de atac, ceea ce este inadmisibil.
Prin neexercitarea apelului, soluţia dată asupra cererii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a devenit irevocabilă, astfel încât nu mai poate constitui obiect al criticilor în recurs.
- În privinţa situaţiei juridice a terenului, urmează să se constate însă, caracterul fondat al criticilor formulate de reclamanţi.
Astfel, schimbând pe acest aspect sentinţa tribunalului, instanţa de apel a reţinut că măsurile reparatorii nu pot fi stabilite decât prin echivalent, în condiţiile în care terenul a făcut obiectul înstrăinării conform Legii nr. 112/1995. Or, o asemenea constatare vine în contradicţie cu conţinutul contractului de vânzare-cumpărare (fila 47, fond), potrivit căruia obiect al înstrăinării l-a reprezentat locuinţa din comuna Orţişoara (descrisă în contract), fără nicio menţiune la terenul aferent.
Se asemenea, din extrasul de carte funciară (fila 59, fond) rezultă că Statul Român este în continuare proprietarul terenului înscris în C.F. 838, sub nr.top. 139/b/2.
Referirea făcută de instanţa de apel la dispoziţiile art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, în sensul că, în situaţiile de vânzare a apartamentelor către foştii chiriaşi, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 112/1995, nu este de natură să ducă la o altă concluzie în legătură cu situaţia juridică a terenului în speţă.
Astfel, transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei este una convenţională, ea neoperând de drept, în temeiul legii.
Cadrul normativ doar permite ca, o dată cu imobilul-construcţie, să poată fi înstrăinat şi terenul aferent acestuia, concretizarea vocaţiei la dobândirea dreptului urmând a se realiza însă prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
Aprecierea în sens contrar a instanţei de apel a condus la reţinerea unei situaţii juridice eronate a terenului, din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate, rămas în continuare Statul Român.
Tot astfel, aprecierea conform căreia o altă măsură de restituire (decât cea prin echivalent) ar împiedica pe actualii proprietari ai construcţiei să-şi exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acesteia, ignoră faptul că suprafaţa totală rămasă în proprietatea statului este de 1116 mp şi că, din punct de vedere al utilizării terenului din jurul casei, acesta nu poate constitui în întregime teren necesar.
Faţă de greşita stabilire a situaţiei juridice a terenului şi de insuficienta lămurire a elementelor de fapt care să permită concluzia referitoare la împiedicarea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate asupra construcţiei, recursul urmează să fie admis şi conform art. 313 C. proc. civ., cauza trimisă spre rejudecare instanţei de apel.
La reluarea judecăţii, în vederea stabilirii măsurilor reparatorii ce se cuvin asupra terenului, urmează a se ţine seama de principiul restituirii în natură (care este prioritar, în asigurarea reparaţiei, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001) şi de modalitatea în care acesta este compatibil cu situaţia deţinerii proprietăţii construcţiei de pe teren de alte persoane.
Ca proprietari asupra construcţiei, intimaţii-intervenienţi au drept de folosinţă asupra terenului (drept de superficie), dar numai în măsura necesară exercitării dreptului de proprietate asupra construcţiei.
Pentru aceasta se impune însă, ca din totalul suprafeţei de 1116 mp, să se determine partea care este afectată (operând ca o dezmembrare a dreptului de proprietate asupra terenului, specifică dreptului de superficie) de necesitatea folosirii corespunzătoare a construcţiei, pe baza unei expertize topografice.
În funcţie de aceste delimitări, se poate aprecia şi asupra noţiunii de teren liber supus restituirii în natură, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.J. şi S.M. împotriva deciziei nr. 30 din 26 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 227/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 186/2008. Civil → |
|---|
