ICCJ. Decizia nr. 227/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 227
Dosar nr. 915/109/200.
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 130 din 24 aprilie 2007 Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, împotriva pârâtului S.C.M., reţinând că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 23 februarie 2007, în baza acordului de readmisie dintre cele doză state, privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin HG nr. 278/1994; că, în speţă, se pune problema interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetăţeanului şi anume dreptul la circulaţie (art. 25 din Constituţie), în componenţa ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul statelor Uniunii Europene; ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, examinarea situaţiei de fapt a pârâtului se face în raport cu noua ordine juridică în România; că în speţă se va face aplicarea principiilor de drept comunitar, aşa cum au fost stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie şi că în aceste condiţii s-a făcut aplicarea efectului direct al art. 27 din Directiva 2004/38/CE, potrivit căruia restrângerea dreptului al liberă circulaţie se poate impune pentru încălcarea normelor privind ordinea publică, siguranţa şi sănătatea publică.
Din actele şi lucrările cauzei, rezultă că pârâtul a încălcat dreptul de şedere pe teritoriul Franţei, aspect ce rezultă din declaraţia dată de acesta la intrarea în ţară, ceea ce nu poate fi încadrată în sfera naţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, pentru a se putea admite acţiunea formulată de reclamantă.
Prin Decizia nr. 294/A din 31 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, reţinându-se, în esenţă, următoarele:
În speţă, nu se regăsesc niciuna din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, în care s-ar putea dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie a pârâtului. Nerespectarea de către pârât a condiţiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul acestui stat, nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, întrucât aceasta nu echivalează ca o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii care să justifice luarea măsurii solicitate de reclamantă.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esenţă, arată că intimatul a fost returnat din Franţa, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 278/1994, iar autorităţile române nu pot cenzura măsura referitoare la returnare.
Temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării şi sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Arată recurenta, că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie este aceea a returnării dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat un acord de readmisie.
Art. 25 din Constituţie prevede că „legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept", ceea ce înseamnă că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, că trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli şi că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.
Recurenta redă conţinutul art. 38 din Legea nr. 248/2005 şi arată că, ţine de opţiunea legiuitorului să instituie anumite cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate, iar art. 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligaţiile ce trebuie respectate de către cetăţenii români aflaţi în străinătate.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern. Se precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în acest sens şi că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituţiei, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Se arată cum este definită libertatea de circulaţie în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi se susţine că sancţiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi este justificată de interesul public.
De asemenea, s-a arătat că prin Legea nr. 157/2005, prin care a fost ratificat Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană, s-a reglementat prin anexa VII posibilitatea statelor membre de a aplica restricţii pentru cetăţenii noilor state pe o perioadă de 2 ani după aderare, privind drepturile la libera circulaţie a persoanelor.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi şi obligaţii. Faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Or, dreptul la libertatea de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/C.E. a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/C.E., restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/C.E., iar prevederile Legii nr. 248/2005, trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
Faţă de prevederile Anexei VII la Legea nr. 157/2005, nu se poate reţine că a fost suspendată aplicarea art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, aşa cum susţine recurenta.
Textul invocat priveşte anumite dispoziţii din Directiva 2004/38/CE care preiau dispoziţiile din Directiva nr. 68/360/CEE şi care nu pot fi disociate din cele din Regulamentul CEE nr. 1612/1968, a căror aplicare a fost amânată în temeiul alin. (2), (5), (7) şi (8).
Directiva nr. 68/360/CEE a Consiliului şi Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1602/1968 au fost însă adoptate pentru eliminarea discriminării bazate pe naţionalitatea lucrătorilor, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi alte condiţii de muncă şi dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în cadrul comunităţii pentru a desfăşura o activitate salarială.
Prin urmare, posibilitatea derogării priveşte numai libertatea de a circula şi de a locui în cadrul comunităţii a fiecărui resortisant, asigurând „accesul" la încadrarea în muncă şi egalitatea la tratament în exercitarea muncii şi nu, în general, libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor.
Or, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, măsura care se cere a fi luată faţă de intimat este disproporţionată, în raport cu scopul urmărit ţi ar fi încălcat astfel dreptul la liberă circulaţie.
Intimatul-pârât a fost returnat din Franţa pentru şedere ilegală, fără să fie judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
De aceea, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Franţa nu ar fi respectat principiul proporţionalităţii cu scopul legitim urmărit.
Pentru considerentele mai sus expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 294 A din 31 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 215/2008. Civil → |
|---|
