ICCJ. Decizia nr. 2253/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2253
Dosar nr. 3236/121/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 11 aprilie 2007, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat Tribunalului Galaţi să dispună restrângerea exercitării de către P.C. a dreptului la liberă circulaţie în Danemarca pe o perioadă de până la 3 ani.
Motivând cererea, reclamanta a susţinut că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 14 martie 2007 în baza acordului de readmisie dintre România şi acest stat, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată prin OG nr. 5/2006.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentinţa nr. 852 din 20 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia nr. 356/A din 25 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Tribunalul, fără a analiza faptele imputate pârâtului, a interpretat art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 în sensul că aplicarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulaţie trebuie corelată cu dispoziţiile art. 14 (7A) din Tratatul de la Roma şi art. 39-42 din Tratatul Comunităţii Europene.
Curtea de Apel, păstrând soluţia primei instanţe a substituit motivarea acesteia în sensul că:
- sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care prevăd că „statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţeanului Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
A mai reţinut curtea că, norma comunitară prevede doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor şi anume: afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
În aceste condiţii, a constatat că norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară, astfel încât instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii.
Reclamanta a declarat recurs prin care, pentru cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cerut casarea hotărârilor de mai sus şi, pe fond, admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
Recursul este întemeiat pentru cele ce succed:
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, fundamentul soluţiei din apel rezidă în raţionamentul potrivit cu care sunt direct incidente prevederile Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei din 29 aprilie 2004, iar norma internă, respectiv art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 conţine modalităţi suplimentare şi discriminatorii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
În raport de cele arătate sunt de reţinut următoarele:
- este esenţial nelegal refuzul a priori al judecătorului naţional de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenţei dreptului comunitar, fără să cerceteze şi să identifice eventualele ipoteze de conflict între dreptul comunitar şi dreptul intern, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie, aşa cum mai sus s-a arătat, dreptul comunitar în mod imediat, direct şi prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul naţional de drept;
- de asemenea, în scopul aplicării corecte a normei de drept incidente, instanţele erau obligate să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar şi să examineze faptele şi măsura cerută prin prisma raportului de proporţionalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecăţii lor, fie în sensul respingerii acesteia.
Raţionamentul celor două instanţe contravine celor mai sus arătate, hotărârile fiind astfel nelegale, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., recursul să fie admis, cu consecinţa casării acestora, iar cauza să fie trimisă spre o nouă judecată Tribunalului Bucureşti, conform OG nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 356/A din 25 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 852 din 20 aprilie 2007 a Tribunalului Galaţi şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2325/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 180/2008. Civil → |
|---|
