ICCJ. Decizia nr. 180/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 180
Dosar nr. 272/117/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 583 din 29 iunie 2006 a admis acţiunea disjunsă prin încheierea din 12 decembrie 2003, extinsă şi precizată, promovată de M.J. prin mandatar P.O.M. în contradictoriu cu pârâţii Z.L.C. şi Z.R., F.A.S. şi F.D.R., R.V., T.L. şi Primăria municipiului Dej şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3096 din 4 aprilie 1997, nr. 3385 din 4 aprilie 1997 şi nr. 3384 din 16 aprilie 1997 intervenite între pârâţi în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 469/A din 14 decembrie 2006 a admis apelurile declarate de pârâţii Z.L.C. şi Z.R., F.A.S. şi F.D.R., R.V., T.L. şi Primăria municipiului Dej împotriva sentinţei nr. 583 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul M.J., prin mandatar P.O.M. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între pârâţi, ca prescrisă.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs M.J. prin mandatar P.O.M. susţinând în esenţă că hotărârea era nelegală deoarece a fost pronunţată cu nesocotirea art. VI alin. (4) din OUG nr. 184 din 12 decembrie 2002 şi respectiv a Legii nr. 48 din 23 martie 2004 de aprobare a menţionatei ordonanţe.
Recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
La termenul din 16 ianuarie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a pus în discuţia părţilor, raportat la preţul imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată, respectiv cca. 20.500.000 lei vechi, competenţa de soluţionare în primă instanţă a pricinii, în sensul că aceasta aparţinea Judecătoriei Dej şi nu Tribunalului Dej.
Recursul este fondat pentru motivul invocat din oficiu prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. vizând competenţa materială a instanţelor judecătoreşti.
Din dosar a rezultat că prin acţiunea precizată şi extinsă M.J. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 între Primăria municipiului Dej şi pârâţii Z.L. şi R. pentru apartamentul 2 din imobilul situat în Dej, F.A.S. şi D.R. pentru apartamentul 3 din imobilul situat la aceeaşi adresă, respectiv dobânditorii R.V. şi T.L. pentru apartamentul 1 din imobil.
Într-un prim ciclu procesual pricina a fost soluţionată la fond de Judecătoria Dej, apelul urmare declinării de competenţă a Tribunalului Cluj, de către Curtea de Apel Cluj, iar recursul în temeiul art. II pct. 3 din Legea nr. 219/2005 de către Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, care prin Decizia nr. 2897 din 14 decembrie 2005 a casat hotărârea pronunţată în cauză şi a dispus reluarea judecăţii în fond de către Tribunalul Cluj, invocându-se dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care nu prevăd norme de competenţă diferite în atari situaţii.
Or deşi este adevărat că cererea vizând constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare precizate de reclamant a fost disjunsă în raport de acţiunea principală întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru emiterea de către Primăria municipiului Dej a dispoziţiei de restituire în natură a imobilului situat în Dej, şi a cărei soluţionare a fost suspendată, nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi nici cele ale art. 2 C. proc. civ. nu reglementează competenţa tribunalului pentru judecarea acţiunilor prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele ce fac obiectul legii speciale de reparaţie.
De asemenea, art. 46 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data promovării acţiunii nu are semnificaţia juridică a unei norme de competenţă derogatorie de la prevederile art. 1 C. proc. civ.
Pe de altă parte, prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ. dau în competenţa judecătoriilor de a soluţiona în primă instanţă „toate cererile şi procesele, în afară de cele date prin lege, în competenţa altor instanţe".
În acest context, având în vedere că valoarea apartamentelor ce formează obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate a fost solicitată a se constata (circa 20.500.000 lei vechi) este cu mult inferioară celei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. chiar în reglementarea de la data cererii de chemare în judecată, nici criteriul valoric al obiectului litigiului nu justifică competenţa tribunalului pentru judecata în primă instanţă a cauzei.
Cum potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa materială este de ordine publică, constatând incidenţa în speţă a cazului de casare prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a casa cele două hotărâri pronunţate în fond şi apel în cel de al doilea ciclu procesual şi a trimite dosarul spre competentă soluţionare în fond la Judecătoria Dej.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.J. împotriva deciziei nr. 469 A din 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 583 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, şi trimite cauza, pentru soluţionarea pe fond, la Judecătoria Dej.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2253/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1810/2008. Civil → |
|---|
