ICCJ. Decizia nr. 2469/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2469
Dosar nr. 2123/63/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată la 2 iunie 2005, reclamanţi G.D.G., G.M.R. şi P.C.A. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 2160 din 17 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului Băileşti, solicitând restituirea în natură a suprafeţei libere de construcţie din terenul din Băileşti.
S-a arătat în contestaţie că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului G.Ş., iar imobilul proprietatea acestuia, situat în strada P. nr. 66 (actualmente nr. 82) a fost confiscat de stat pentru neplata impozitelor în anul 1953.
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2123/63/2006 a respins contestaţia formulată de reclamanţi.
S-a reţinut de prima instanţă că s-au formulat 2 notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea suprafeţei de teren situată în Băileşti, iar prin dispoziţia nr. 404/2001 a Primarului Băileşti s-a dispus restituirea în natură, către reclamanţi, a terenului în suprafaţă de 1329 mp şi a construcţiilor de pe terenul situat în strada P. nr. 66, iar prin dispoziţia nr. 236 din 31 mai 2001, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul de 800 mp situat în strada B. nr. 47.
S-a mai reţinut că a doua dispoziţie, contestată în cauză, nu a soluţionat fondul cererii de restituire în natură a imobilului, ci doar a înlocuit măsura reparatorie propusă prin dispoziţia nr. 236/2001 ce nu a fost atacată de contestator, astfel că ceea ce puteau contesta reclamanţii din dispoziţia nr. 2160/2006 era doar forma măsurii reparatorii în echivalent, nu însăşi restituirea în natură.
Pe fondul cauzei, pe baza expertizei efectuate în cauză s-a reţinut că nu e posibilă restituirea în natură a terenului deoarece încă din 1994 s-a constituit dreptul de proprietate unei terţe persoane în baza Legii fondului funciar căreia i s-a emis titlu de proprietate pentru suprafaţa de 1000 mp astfel că terenul nu se mai află în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Relativ la suprafaţa de 48,41 mp ocupată de terţ peste cea din titlu său, instanţa a motivat că reclamanţii au calea acţiunii în revendicare, prevalându-se de dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziţiei nr. 403/2001 de aprobare a restituirii în natură a acestei suprafeţe făcând dovada proprietăţii reclamanţilor asupra acestei suprafeţe, are forţă probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, reclamanţii având calea deschisă acţiunii în revendicare pentru recuperarea terenului deţinut abuziv de alte persoane.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii solicitând pe foind admiterea contestaţiei. Se precizează în motivele de apel că dispoziţiile art. 2160/2006 nu e conformă cu realitatea, prin aceasta se propun măsuri pentru suprafaţa de 800 mp, deşi terţului i s-a emis titlu de proprietate pentru suprafaţa de 1000 mp şi ocupă 1048,41 mp, iar titlul emis acestuia e nelegal, deoarece s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 dreptul de proprietate pentru terenurile arabile din extravilan, iar terenul în litigiu este un teren intravilan.
Prin Decizia civilă nr. 707 din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanţii G.D.G., G.M.R. şi P.C.A., împotriva sentinţei civile nr. 290 din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj.
S-a reţinut în motivarea deciziei că prima instanţă a considerat în mod corect că reclamanţii puteau contesta doar înlocuirea măsurii reparatorii din despăgubiri băneşti în despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi nu puteau contesta refuzul de restituire în natură a terenului, atâta timp cât aceştia nu au atacat prima dispoziţie, nr. 236/2001, emisă de pârâtă, şi necontestată, prin care s-a respins cererea de restituire în natură.
Se mai consemnează în considerentele deciziei că restituirea în natură a terenului pentru care s-a emis unui terţ titlu de proprietate prin constituirea dreptului de proprietate în baza art. 22 din Legea nr. 18/1991 asupra terenului aferent gospodăriei, nu mai era posibilă, terenul nu se mai afla în patrimoniul pârâtei ca unitate deţinătoare, astfel s-a impus, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, al cărei regim este reglementat prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Corect s-a indicat şi calea acţiunii petitorii pentru reclamanţii ce au obţinut titlul ce este dispoziţia nr. 404/2001 a Primarului Băileşti.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanţii G.D.G., G.M.R. şi P.C.A., ce au învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate, motivându-şi cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- s-au încălcat atât dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cât şi cele ale Legii nr. 247/2005, deoarece instanţa de fond a considerat valabil un act revocat în totalitate chiar de instituţia competentă;
- se încalcă şi dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. proc. civ. şi art. 1 din protocolul Adiţional nr. 1 la CEDO, deoarece a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 500 mp;
- din lecturarea dispoziţiei nr. 2160/2006 rezultă în mod evident că în niciun paragraf al acesteia nu se menţionează că dispoziţia nr. 236/2001, se revocă doar în privinţa formei de măsură reparatorie în echivalent şi nu prin despăgubiri băneşti;
- titlul de proprietate emis lui S.D. nu a fost emis legal, instanţa de fond şi de apel neţinând seama de acest aspect, ei au depus acte autentice de proprietate cu privire la terenul solicitat;
- dacă s-a emis titlu de proprietate unei alte persoane (lui S.D. constituindu-se şi nu reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru imobilul în litigiu), Consiliul Judeţean şi Prefectura Dolj sunt obligate să ceară în justiţie desfiinţarea acestor acte emise în afara legi, ei neavând calitatea procesuală activă de a solicita anularea acestor acte.
S-au mai depus la dosar adresa nr. 14005/2007 a Primăriei Băileşti, anexă la adresă, copie titlu de proprietate 1242-9672 eliberat pe numele lui S.D. pentru suprafaţa de 1000 mp.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de reclamanţii G.D.G., G.M.R. şi P.C.A. împotriva deciziei civile nr. 707/2007 a Curţii de Apel Craiova, este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect secţia civilă a Curţii de Apel Craiova, prin Decizia civilă recurată a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 290 din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2123/63/2006, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Băileşti şi Primăria Municipiului Băileşti.
Criticile din motivele de recurs, invocate de recurenţii-reclamanţi nu pot fi primite, nu s-au încălcat de instanţa de judecată dispoziţiile legale incidente în cauză, şi anume cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi cele ale Legii nr. 247/2005.
Instanţele de fond şi de apel au interpretat corect probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile ataşate la dosar, şi raportul de expertiză întocmit în cauză şi au aplicat corespunzător dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinându-se corect că prin notificarea înregistrată sub nr. 6365 din 27 martie 2001, reclamanţii au solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 800 mp situat în strada P. nr. 66 şi a construcţiilor anexe, confiscate în 1953 şi locuite de familia I.C., iar prin dispoziţia nr. 404 din 3 august 2001 a Primarului Băileşti s-a dispus restituirea imobilului, în natură, a imobilului situat în strada P. nr. 66 compus din terenul în suprafaţă de 1329 mp, casa şi anexele gospodăreşti.
În privinţa cererii reclamanţilor de restituire a imobilului teren situat în strada B. nr. 47, aceasta a fost respinsă prin dispoziţia nr. 236/2001 propunându-se acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul de 800 mp, cele două dispoziţii nu au fost contestate.
Se mai reţine de instanţă în mod corect situaţia de fapt şi anume că prin dispoziţia nr. 2160 din 17 aprilie 2006 Primăria Municipiului Băileşti a revocat dispoziţia nr. 236/2001 şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul intravilan situat în oraşul Băileşti în suprafaţă de 800 mp, astfel că nici susţinerile privind „faptul că nu rezultă în mod evident că dispoziţia nr. 236/2001 se revocă doar în privinţa formei de măsură reparatorie în echivalent" nu pot fi primite.
Prin noua dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nr. 2160 din 17 aprilie 2006, contestată de reclamanţi nu s-au încălcat dispoziţiile legale incidente pentru a se dispune constatarea nulităţii acesteia, în mod legal propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul intravilan de 800 mp, în schimbul măsurilor reparatorii prin despăgubiri băneşti acordate prin Decizia anterioară.
De altfel, reclamanţii nu au contestat dispoziţia nr. 236/2001 şi instanţa de apel a considerat în mod legal, că, în raport de obiectul contestaţiei, reclamanţii puteau contesta doar înlocuirea măsurii reparatorii din „despăgubiri băneşti" în „despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu şi refuzul de a se restitui terenul în natură, refuz pe care reclamanţii îl puteau contesta, prin atacarea în justiţie a deciziei nr. 236/2001.
Prin contestaţia formulată de reclamanţi, practic aceştia încearcă să obţină restituirea în natură a terenului situat în strada D. B. nr. 47, cerere ce a fost respinsă de entitatea învestită de soluţionarea ei prin dispoziţia ce nu a fost atacată prin căile de atac prevăzute de lege.
Nici motivele de recurs invocate de recurenţii reclamanţi, privind încălcarea dispoziţiilor art. 480 şi art. 481 C. civ. şi a art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la CEDO nu pot fi primite, în primul rând contestaţia formulată este întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii speciale, Legea nr. 10/2001, nefiind deci incidente dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 480-481 C. civ. În al doilea rând, nu se poate pune problema în speţă a încălcării art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană de Drepturilor Omului, deoarece acest text de lege garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane, iar prin dispoziţia atacată şi menţinută de instanţele de judecată nu se produce o încălcare a proprietăţii reclamanţilor şi măsurile reparatorii, prin echivalent, acordate în temeiul Legii nr. 247/2005, constituie un mijloc de recunoaştere a dreptului reclamanţilor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Posibilitatea acordării unei măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece restituirea în natură nu e posibilă, nu este contrară exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia Europeană de Drepturilor Omului Europeană a Drepturilor Omului, acest text de lege impunând ca o ingerinţă a autorităţii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală, principiul legalităţii implicând şi existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile. Convenţia vizând protejarea drepturilor „concrete şi efective", trebuie cercetat dacă situaţia invocată de recurenţi (de nerestituire în natură a terenului) echivalează cu o deposedare sau o expropriere de fapt.
În speţă nu se poate pune problema unei privări de proprietate pentru a se constata încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia Europeană de Drepturilor Omului, pentru că nu este vorba de astfel de încălcare a dreptului de proprietate, printr-o privare ce nu ar fi avut loc în condiţiile prevăzute de lege. Reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acele măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deci în condiţiile legii, nefiind rupt nici „justul echilibru" ce trebuie să existe între cerinţele interesului public şi imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale.
Nici invocarea de către recurenţi a încălcării anumitor dispoziţii legale la emiterea titlului de proprietate al unei terţe persoane pentru terenul respectiv nu poate conduce la concluzia că instanţele au aplicat greşit legea sau că hotărârile pronunţate sunt lipsite de temei legal pentru a fi incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În speţă, nu s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pe numele numitului S.D., cerere ce ar fi putut fi formulată şi de reclamanţi, şi nu cum susţin aceştia în cuprinsul motivelor de recurs că nu ar fi putut avea „calitatea procesuală activă" de a solicita anularea acestor acte.
Constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate ar putea fi solicitată de orice persoană justifică un interes legitim, conform dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 nu numai de Consiliul Judeţean Dolj sau de Prefectura Dolj, aşa cum susţin recurenţii prin motivele de recurs.
În virtutea principiului disponibilităţii, în procesul civil, nu se poate pune problema constatării nulităţii unui titlu de proprietate emis pe numele terţului ce deţine terenul respectiv în cadrul cauzei de faţă, deoarece instanţele de judecată nu au fost investite cu soluţionarea unei astfel de cereri, reclamanţii investind instanţa doar cu o contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2160 din 17 aprilie 2006 a Primarului Băileşti şi restituirea terenului în suprafaţă de 800 mp în natură, teren situat în strada B. nr. 47, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin legea nr. 247/2005.
Apreciind că niciunul din motivele de recurs invocate de recurenţii-reclamanţi nu se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele de fond şi de apel pronunţând hotărâri date cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi nelipsite de temei legal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenţii-contestatori ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. şi va menţine Decizia civilă atacată nr. 707 din 27 iunie 2007 pronunţată de Secţia civilă a Curţii de Apel Craiova.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii G.D.G., G.M.R. şi P.C.A. împotriva deciziei nr. 707 din 27 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2484/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2466/2008. Civil → |
|---|
