ICCJ. Decizia nr. 2471/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2471
Dosar nr. 5592/36/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 august 2005, la Tribunalul Constanţa, reclamanta D.A.D., a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 2393 din 11 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 456 mp situat în Mamaia, careul 5, lotul 1.
În cuprinsul acţiunii s-a arătat că reclamanta este moştenitoarea legală a tatălui său C.N. şi în această calitate este persoană îndreptăţită, în înţelesul Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a terenului care a fost preluat de stat în mod abuziv.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1282 din 14 iunie 2006, a admis acţiunea (contestaţia) formulată de reclamantă, a anulat dispoziţia nr. 2393/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa şi a obligat pârâtul să restituie în natură terenul în suprafaţă de 456 mp.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 120/C din 11 aprilie 2007, a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Constanţa şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 1282/2006 a Tribunalului Constanţa în sensul că a respins ca nefondată acţiunea (contestaţia) formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a motivat că terenul în litigiu nu a fost preluat în mod abuziv şi că a fost desfiinţat de plin drept contractul prin care tatăl reclamantei a cumpărat terenul, ca urmare a neîndeplinirii de către cumpărător a obligaţiilor asumate prin contract.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4 , pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, următoarele:
- instanţa a inclus, în considerentele deciziei, aspecte străine pricinii deoarece la dosar nu exista contractul cu privire la care s-a motivat că a operat pactul comisoriu;
- existenţa pactului comisoriu în contractul de vânzare-cumpărare nu exclude rolul instanţei de judecată în verificarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de părţi prin contract;
- instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii;
- în mod greşit instanţa a înlăturat apărările formulate de reclamantă privitoare la intervenţia forţei majore;
- Decizia este expresia unui exces de putere al instanţei;
Recursul declarat de reclamantă este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Prin notificarea înregistrată la 14 iunie 2001, reclamanta a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 456 mp motivând că terenul a fost proprietatea lui N.C. (tatăl reclamantei), cumpărat în anul 1936 de la Primăria Municipiului Constanţa, cumpărătorul fiind, însă, în imposibilitate de a construi o casă de locuit, aşa cum s-a obligat prin actul de vânzare-cumpărare (filele 35 – 37 din dosarul primei instanţe). Actele dosarului atestă că reclamanta a început demersurile în justiţie pentru restituirea terenului încă din anul 1999 (filele 35 – 36 din dosarul instanţei de apel).
Notificarea comunicată legal de reclamantă a fost soluţionată abia după patru ani, prin dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Constanţa la 11 iulie 2005.
Cu toate că la dosarul cauzei nu a fost depus contractul de vânzare-cumpărare din anul 1936 prin care Primăria Municipiului Constanţa a vândut tatălui reclamantei terenul aflat în litigiu, pârâtul a recunoscut tot timpul, pe parcursul procesului, existenţa contractului şi dobândirea de către cumpărător a dreptului de proprietate.
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi dobândirea dreptului de proprietate de către tatăl reclamantei rezultă neîndoielnic din actele depuse la dosar şi anume adresa nr. 29877/1936 a Primăriei Municipiului Constanţa (fila 38), adresa nr. 3544/2000 a Primăriei Municipiului (filele 22 – 24) şi referatul Comisiei Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 (filele 7 – 9).
Primăria Municipiului Constanţa a comunicat tatălui reclamantei, la 11 ianuarie 1941, că preţul terenului a fost achitat integral (fila 39).
Din actele menţionate rezultă că, prin contract, cumpărătorul s-a obligat să construiască, pe terenul cumpărat o casă de locuit, într-un interval de timp de 6 ani. Termenul respectiv a fost ulterior prelungit de Primăria Municipiului Constanţa până la1 septembrie 1943 (fila 70) şi apoi până la 1 decembrie 1947 (fila 25). Delimitarea terenului aflat în litigiu rezultă din actele întocmite de SC T.G. SRL Bucureşti şi SC P. SA Constanţa (filele 74 – 76).
În actul de vânzare-cumpărare a fost prevăzută şi clauza potrivit căreia nerespectarea vreunei obligaţii luate de cumpărător atrage rezilierea de plin drept a vânzării şi Municipiul Constanţa va intra în posesia terenului vândut fără somaţiune, curs de judecată, fără punere în întârziere şi fără nici o altă formalitate.
Cum pe teren nu a fost construită o casă de locuit sau o vilă, instanţa de apel a reţinut că actul de vânzare a fost desfiinţat de plin drept, ca o consecinţă a clauzei de construire, care constituie un pact comisoriu de gradul IV, fără a mai fi necesar ca desfiinţarea să fie cerută înaintea justiţiei.
Concluzia instanţei de apel este greşită în raport cu împrejurările de fapt ale pricinii.
Este adevărat că rolul instanţei de judecată este redus atunci când, într-un contract, s-a prevăzut clauza potrivit căreia contractul se desfiinţează de drept, fără punere în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă, în cazul în care o parte nu-şi execută obligaţiile. Nu poate fi, însă, exclus în totalitate rolul instanţei de judecată pentru că, deşi părţile au încheiat un pact comisoriu expres, forţa juridică a acestuia depinde de modul său de redactare şi în plus între părţi pot exista neînţelegeri în legătură cu îndeplinirea condiţiilor necesare pentru desfiinţarea contractului. În situaţia existenţei unor asemenea neînţelegeri, ţinând seama de accesul liber la justiţie, garantat prin art. 21 din Constituţia României, partea interesată poate introduce acţiune în justiţie pentru rezolvarea litigiului. Neînţelegerile între părţi pot apărea atât în legătură cu neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract, cât şi în legătură cu chestiunea vinovăţiei.
Chiar în situaţia în care pactul comisoriu conţine clauza potrivit căreia contractul se desfiinţează de drept, fără punere în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă, instanţa de judecată,sesizată cu un asemenea litigiu, este obligată să verifice existenţa unei manifestări neîndoielnice a voinţei creditorului de desfiinţare a contractului, indiferent de forma de exprimare a acestei voinţe.
Probele administrate în prezenta cauză atestă existenţa unor neînţelegeri între părţi atât în legătură cu executarea obligaţiilor asumate prin contract, cât şi în legătură cu chestiunea vinovăţiei. În atare situaţie, instanţa de judecată era obligată să verifice apărările părţilor prin prisma clauzelor cuprinse în actul de vânzare. În acest din urmă act s-a prevăzut, printre altele, că edificarea casei de locuit sau a vilei trebuia făcută în conformitate cu planurile aprobate de administraţia municipală. În plus, cumpărătorul avea obligaţia să contribuie cu 25% din toate cheltuielile edilitare făcute de Primăria Municipiului Constanţa, valoarea lucrărilor urmând a fi stabilită pe baza unui deviz al lucrărilor efectuate.
Nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu au stăruit, prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului cu privire la executarea de către părţi a obligaţiilor asumate prin contract. Instanţa de judecată avea îndatorirea să ordone completarea probelor cu acte pentru a stabili dacă vânzătorul a întocmit şi a aprobat planurile de edificare a unor construcţii, precum şi dacă a executat lucrările edilitare la care, ulterior, trebuia să contribuie şi cumpărătorul cu o cotă de 25%. Nu au fost completate probele nici pentru a stabili dacă pârâtul şi-a manifestat neîndoielnic voinţa de desfiinţare a contractului, mai ales că Decizia nr. 22043/1958 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Constanţa s-a referit în mod generic la multe contracte, fără a avea în vedere împrejurările de fapt concrete ale fiecărui contract.
Numai după completarea în acest sens a probelor cu acte, instanţa era în măsură să hotărască în legătură cu culpa cumpărătorului pentru neexecutarea obligaţiei de edificare a construcţiei, în condiţiile concrete existente în intervalul de timp prevăzut în convenţia părţilor.
Nu a fost deplin stabilită situaţia de fapt nici în legătură cu identificarea terenului aflat în litigiu. Pentru identificarea terenului, instanţa trebuia să ordone efectuarea unei expertize tehnice, care să fie întocmită pe baza examinării actelor depuse de părţi şi a măsurătorilor pe teren. Expertul avea datoria să întocmească un plan (schiţă) al terenului şi să stabilească modalitatea în care este folosit în prezent.
În fine, trebuia verificată şi apărarea, formulată insistent de reclamantă în legătură cu forţa majoră. Această verificare se impune câtă vreme reclamanta a depus, în faţa instanţei, numeroase acte (filele 54 – 81) despre care a susţinut că pot proba forţa majoră invocată şi care trebuie examinate cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi publicităţii, specifice procesului civil.
După completarea probelor în sensul enunţat şi apoi după examinarea, prin coroborare, a tuturor probelor administrate, instanţa va fi în măsură să hotărască, în cunoştinţă de cauză, cu privire la desfiinţarea de plin drept a convenţiei şi cu privire la îndreptăţirea reclamantei de a obţine măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În raport cu considerentele expuse, urmează să fie admis recursul declarat de reclamantă, să fie casată Decizia recurată şi să fie trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta D.A.D. împotriva deciziei nr. 120/C din 11 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2607/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2484/2008. Civil → |
|---|
