ICCJ. Decizia nr. 2511/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2511
Dosar nr. 3719/1/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Mureş, la 10 decembrie 2001, reclamanţii S.L.(M.) şi M.I.E.(E.) au contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, Decizia nr. 13 din 5 noiembrie 2001 emisă de R.A.G.C.L. Reghin.
Reclamanţii au cerut, prin acţiune, modificarea deciziei menţionate în sensul admiterii cererii de restituire în natură a celor trei apartamente ce alcătuiesc imobilul (construcţie) situat în Reghin. Pentru grădina în suprafaţă de 1088 mp şi pentru anexele gospodăreşti de la aceeaşi adresă, reclamanţii au cerut despăgubiri.
În cuprinsul acţiunii (contestaţiei) s-a arătat că cele trei apartamente au fost preluate, în mod abuziv, în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar grădina casei şi anexele gospodăreşti au fost preluate, tot în mod abuziv, prin expropriere, conform Decretului nr. 189/1977.
Prin Decizia nr. 13/2001 emisă de R.A.G.C.L. Reghin s-a dispus:
- respingerea cererii de restituire în natură a celor trei apartamente, cu motivarea că foştii proprietari au primit despăgubiri;
- respingerea cererii de restituire în natură a grădinii şi anexelor gospodăreşti;
- s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cele trei apartamente, precum şi pentru grădină şi anexele gospodăreşti, teren pe care s-a construit o parte dintr-un ansamblu de locuinţe.
La data de 5 aprilie 2002, reclamanţii şi-au completat acţiunea în sensul că au chemat în judecată şi pe pârâţii S.A. şi S.M., T.M. şi T.A.G., H.V. şi H.M. solicitând constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 85/1997, nr. 768/2001 şi respectiv nr. 662/2001, prin care aceşti pârâţi au dobândit apartamentele. Reclamanţii au susţinut că cele trei contracte au fost încheiate cu rea credinţă şi cu încălcarea legii atât de către vânzător cât şi de către cumpărători.
Soluţionând litigiul, Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 385 din 6 septembrie 2002, a respins acţiunea (contestaţia) formulată de reclamanţi.
Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 22/A din 11 martie 2003, a respins apelul declarat de cei doi reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 385 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Mureş.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6749 din 2 decembrie 2004, a admis recursul declarat de cei doi reclamanţi şi a casat Decizia civilă nr. 22 A/2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş, trimiţând cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului. în considerentele deciziei, Înalta Curte a motivat că se impune completarea probelor pentru a se putea hotărî asupra tuturor capetelor acţiunii formulate de reclamanţi.
Rejudecând procesul, Curtea de Apel Tg. Mureş, prin Decizia civilă nr. 35/A din 13 martie 2007, a admis apelul declarat de cei doi reclamanţi şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 385 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Mureş în sensul următor:
- a admis acţiunea formulată de reclamanţi;
- a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 662 din 12 iunie 2001 încheiat de pârâta R.A.G.C.L. Reghin cu pârâţii H.V. şi H.M.;
- a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 768 din 16 mai 2001 încheiat de pârâta R.A.G.C.L. Reghin cu pârâţii T.M. şi T.A.;
-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a apartamentelor nr. 1 şi 2 „indicate anterior";
-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a terenului aferent imobilului (cu datele de carte funciară) în suprafaţă totală de 1350 mp;
a dispus acordarea în favoarea reclamanţilor a despăgubirilor aferente pentru apartamentul nr. 3, parţial vândut pârâţilor S.A. şi S.M., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85 din 24 martie 1997;
- a dispus acordarea despăgubirilor (către reclamanţi) pentru suprafaţa de 852 mp teren nerestituit în natură;
- despăgubirile vor consta în diferenţa dintre sumele încasate, actualizate şi valoarea actuală a imobilului (teren şi apartamentul nerestituit), conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că imobilul (teren şi construcţie) a fost proprietatea reclamanţilor, de la care a fost preluat în mod abuziv, aşa încât reclamanţii sunt persoane îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură pentru două apartamente şi pentru o parte a terenului şi în măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil a cărei restituire în natură nu este posibilă. Cu privire la spaţiile comerciale existente la parterul construcţiei s-a dispus restituirea în natură prin deciziile nr. 72 din 8 iulie 2004, nr. 72/1 din 10 martie 2005 şi nr. 72/2 din 7 iulie 2005 emise de pârâta R.A.G.C.L. Reghin.
împotriva deciziei civile nr. 35/A/2007 a Curţii de Apel Tg. Mureş au declarat recurs reclamanţii S.L.M. şi M.I.E.E., pârâta R.A.G.C.L. Reghin, pârâţii H.V. şi H.M. şi pârâţii T.M. şi T.A.
Reclamanţii au susţinut, prin recursul declarat, că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece:
- instanţa trebuia să dispună restituirea în natură şi a suprafeţei de 852 mp teren liber de construcţii;
- trebuia restituit în natură şi spaţiul comercial cu nr. 5 aflat la parterul construcţiei;
- în mod inechitabil au fost obligaţi la restituirea unor sume de bani pe care nu le-au încasat;
-instanţa trebuia să oblige pârâţii la plata tuturor cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile pentru expertize.
Pârâta R.A.G.C.L. Reghin a invocat, prin recursul declarat, dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că:
- trebuia stabilită, printr-o expertiză tehnică, valoarea celor trei apartamente aflate în litigiu şi în funcţie de valoarea stabilită se putea decide dacă judecata în primă instanţă revenea judecătoriei sau tribunalului;
- nu s-a stabilit cu certitudine dacă reclamanţii au încasat vreo despăgubire pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv;
-în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 2 deţinut de pârâţii S. în locul apartamentului nr. 3 deţinut de pârâţii T.;
-apartamentele nr. 1 şi 3 ale construcţiei au fost vândute pârâţilor H. şi respectiv pârâţilor T. cu respectarea prevederilor legale, aşa încât, în mod greşit, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru aceste apartamente;
-în mod nelegal, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1350 mp teren, deoarece o parte a acestui teren constituie un gang intrare, iar o altă parte constituie domeniu public al municipiului.
Pârâţii H.V. şi H.M. şi T.M. şi T.A., prin motive de recurs, formulate în mod identic, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 3, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, următoarele:
- numai după stabilirea valorii celor trei apartamente aflate în litigiu, instanţa era în măsură să hotărască dacă judecata în primă instanţă revenea judecătoriei sau tribunalului;
- nu s-a stabilit dacă reclamanţii au încasat sau nu vreo sumă de bani pentru apartamente şi pentru teren;
- au efectuat investiţii la apartament şi suma respectivă trebuie să le fie restituită.
- nu poate fi pusă la îndoială buna lor credinţă la data cumpărării apartamentelor, aşa că trebuia respinsă cererea de constatare a nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit prevederilor acestei legi, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă în natură, iar dacă această restituire nu este posibilă, persoanei îndreptăţite i se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent art. 1, art. 7 şi art. 9.
Prevederile Legii nr. 10/2001 au fost corect aplicate de instanţa de apel.
Imobilele, teren şi construcţii, menţionate în cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost ulterior precizată, au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică în construcţii (filele 111 - 134) şi prin raportul de expertiză specialitatea topografie (filele 212-216).
Din aceste expertize rezultă că suprafaţa de teren de 852 mp, menţionată în recursul formulat de reclamanţi, nu este liberă, în înţelesul Legii nr. 10/2001, fiind necesară în vederea bunei utilizări a unui bloc de locuinţe situat în imediata vecinătate, aşa încât nu poate fi restituită în natură.
Spaţiile comerciale aflate la parterul construcţiei şi terenurile aferente au fost restituite reclamantului prin deciziile nr. 72 din 8 iulie 2004, nr. 72/1 din 10 martie 2005 şi nr. 72/2 din 7 iulie 2005 emise de R.A.G.C.L. Reghin (filele 37-40, 44-46 şi 49-51). Aceste decizii au fost puse în executare, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de părţi (fila 41). Ca atare, nu are suport probator solicitarea reclamanţilor recurenţi de a li se restitui în natură încă un spaţiu comercial.
Dacă persoanele îndreptăţite au primit anterior despăgubiri, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată şi valoarea actuală a imobilului. Cu prilejul plăţii despăgubirilor calculate conform Legii nr. 10/2001 va fi făcută, în mod obligatoriu, desocotirea cuvenită şi în situaţia în care se va stabili că reclamanţii nu au încasat anterior nici o sumă de bani, vor primi echivalentul valorii actuale a imobilului. Ca atare, instanţa de apel nu a obligat reclamanţii să restituie sume de bani pe care nu le-au încasat.
Nu este întemeiată nici critica formulată de reclamanţii recurenţi în legătură cu cheltuielile de judecată, deoarece instanţa de apel a obligat pârâţii la cheltuieli de judecată, cuantumul acestor cheltuieli fiind, însă, stabilit proporţional cu admiterea doar în parte a acţiunii.
Prin recursurile declarate de pârâţi a fost criticată Decizia instanţei de recurs privitor la competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a litigiului. Această critică nu poate fi primită. întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competenţă diferite, atât cererea de restituire în natură a imobilului preluat în mod abuziv de stat cât şi cererea de constatare a nulităţii contractelor prin care bunul a fost vândut chiriaşilor, care trebuie soluţionate împreună, sunt de competenţa tribunalului la care se referă art. 24 din lege (art. 26 în urma modificărilor adoptate prin Legea nr. 247/2005).
Din examinarea considerentelor şi dispozitivului hotărârii instanţei de apel rezultă că a fost constatată nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâţii H.M. şi V. au cumpărat apartamentul numerotat cu 1, iar pârâţii T.A. Geta şi Marin au cumpărat apartamentul numerotat cu 3 şi că instanţa a dispus restituirea în natură către reclamanţi a acestor două apartamente. Dintr-o eroare materială, în dispozitivul deciziei, au fost menţionate greşit numerele apartamentelor cumpărate de pârâţii T. şi de pârâţii S. Această eroare poate fi îndreptată de instanţă, conform art. 281 C. proc. civ., din oficiu sau la cererea părţilor, aşa încât nu constituie un motiv de nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.
Suprafaţa de teren de 1350 mp a fost, în mod corect, restituită reclamanţilor în natură, stabilindu-se, prin expertizele tehnice, că este liberă de construcţii şi neafectată de detalii de sistematizare.
Apartamentele nr. 1 şi nr. 3 au fost vândute pârâţilor H. şi respectiv pârâţilor T. cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, părţile cunoscând, la data încheierii contractelor, că nu au fost respectate toate prevederile legii.
Cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în anul 2001, în intervalul de timp în care persoanele care se considerau îndreptăţite puteau comunica notificări prin care să ceară restituirea în natură a imobilelor. Procedând în acest mod, părţile nu au acţionat cu bună credinţă, instanţa hotărând, în mod corect, că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută.
Chiriaşii, inclusiv cei care au cumpărat apartamentele preluate de stat în mod abuziv, au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile. în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare.
În prezentul litigiu, pârâţii H. şi T. au susţinut, prin recursurile declarate, că au făcut investiţii la apartamentele cumpărate, dar nu au formulat cereri de despăgubire şi în consecinţă, pentru efectuarea respectivelor investiţii, nu pot solicita modificarea sau casarea deciziei recurate.
Pârâţii, prin recursurile declarate, au mai susţinut că instanţa nu a stabilit, cu certitudine, dacă reclamanţii au încasat vreo sumă de bani pentru apartamentele preluate de stat şi pentru terenul care nu se restituie în natură. Acestor susţineri li s-a răspuns cu prilejul examinării, mai sus, a recursului declarat de reclamanţi.
Considerentele expuse conduc la concluzia că Decizia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi că nu a fost încălcată competenţa altei instanţe. De asemenea, Decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii.
Nefiind întemeiate, recursurile exercitate în cauză urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanţii S.L.M. şi M.I.E.E. şi de pârâţii T.M., T.A.; H.V. şi H.M. precum şi de R.A.G.C.L. împotriva deciziei nr. 35 A din 13 martie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2560/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2473/2008. Civil → |
|---|
