ICCJ. Decizia nr. 2632/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2632
Dosar nr. 67/118/200.
Şedinţa publică din 17 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 646 din 20 martie 2007 a Tribunalului Constanţa a fost admisă acţiunea formulată de Ş.A. şi Ş.G., dispunându-se anularea deciziei nr. 435 din 9 decembrie 2005 emisă de SC C.S. SA prin care le-a fost respinsă cererea celor în cauză de restituire în natură a imobilului situat în Eforie Sud, judeţul Constanţa, ce a aparţinut autorilor lor şi de la care a fost naţionalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, figurând în anexa II, poziţia 351. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002 la BNP G.P. şi obligarea pârâţilor SC C.S. SA şi SC E. SRL să restituie reclamanţilor imobilul situat la adresa menţionată compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi două construcţii, descrise în raportul de expertiză efectuat de ing. I.L.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut bunicii reclamanţilor H.S., de la care a fost preluat abuziv prin naţionalizare.
S-a dispus restituirea în natură a acestuia şi anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat înainte de soluţionarea procedurii de restituire iniţiate în condiţiile Legii nr. 10/2001, operaţiunea fiind lovită de nulitate absolută, conform art. 20 alin. (4) din lege.
Apelul declarat de pârâta SC C.S. SA împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 279 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
S-a avut în vedere în esenţă că prin adresa nr. 453 din 9 decembrie 2005 prin care pârâta şi-a exprimat ferm punctul de vedere în sensul de a nu trece la restituirea în natură a imobilului şi de a intenţiona să facă o ofertă de restituire prin echivalent. Ca urmare, reclamanţii au fost îndreptăţiţi să formuleze contestaţie în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (5) din lege privitor la prescripţia dreptului de a cere anularea actelor de înstrăinare într-un anumit termen, ce se aplică numai contractelor de vânzare-cumpărare încheiate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că tribunalul a procedat corect la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a bunului care era indisponibilizat legal, conform art. 20 alin. (1) din lege.
Cât priveşte dispoziţia de restituire a întregului imobil, construcţie şi teren s-a avut în vedere că cererea de restituire s-a referit la imobilul în întregul său şi nu numai la construcţie.
Împotriva acestei decizii pârâta SC C.S. SA a declarat recursul de faţă în baza prevederilor art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii întrucât fără temei a fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii, în situaţia în care nu se emisese în cauză o decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii persoanelor îndreptăţite.
Este invocată în recurs şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune faţă de capătul de cerere văzând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14 februarie 2002 între recurentă şi SC E. SRL, susţinându-se că prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speţă.
Se aduc şi critici de fond hotărârii, în sensul că în mod greşit s-a dispus restituirea terenului aferent, în situaţia în care acesta este în patrimoniul oraşului Eforie.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin deciziei sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În speţă, a contestat o astfel de pronunţare a unităţii deţinătoare, care prin adresa nr. 435 din 9 decembrie 2005 a comunicat celor în cauză că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, întrucât a fost înstrăinat. Contestaţia de faţă este îndreptată tocmai împotriva acestui răspuns dat la notificarea adresată în termen legal unităţii deţinătoare, astfel că nu este întemeiată excepţia prematurităţii formulării acţiunii. De altfel, şi în lipsa oricărui răspuns instanţa era competentă să soluţioneze pe fond cererea, în interpretarea corectă a prevederilor art. 26 alin. (3) din lege.
În ceea ce priveşte prescrierea dreptului de a cere constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002 se constată că prevederile art. 45 alin. (5) din lege nu sunt aplicabile în speţă.
Potrivit acestui text prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an, ce a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Se stabileşte astfel un termen special de prescripţie, determinându-se expres şi momentul de la care acest termen începe să curgă.
În acest fel s-a avut în vedere cu evidenţă că acest termen se referă la contractele de vânzare-cumpărare încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, căci de la această dată se calculează termenul menţionat.
În speţă, nu subzistă o asemenea situaţie pentru că actul de înstrăinare supus analizei a fost încheiat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la 14 februarie 2002, dată la care nu mai era posibilă vânzarea, pentru că notificarea formulată în termen legal de persoanele îndreptăţite era în curs de soluţionare.
Cu privire la soluţionarea pe fond a cererii ce are în vedere întreg imobilul ce a format obiectul înstrăinării se constată că soluţia adoptată este în afara criticii, pentru că toate prevederile legii aplicabile se referă la „unitatea deţinătoare" fără a circumscrie anumite obligaţii faţă de persoana care invocă un drept de proprietate.
Faţă de cele arătate, toate criticile aduse hotărârii prin recursul de faţă sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare, fiind legală şi temeinică Decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.S. SA împotriva deciziei nr. 279 C din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2807/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2773/2008. Civil → |
|---|
