ICCJ. Decizia nr. 2807/2008. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2807
Dosar nr. 10515/3/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1001 din 4 septembrie 2006, pronunţată în al doilea ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, a respins cererea formulată de reclamantul I.D.I., în contradictoriu cu S.N.S. SA, S. Bucureşti, ca inadmisibilă, reţinând că întâmpinarea nu constituie un act procesual aflat la îndemâna intimatei în cadrul unui proces pornit de partea reclamantă, act prin care aceasta înţelege să formuleze eventuale apărări la pretenţiile reclamantului. Un asemenea act nu poate fi pus în discuţie pe cale separată, în cadrul unui alt proces decât cel în cadrul căruia întâmpinarea a fost depusă şi unde se impunea fi analizată.
Pe de altă parte, chiar dacă acest act a fost comunicat în cadrul unei cauze având ca obiect Legea nr. 10/2001, nu poate fi atacat cu contestaţie în condiţiile acestei legi.
Prin Decizia nr. 369 din 29 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant, reţinând că prin motivele de apel, astfel cum au fost dezvoltate, nu se evidenţiază netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, ci se fac referiri la hotărâri pronunţate într-o altă cauză.
Pe de altă parte, s-a reţinut că în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că întâmpinarea formulată de către intimat în cadrul unui proces nu poate fi pusă în discuţie, pe cale separată, în cadrul unui alt proces.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.D.I., iar, în şedinţa publică din 8 mai 2008, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia tardivităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., excepţie întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, recurentului reclamant, Decizia atacată i-a fost comunicată la 31 iulie 2007, fila 29 dosar apel, iar recursul a fost declarat la 6 septembrie 2007, fila 2 dosar recurs, cu depăşirea termenului legal pentru declararea acestei căi de atac care s-a împlinit la 16 august 2007.
De aceea, se constată că recursul formulat de reclamantul I.D.I. a fost declarat tardiv, urmând a se dispune respingerea acestuia în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 369 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2818/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2632/2008. Civil → |
---|