ICCJ. Decizia nr. 2773/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2773
Dosar nr. 7352/105/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2006, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul municipiului Ploieşti prin primar, anularea dispoziţiei nr. 3996 din 18 iulie 2006 emisă de pârât şi restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în localitatea Ploieşti, judeţul Prahova.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod greşit prin dispoziţia atacată i-a fost respinsă cererea de măsuri reparatorii solicitate în baza Legii nr. 10/2001, întrucât la data preluării bunului solicitat de către stat, acesta se afla în patrimoniul autorului său şi nu în al altor persoane, astfel cum eronat s-a reţinut în actul administrativ atacat.
Prin sentinţa civilă nr. 784 din 21 mai 2007, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, reţinând că din înscrisurile aflate la filele 11, 12 dosar, rezultă că autorul reclamantei a înstrăinat bunul litigios altor persoane, astfel încât acesta nu se încadrează în ipoteza textului art. 1 al legii de reparaţii, nefiind dovedită preluarea de către stat a imobilului solicitat.
Dispoziţiile acestei hotărâri au fost confirmate prin Decizia nr. 407 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă, sens în care s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului, obiect al notificării, de către stat, într-una dintre modalităţile prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat că instanţele ce s-au pronunţat în cauză, au reţinut o situaţie de fapt eronată, întrucât din însăşi actele invocate în considerentele hotărârilor atacate, rezultă cu evidenţă faptul că autorul său, D.Ş., a înstrăinat doar o parte din imobil, fiind cert că parterul imobilului şi jumătate din terenul avut în proprietate, au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, fără întocmirea unui act constatator al acestei împrejurări.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".
În speţă, a fost dovedită cu certitudine atât modalitatea de dobândire a bunului litigios de către antecesorul reclamantei, prin succesiune legală, cât şi vocaţia reclamantei la succesiunea antecesorilor săi, aspecte ce au fost corect reţinute de ambele instanţe.
Nu a fost determinată însă cu certitudine, iar instanţele nu s-au preocupat să adâncească cercetarea judecătorească sub acest aspect, ci s-au limitat să preia considerentele unităţii administrative, modalitate în care bunul litigios a ieşit din patrimoniul autorului reclamantei şi dacă acesta a intrat în proprietatea statului în una din modalităţile reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001, inclusiv preluarea sa de facto de către stat, aspect ce a fost constant susţinut de reclamantă.
De menţionat că cele două înscrisuri la care se face referire în considerentele ambelor hotărâri, privesc înstrăinarea unor pretinse părţi ale imobilului litigios, situat în Ploieşti, însă numai unul dintre acestea (actul de vânzare transcris sub nr. 22628/1954 materializează voinţa de înstrăinarea de către antecesorul reclamantei a etajului 1 al imobilului arătat.
Celălalt înscris (f. 11 dosar fond autentificat sub nr. 415 din 14 februarie 1968) este încheiat între alte persoane, iar din cuprinsul său şi, în lipsa altor înscrisuri din care să rezulte cu certitudine acest aspect, nu rezultă modalitatea în care bunul a intrat în proprietatea vânzătoarei, dacă este unul şi acelaşi cu partea din bun supusă operaţiunii de transmitere sus menţionate, dacă priveşte un alt bun decât cel litigios, aspecte ce se cuvin a fi lămurite în scopul justei soluţionări a cauzei.
Prin urmare, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi admis iar hotărârea curţii de apel, instanţa abilitată să antameze fondul pricinii, va fi trimisă acesteia spre rejudecare.
În rejudecare se va dispune suplimentarea probatoriului în scopul lămuririi aspectelor sus menţionate, administrându-se, în acord cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., toate probele considerate a fi pertinente şi concludente în cauză, inclusiv refacerea expertizelor tehnice de specialitate, ce au fost deja administrate, dar ale căror constatări nu sunt apte să lămurească împrejurările pentru care au fost admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 407 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2632/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2607/2008. Civil → |
|---|
